URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iulie 2014, 00:00

Nu rata noul BIHOREANUL tipărit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ştrandul secret

Două dintre cele mai reprezentative investiţii din Oradea ultimilor ani de comunism au fost făcute clandestin, fără aprobarea conducerii de la Bucureşti. Ştrandul Ioşia şi amenajarea somptuoasă a Parcului Muzeului Ţării Crişurilor au fost iniţiate "pe şest" de şefii Consiliului Popular Oradea şi Bihor care, pentru a le ascunde înaintea ultimei "vizite de lucru" a lui Nicolae Ceauşescu, au ordonat să fie... îngropate.

Securist cu "diplomă"

Fostul decan al Facultăţii de Drept, colonelul (r) Ovidiu Ţinca, a făcut poliţie politică. CNSAS a constatat că, pe vremea când lucra în Securitatea Bihor şi Cluj, Ţinca a derulat mai multe operaţiuni de urmărire informativă a unor simpli cetăţeni, violându-le intimitatea doar pentru că fuseseră în călătorii, aveau prieteni străini sau criticau "orânduirea socialistă".

În pat cu ucigaşul

Orădeanca gravidă în opt luni şi cei doi copii ai ei, de 18 luni şi de 5 ani, omorâţi în Franţa, mai fuseseră victimele violenţei lui Sebastian Bălan, concubinul femeii şi tatăl celor mici. Principalul suspect în cazul triplei crime, care de altfel a fugit de la locul faptei şi a golit conturile familiei, predându-se ulterior, ar fi avut probleme cu jocurile de noroc şi datorii la cămătari.

Lecţia de nepăsare

Revoltător: crescut printre certurile părinţilor, un copil de clasa a II-a din Beiuş a fost lăsat repetent pentru că dascălii au vrut să scape de el. Deşi are rezultate bune la învăţătură, elevul a fost notat cu calificativul "insuficient" la purtare şi pus să repete clasa, pentru că profesorii săi au vrut nu să-l ajute, ci să-l paseze altora.

INTERVIUL BIHOREANULUI
Békési Csaba, director executiv Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă:
"La stat se câştigă mai bine ca în privat"

Aflat la cârma unei instituţii cu care nimeni nu vrea să aibă de-a face, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, Békési Csaba, membru PSD, vrea să fie un exemplu al politicii pe care o promovează, de "ocupare calitativă a forţei de muncă". Altfel spus, să demonstreze că este omul potrivit la locul potrivit, regulă despre care spune că ar trebui respectată la fiecare angajare. În practică, însă, dezideratul e mai greu de atins, dat fiind că meseriaşii căutaţi au plecat de mult în străinătate, iar patroni dispuşi să dea salarii mari nu prea se găsesc.

Pe urmele strămoşilor

Cercetătorii au găsit într-o peşteră din Bihor cele mai vechi urme de paşi de om din Europa. Descoperite încă din 1965, urmele de paşi umani din peştera Ciur-Izbuc sunt mai vechi decât se credea atunci, o echipă româno-americană de cercetători stabilind recent că fusese folosită de oameni cu 36.500 de ani în urmă.

Revin hingherii!

Consiliul Local a abrogat, la cererea Prefecturii, prevederile abuzive din regulamentul de parcări. După trei săptămâni în care activitatea Serviciului de Parcări a fost suspendată ca urmare a atacării în instanţă a amenzilor de parcare, Administraţia Imobiliară Oradea anunţă reluarea activităţii de la 1 august, deşi legalitatea acesteia e încă departe de a fi lămurită.

Banii înapoi!

În plin scandal al parcărilor, RCS&RDS a taxat dublu fiecare şofer care a făcut imprudenţa să-şi plătească parcarea prin SMS. BIHOREANUL a descoperit că operatorul de telefonie şi internet RCS & RDS, partener al Administraţiei Imobiliare Oradea la plata parcării prin SMS, a taxat luni în şir staţionarea în oraş cu 1 euro pe oră, deşi cuantumul stabilit de Consiliul Local este de numai 50 eurocenţi.

Vacanţe în pelerinaj

Pentru a se apropia şi mai mult de Dumnezeu, bihorenii merg cu miile în pelerinaje la mănăstiri şi locuri sfinte din ţară şi de afară.
Dacă unii preferă să viziteze locurile de rugăciune pe cont propriu, majoritatea apelează la bisericile din care fac parte, la agenţii specializate şi, mai nou, chiar la agenţia de turism a Patriarhiei Române. Costurile variază de la 50 de lei, pentru excursii de o zi, la 900 de euro, pentru un sejur de 12 zile în Israel.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Viceprimari
Am trait aceste vremuri si stiu f.bine ca erau 3 sau 4 vicepresedinti ai Consiliului Popular al Municipiului Oradea.Atunci nu se chemau "viceprimari". Domnul A.Cris are perfecta dreptate in ceeace scrie despre aceasta perioada si unii dintre cei care au condus municipiul Oradea printre care fostul primar Gheorghe Groza pe care l-am cunoscut personal.Sant de acord cu aprecierea d-lui ing.I.Ungur la adresa fostului primar Groza.Felicitari. I.Crist I.Crist
Postat 29 Iulie 2014, 09:18 de Crist
Viceprimar
Domnule CRIS, în perioada respectivă(1986-87) nu exista funcția de viceprimar.
Postat 28 Iulie 2014, 09:46 de SARGON
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON