URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
10 Noiembrie 2018, 10:34

Motivul pentru care antrenorul Daren Cahill a renunțat la colaborarea cu Simona Halep

Motivul pentru care antrenorul Daren Cahill a renunțat la colaborarea cu Simona Halep sursa foto: gsp.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Antrenorul Darren Cahill se desparte de Simona Halep. Australianul a anunțat, pe Instagram, că nu mai poate continua colaborarea cu Simona Halep, din motive familiale.

"Aş vrea să anunţ că nu voi mai continua parteneriatul cu Simona în 2019 strict din motive familiale. După ce m-am gândit mult şi am discutat mult, după mulţi ani cu peste 30 de săptămâni pe drumuri departe de familie, am decis să iau un an sabatic, pentru a fi mai mult alături de copiii mei. Mulţumesc Simonei pentru patru ani minunaţi. Personalitatea ei, etica ei, generozitatea şi profesionalismul au făcut să fie o plăcere să fiu antrenorul ei. Este o tânără minunată şi o persoană pe care o respect enorma, ceea ce înseamnă mai mult decât orice rezultat. Practic am avut serviciul de vis şi îi mulţumesc că a făcut posibil acest lucru. Îi urez lui Simo să continue cu succesul şi abia aştept să o susţin anul viitor. O menţiune specială pentru Theo Cercel, Andrei Cristofor şi Virginia Ruzici, cărora le mulţumesc pentru sprijin, încredere, prietenie şi munca minunată. Şi în final, fanilor români. Sunteţi cei mai tari. Mulţumesc că aţi adoptat un australian şi l-aţi făcut să se simtă ca unul de-al vostru. Mulţumesc", a scris Cahill, potrivit Digi24.

Darren Cahill este antrenorul care a adus-o pe Simona Halep la victorie. El a precizat că își va continua în 2019 colaborarea cu ESPN la Australian Open, Wimbledon și US Open.

Nr. 1 mondial a postat vineri seara pe Facebook un mesaj în care îi mulțumește lui Darren Cahill, antrenorul pe care îl avea de aproape patru ani și care a ajutat-o să ajungă în fruntea clasamentului ATP și să câștige cel mai important titlu, anul acesta, la Roland Garros.

„Îți mulțumesc mult, Darren Cahil, pentru toată munca ta asiduuă și pentru incredibilul sprijin din ultimii patru ani. Am fost atât de norocoasă să te am și ce parcurs am avut împreună! Își doresc ție și familiei tot binele și sunt sigură că ne vedem în curând!”, a scris spotiva pe Facebook.

Digi 24 scrie că Simona Halep și Darren Cahill colaborau încă de la începutul anului 2015, dar Cahill i-a devenit oficial antrenor în vara anului 2015. Simona Halep a lucrat anterior cu tehnicianul australian în cadrul programului Adidas de dezvoltare a carierei tinerilor jucători. Între cei doi au fost și momente tensionate în acest timp, dar au reușit să le depășească de fiecare dată. Ultima oară, Halep si-a certat antrenorul în finala de la Cincinnatti din vară. 

Cel mai mare merit al lui Darren Cahill este, potrivit observatorilor, că a reușit să-i imprime sportivei din România o altă mentalitate și o altă atitudine față de ea însăși, ceea ce a ajutat-o să treacă peste piedicile psihologice care în dese rânduri păreau să-i facă Simonei Halep cele mai mari probleme.

Trofee majore cucerite de Simona, cu Darren Cahill alături:

2018: Shenzhen, Roland Garros, Montreal
2017: Madrid
2016: Madrid, Bucureşti, Montreal
2015: Indian Wells 

În iunie, Darren Cahill declara că Simona Halep a reuşit ceva extraordinar prin câştigarea Roland Garros-ului şi succesul ei ar trebui sărbătorit în întreaga Românie.

n altă ordine de idei, Christopher Clarey, jurnalist la New York Times și prieten de-al lui Cahill, a dezvăluit, pe Twitter, că acesta a renunțat la parteneriatul cu Simona Halep, întrucât fiul lui visează la o carieră în tenis, iar „Cahill vrea să îi uşureze această tranziţie, să fie aproape de el".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON