Întrucât analizele de laborator au demonstrat valoarea cărnii de miel prin conţinutul ridicat de potasiu, fier, zinc, carnitină, acid folic şi vitamina E, proteine şi grăsimi saturate, carnea de miel este recomandată consumului uman, dar nu oricum.
Carnea mieilor cu greutate mai mică de 10 kg sau sub 9 săptămâni poate produce, mai ales la persoane predispuse genetic şi cu boli preexistente, sau în caz de consum excesiv, numeroase probleme, avertizează însă Direcţia de Sănătate Publică Bihor.
Astfel, conţinutul ridicat de colagen bogat în oxipurine o fac dificil de digerat, iar excesul poate declanşa atac de gută la persoanele deja suferinde, precum şi boli gastro-intestinale şi hepato-renale la cele predispuse unor asemenea afecţiuni (cu hiperuricemie).
Conţinutul scăzut de fibre alimentare determină medicii să recomande asocierea cărnii de miel cu legumele pentru a preveni constipaţia, iar stufatul sau drobul să aibă cât mai multa verdeaţă şi orez. Din cauza conţinutului crescut de lipide, riscurile consumului cărnii de miel sunt mari şi perntru persoanele cu risc aterogen, în special pentru suferinzii de boli cardiovasculare sau cu risc de colici biliare şi pancreatită, iar conţinutul crescut de proteine poate determina alergii.
DSP Bihor recomandă respectarea, de asemenea, a următoarelor măsuri în cazul consumului cărnii de miel: în cazul preparării ciorbelor carnea să fie adăugată doar în momentul fierberii şi, pe cât e posibil, se fie folosită carne de la miei de 10-14 kg; aceasta să fie preparată înăbuşită sau pe grătar, evitându-se pe cât posibil prăjelile, iar stufatul să conţină cât mai multe legume, deoarece carnea nu conţine fibre şi legumele vor ajuta prevenirea constipaţiei.
În fine, recomandă nutriţioniştii, consumatorii ar trebui să evite asocierea cărnii de miel cu pâine, mămăliga sau paste, deoarece aceasta trebuie asociată doar cu legume.
De asemenea, DSP îi sfătuieşte pe cetăţeni ca la achiziţionare să verifice existenţa ştampilei sanitar-veterinare şi să nu cumpere şi folosească la preparare carnea care a fost depozitată la temperaturi mai mari de 4 grade Celsius.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.