Nebunul, şah la rege

Deviza Casei Regale este "Nimic fără Dumnezeu!". Sloganul preşedintelui Traian Băsescu, din nefericire, se dovedeşte a fi "Niciun Dumnezeu!".

Şarpele, când îl doare capul, iese la drum. Aşa şi Traian Băsescu, după ce a jonglat cu harta Romaniei şi cu "voinţa poporului" exprimată la Referendumul din 2009, după ce a împărţit ţinuturi şi a dat la troc, ca din cala propriului vapor, Parlament bicameral contra mega-judeţe, s-a trezit (vorba vine) decretând că Regele a fost slugă la ruşi şi trădător de ţară.

Nu îndrăznesc, ca alţii, să presupun că i s-ar fi tras de la vreo boală care-i îneacă ficaţii. Dar, dacă Traian Băsescu ar fi consecvent măcar cu sine însuşi, logic ar fi să ceară arestarea şi executarea Regelui, fiindcă trădarea, conform Codului Penal, nu se prescrie.

Ţinând cont de implicaţiile juridice ale spuselor sale, ne dăm seama şi mai uşor de proporţiile delirului prezidenţial.

Pe de altă parte, de vreme ce l-a condamnat pe Rege că nu a sacrificat câteva sute de vieţi, inclusiv pe cea proprie, în încercarea de a-şi păstra tronul, Traian Băsescu ni se dezvăluie încă o dată ca un personaj deosebit de periculos. Morala (ştiu, nepotrivit cuvânt vizavi de acest personaj) e că el n-ar proceda aşa nici in ruptul capului.

Nu şi-ar sacrifica puterea cand ii poate sacrifica pe ceilalţi. O şi face, de altfel, punând pe altarul unor reforme tot mai himerice şi mai încocostârcitoare, din care nimeni nu mai inţelege nimic, şi pe pensionarul malnutrit, şi pe căpeteniile propriului partid. Căci, la câte şocuri ne-a administrat într-o singură lună şi la cât de orbeşte îl urmează totuşi liderii PDL, bănuiesc că nu mulţi dintre aceştia vor mai avea ce căuta în viaţa publică după căderea regimului.

Nefiind monarhist, consider că Băsescu a comis o crimă de lezmajestate nu numai sau nu atat împotriva persoanei Regelui, cat a istoriei noastre recente.

Şi nici măcar Iliescu nu şi-a permis aşa ceva: l-a ţinut departe pe Rege, dar nu l-a insultat! Fapta preşedintelui, urmată de muţenia sau, după caz, de îngăduinţă din
partea unor Tismăneanu, Patapievici ori Cărtărescu, a mai devoalat ceva: "intelectualii lui Băsescu" sunt de un fanatism asemănător celui al servilor din antichitatea egipteană. La fel ca aceştia, şi "intelectualii lui Băsescu" îşi îngroapă reputaţia în mormântul Faraonului.

Nebunia preşedintelui are, însă, şi un efect pozitiv, chiar dătător de optimism: după ce în şase ani de domnie i-a făcut pe români să se încaiere intre ei, să creadă că nu putem trăi bine, rând pe rând , ba din cauza medicilor şi profesorilor, ba din vina poliţiştilor şi funcţionarilor, Băsescu a reuşit iî sfârşit să-i unească pe surprinzător de
mulţi români, fie ei regalişti sau republicani. Să fie inceputul sfarşitului?...