URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
29 Noiembrie 2018, 13:40

Monumentul Facebook: La Alba Iulia, un monument dedicat Unirii seamănă cu sigla reţelei de socializare (VIDEO)

Monumentul Facebook: La Alba Iulia, un monument dedicat Unirii seamănă cu sigla reţelei de socializare (VIDEO) sursa foto: www.alba24.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înainte de sărbătoarea Marii Uniri, la Alba Iulia au fost date jos schelele de pe monumentul anume ridicat şi dedicat Centenarului.

Potrivit alba24.ro, monumentul realizat de sculptorul Mihai Buculei, este contestat de multă lume, mai ales  din punct de vedere estetic. Pe lângă că a costat mult, peste 10 milioane de lei, el seamănă mai degrabă cu logo-ul Facebook.

Alţii, în schimbă, văd în Monumentul Unirii o construcție simbolică a celor patru țări românești care își dau mâna într-o horă și își pleacă capetele.

Jurnaliştii de la alba24.ro mai scriu că monumentul este amplasat în parcul Unirii și va rămâne acolo probabil multă vreme, chiar dacă pentru amplasarea lui nu s-a făcut nici o dezbatere publică și localnicii nu au avut ocazia să își spună în ce măsură își doresc o asemenea construcție în centrul orașului.

Monumentul are aproximativ 22 de metri, cam cât un bloc de 7-8 etaje, şi o masă de 1.530 de tone. Secţiunea stâlpilor-bolovani este de 2.20/1.60, înălţimea lor ajunge la 2 metri.

„Şi asta ne uneşte!”

Construcţia a fost criticată inclusiv de jurnalistul Digi 24 Cristian Tudor Popescu. „Ce vedeţi în față spre noi este un soi de înfrăţire de trei cruci, curbate în partea de sus. Cred că sunt trei, pentru că s-au unit trei țări. Curbate în partea de sus, ceea ce îi face pe locuitori să spună 'monumentul Facebook'. E f-ul ăla de la Facebook. Avem catedrala ortodoxă unde s-au încoronat Ferdinand și Maria. De ce trebuie să mai punem încă trei cruci cocârjate? Ce caută crucea? Ăsta e simbolul unirii? Trei cruci? Crucea e simbolul creştinilor din România, din Ardeal, Moldova și Ţara Românească. Dar este și simbolul rușilor, cei care s-au opus cu forţa armată facerii României Mari, este și simbolul maghiarilor, care s-au opus cu forță armată Marii Uniri din 1918”, a spus jurnalistul.

În replică, primarul din Alba Iulia a declarat că ministerul nu a avut de unde să aleagă o propunere mai bună pentru Monumentul Marii Uniri, întrucât puțini artiști s-au înscris în concurs. 

”Nu detest și nu refuz opinia, mai ales cea critică. Domnul Popescu a deschis o supapă prin care cei critici la adresa monumentului își pot consuma nemulțumirea. A făcut-o în stil propriu, fără apel și ar fi fost culmea să se abțină. Și sentimentul de a nu fi de acord unește. O acceptare la scară largă e imposibilă pentru lucruri mult mai neînsemnate într-o țară sau o comunitate. Deplâng faptul că alți artiști nu au tentat ministerul și cu alte opțiuni care să simbolizeze Unirea”, a spus edilul Mircea Hava, potrivit G4Media.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON