URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 04 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
30 Martie 2023, 21:10

Noul ștrand termal din Ioșia va costa 33 de milioane de euro. Cine va plăti investiția

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleșii orădenilor și-au dat votul, joi, pentru detaliile proiectului de amenajare a unei grădini termale pe amplasamentul actualului ștrand din Ioșia.

Ideea a fost prezentată public încă din 2020, în pragul alegerilor locale, când Florin Birta, pe atunci viceprimar, estima că lucrările vor începe în 2021, ceea ce nu s-a întâmplat.

Intenția Primăriei este să transforme 32.405 mp din învechitul ștrand Ioșia în grădină termală, cu bazine interioare și exterioare, zonă de SPA și o sală fitness. Pe lângă vestiare, spații de alimentație publică, plajă și zone verzi, proiectul mai prevede construirea unei platforme în consolă peste Crișul Repede.

Conform proiectului aprobat de Consiliul Local Oradea, investiția va costa 165 de milioane de lei, inclusiv TVA, adică aproximativ 33 de milioane de euro, iar durata de execuție va fi de 24 de luni.

Primarul Florin Birta a explicat, într-o conferință de presă ținută înaintea ședinței de CL, că își dorește să atragă finanțare pentru proiect prin axa de turism a Programului Operațional Regional 2021-2027, unde însă fondurile nerambursabile alocate sunt de cel mult 40% din valoarea totală. „Diferența va trebui suportată de beneficiar. Este exact aceeași procedură ca la aquapark, având în vedere că este o investiție aducătoare de venit ulterior”, a declarat Birta.

Tocmai pentru a-și asigura un punctaj cât mai mare în competiția din POR, Primăria a votat indicatorii tehnico-economici, ceea ce asigură un grad de maturitate proiectului, implicit șanse mai mare la finanțare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Super bun, ca și aici...
Omul de rând să meargă o singură dată pe lună la ștrand că biletele sunt scumpe, omului de rând și pensionarilor le va rămâne ciupa ori găleata, în rest orașul e construit pentru turiști, desigur merg odată pe an undeva până atunci muncesc de le sar capacele să poată merge odată pe an într-un mini concediu, a doua categorie în acest oraș vcare pot merge zilnic la ștrand indiferent care din cele două, Ioșia sau Nimphea doar hoții, șmenarii, samsarii, peștii fetelor, șamd, desigur săptămânal mai pot merge anumite categorii de cetățeni cum ar fi funcționari publici din toate domeniile, politicienii, iar în rest, dăi drqu de ei muncitori, pensionari fără pensii speciale, asistații social, șomerii șamd.. E bun, nu?
Postat 31 Martie 2023, 18:50 de Morometul
Nymphea Aquapark 20 milioane Euro ... Ioșia Park 33 milioane Euro.
Lăsând deoparte jena primarului, care știe bine că în proiectul pentru Ioșia se vor cheltui de către firmele "de casă" peste 40 milioane Euro ... această inițiativă este singura realistă și necesară acum, din toată seria de proiecte propuse, repropuse și/sau reînviate după mai bine de 15 ani de liberalism local.
Postat 31 Martie 2023, 08:25 de KP
Prețul
Bănuiesc că după reabilitare prețul biletelor de intrare va fi între 35 și 50 de lei pe zi!
Postat 30 Martie 2023, 22:45 de Adrian1965
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON