URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Iulie 2016, 18:26

Noroc că la Oradea...

Noroc că la Oradea... foto: bestofromania.eu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cum să-mi omor o oră, cât stă maşina la spălat? Aleg terasa unei cofetării, unde prind, din cinci mese, una liberă, lângă uşă. Cu iz de merdenele şi căldură de cuptor, dar asta e. Mă aşez. Cer o apă tonică şi-o scrumieră. "Scuze, la masa asta nu se fumează", zice proprietarul: "Am doi pereţi şi-mi iau amendă".

Bag de seamă că legea, în Orşova, e lege, nu glumă! Ori găsesc un loc la celelalte mese, înghesuite una într-alta, dar totuşi pentru fumători, ori mă târăsc în altă parte. Două sunt ocupate de nişte cetăţeni în şlapi, bermude şi tatuaje, care dezbat despre un BMW "recent adus" din Germanistan. La alta trag de o cafea două femele indecise, după ambalaj şi lexic, între tentaţii de piţipoance şi aspiraţii de gospodine. Rămâne ultima, unde o doamnă la vreo 50-52 de ani, un pic fanată, dar încă atrăgătoare, trage senzual dintr-un superlong. Ce şansă, îmi aprobă din priviri găzduirea.

Într-un minut, apare omul ei. Înalt, ciolănos, pe la 60 de ani, în sandale şi şpilhozăni. Discută într-o engleză nici a ei (o trădau pantofii, prea autohtoni), nici a lui (pe el accentul). După vreo trei fraze m-am prins. Tipul, belgian, vorbise la telefon cu un asociat, se plângea că trebuie să achite o taxă de patru mii şi ceva de euro pentru nu ştiu ce, în timp ce nişte vecini din Bruxelles, care de opt ani nu muncesc, dar şi-au făcut trei plozi, au divorţat, fără să se separe, pentru a mai ciupi câteva sute de euro. "L’Europe, c’est foutue!", decretează omul.

Storc sucul, strivesc al cincilea chiştoc, salut şi-o iau din loc, spre spălătorie. Ghinion: maşina, încă neatinsă. Cum la terasă mi-era jenă să revin, ca un luzăr, mă baladez prin zonă, reconstituind: femeia o fi profă de engleză, măritată cu vreun inginer, dar divorţată după Revoluţie, încurcată cu străinul venit "cu ajutoare" şi rămas aici, unde împuşcă francul mai uşor. Concitadinii, de-atunci, zic că-i curvă, dar o invidiază că măcar o dată, de două ori pe an, iese cu belgianul ei "dincolo".

Chiar dacă prea puţin, norocul ei! Orăşelul, altfel curăţel, e o adunătură de blocuri gri, cârpite ici-colo printr-o "reabilitare termică" pe sărite: ba la scara A, etajul I, unde proprietarul şi-a vopsit peretele în vişiniu, ba pe scara C la III, unde şi-a făcut partea lui albastră. Spaţiile verzi, nişte petice de iarbă pe care şi-au construit boxe, care cum, pentru lemne de foc, căci termoficarea, în loc să fie modernizată, a fost desfiinţată. La stradă, spre faleză, mai e cum e, dar în dos e plin de garaje pe care sunt cocoţate tot "cămări" pentru lemne. Oamenii, puţini, îmi amintesc de cei din alt tărâm pesedist, Alexandria-Teleorman. Îmbătrâniţi, îmbrăcaţi vetust şi mergând parcă robotic, fără ţel.

După ce scot maşina, sclipitoare (17 lei - interior, exterior, portbagaj, siliconare), abia îi arăt cheia şi parcă porneşte mai cu tragere de inimă spre casă. O fi ghinion să te fi născut în România, zic unii, dar ce noroc să se fi întâmplat în Oradea. Muuult mai la Vest...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON