URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 31 IANUARIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În ultimii ani, s-au dat peste 600 milioane de euro de la bugetul de stat pentru construirea de stadioane. Mai sunt pe ţeavă încă şase, printre care şi stadionul din Oradea, aşa că, până la final, statul va băga în infrastructura sportivă aproape un miliard de euro. Este remarcabil că reuşim să facem într-un timp relativ mic aşa puzderie de temple ale sportului, dar din ’90 încoace nu ne-am învrednicit să ridicăm un spital din iarbă verde.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel ca în bancurile cu olteanul care, atunci când nu are ce face, se dezbracă și își păzește hainele, Compania Națională Poșta Română - firmă de stat care, spre deosebire de oltean, are însă multe de făcut ca să iasă din înapoiere - a intentat BIHOREANULUI un proces pentru o serie de articole publicate în primăvară.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Probele medicale ar putea fi trimise cu drona de la Spitalul Județean la laboratorul din Rogerius. Ce părere aveți despre inițiativă?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finele anului trecut, Camera Deputaților, în calitatea de cameră decizională, a adoptat o propunere legislativă de modificare a legislației privind acordarea ajutorului public judiciar pentru cetățenii care nu își permit să susțină financiar un proces. Legea este trimisă Președintelui României pentru promulgare, urmând să intre în vigoare în viitorul apropiat. Pe cine ajută ea?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Indigestia sau dispepsia sunt termeni des utilizaţi de către pacienţi pentru descrierea unor simptome digestive variate, cum sunt durerea abdominală superioară (pusă frecvent în legătură cu consumul unor alimente), pirozis ("arsurile" stomacului), eructaţii (râgâituri), flatulenţă (eliminarea de gaze), balonare sau intoleranţă la unele alimente.
06 Decembrie 2016, 07:43

Miss Locul 2: Un fotomodel din Oradea se laudă că a câştigat un concurs la care a obţinut, de fapt, locul secund

Miss Locul 2: Un fotomodel din Oradea se laudă că a câştigat un concurs la care a obţinut, de fapt, locul secund OGLINDĂ, OGLINJOARĂ... Reprezentanta României la competiţia care a reunit în Cipru frumuseţi din 18 ţări, orădeanca Denisa Hodişan a primit titlul "1st Runner-Up", adică prima după câştigătoarea marelui trofeu. Pe româneşte, locul al doilea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lumea strălucitoare din jurul catwalk-ului, cu paparazzi şi haine scumpe, este pentru majoritatea fetelor un vis îndepărtat. Înzestrată cu dimensiuni de top model şi cu trăsături exotice, orădeanca Denisa Hodişan se potriveşte, însă, perfect acestui univers. Poate şi pentru că, indiferent dacă pierde sau câştigă într-un show, se consideră învingătoare. Şi o spune şi altora!

La sfârşitul lunii octombrie, orădeanca s-a clasat pe locul doi într-un concurs de frumuseţe organizat în Cipru. Rezultatul, de altfel lăudabil, n-a satisfăcut-o pe Denisa, care, întoarsă acasă, a lăsat să se înţeleagă că, de fapt, a câştigat coroana de regină.

Fata mea este model!

Descoperită de agenţia Graziela Models în 2012, Denisa a devenit un fotomodel de succes. Fiica şefului Direcţiei Agricole Bihor, Nicolae Hodişan, are în portofoliu zeci de apariţii în reviste şi reclame, precum şi numeroase participări la concursuri de frumuseţe, naţionale şi internaţionale. "Iubesc ceea ce fac şi mă simt binecuvântată că pot să practic cea mai frumoasă meserie din lume", spunea ea într-un interviu acordat unui cotidian local acum doi ani, când se pregătea să participe la o competiţie în Turcia, pe care avea s-o şi câştige.

În vară, Denisa, care a devenit absolventă a Facultăţii de Matematică a Universităţii orădene, a fost aleasă să promoveze primul aquapark din oraş, Nymphaea, apărând în diverse reclame. Iar luna trecută a mai bifat o reuşită, reprezentând România la concursul Miss Top Model International, organizat de o agenţie de manechine din Cipru, găzduit de un hotel de lux din oraşul Kyrenia, cu participarea a 18 tinere din tot atâtea ţări.

Gokce EygiPrima de pe locul doi

După obişnuitele probe în costume de baie, rochii de seară, ţinute casual şi lenjerie, la finalul competiţiei câştigătoare a fost desemnată turcoaica Gokce Eygi (foto), pe care presa din Cipru a asemănat-o cu faimoasa braziliancă Adriana Lima, una dintre top-modelele cele mai de succes din întreaga lume. Denisa a obţinut premiul "1st Runner-Up", adică prima după câştigătoarea premiului cel mare, şi coroniţa aferentă locului al doilea.

Chiar şi numai participarea la concurs putea fi un motiv de mândrie, iar clasarea pe podium cu atât mai mult, dar pentru orădeancă n-a fost destul. La scurt timp după încheierea concursului, tânăra a pus o postare pe Facebook, alăturând şi o poză ce-o înfăţişează încoronată şi cu o panglică pe care se poate citi doar "1st Runner", pentru a le mulţumi fanilor de acasă. "Sunt foarte nerăbdătoare să aduc Coroana Top Model International în România, Oradea!", a scris ea, primind sute de like-uri şi comentarii de felicitare. Chit că aducea coroniţa locului secund...

Eroină la televiziuni

După anunţul triumfal, presa locală şi cea din Capitală n-au contenit s-o laude, prezentând-o ca fiind cea mai frumoasă din lume. "Eroul zilei: O româncă este cel mai bun model internaţional", a titrat Antena 3, "Denisa Hodişan, cel mai bun model internaţional" a scris şi Jurnal bihorean, în vreme ce Digi 24 a anunţat că "Miss Top Model International a ajuns la Oradea".

Fata, care deja deţine şi propria sa agenţie de modelling pentru copii, nu a contrazis nici una din aceste ştiri, ba chiar, mândră, le-a share-uit pe Facebook. Mai mult, invitată şi în emisiuni la Digi 24 Oradea şi la Antena 3 nu i-a corectat pe moderatori, întreţinând impresia că a fost marea câştigătoare a concursului.

Vina lăudătorilor

Şi, totuşi, un cunoscător chiar şi la nivel elementar al limbii engleze putea afla că, de fapt, orădeanca a fost a doua. Când BIHOREANUL i-a cerut lămuriri, Denisa a replicat că ea n-a făcut altceva decât să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. "Nu sunt eu responsabilă pentru ce au scris ei", zice ea, candidă. Cât despre faptul că pe Facebook chiar ea s-a prezentat câştigătoare, spune că n-a intenţionat să ascundă nimic. "Am pus şi o poză full-body, la care am scris ce am câştigat şi în care se vede şi panglica", spune Denisa.

Aşadar, doar jurnaliştii sunt vinovaţi, deoarece nu au înţeles ce înseamnă premiul pe care l-a obţinut. De ce nu i-a "luminat" ea, acceptând laude pentru un titlu pe care nu l-a căpătat, explică stângaci: "Eu n-am minţit. Am câştigat acel concurs".

Acum se declară nemulţumită că, spre deosebire de alţi colegi de breaslă, reporterul BIHOREANULUI n-a căutat-o ca s-o felicite, ci ca s-o ia la întrebări. "Dacă nu-mi place ce o să scrii, nici n-o să stau să citesc nişte aberaţii", a avertizat Denisa, adăugând că la o adică, dacă se va simţi prejudiciată, nu va ezita să apeleze inclusiv la instanţă. Fără a înţelege că, fie şi mai frumoasă decât rivala care i-a suflat titlul, tot n-ar fi trebuit să se pretindă câştigătoare. Căci nu atât mărimea coroniţei contează, ci cât de drept stă cea care o poartă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
INVIDIOSILOR!!!!
NU CREDEAM CA EXISTA ATATIA OAMENI RAI SI INVIDIOSI....DAR DIN PACATE CHIAR EXISTA....RUSINE SA VA FIE!!!!
Postat 07 Decembrie 2016, 12:01 de passadena
Pt. aia cu "seductia" ;)
A se observa "ca nici macar nu este frumoasa". Acest lucru se datoreaza faptului ca majoritatea femeilor sunt atragatoare sexuale, in schimb ce foarte putini barbati sunt atragatori sexuali. Din acest motiv un tip ca Bradd Pitt e atat de greu de vazut pe strada, in schimb daca iei poza lui Pamela Anderson de cand a fost tanara ca de ex si o pui pe facebook , majoritatea romanilor vor crede ca e tipa care joaca baschet in spatele blocului... hahaha
Postat 06 Decembrie 2016, 23:25 de B
Uratica
Cam urata fata da se stie vinde !!! Las ca iese "Domnu" Diaconescu si o promoveaza la OTV. Deniso.....de ce sa-i dai in judecata? Ca esti urata sau ca esti frustrata ? Ca mincinoasa stim sigur ca esti. Te pup papa
Postat 06 Decembrie 2016, 17:46 de elev
Afrodita
Ca sa castigi un concurs de frumusete in Cipru, banuiesc ca trebuie sa fii ca Venus, cu forme 'mai pline " , nu o scleaptza . banuiesc ca asta-i baremul acolo, nu stiu ce dimensiuni are statuia lu i Venus din Milo, dar ala-i standardu in mod sigur. In rest, bine ca nu te faci profesoara, Denisa mama.
Postat 06 Decembrie 2016, 15:49 de Iness
Bravo!
In Cipru nu cred ca ar fi castigat o romanca primul loc. Locul 2 este onorabil si deloc de neglijat. Felicitari!
Postat 06 Decembrie 2016, 15:21 de Maricel
Fara suparare
dar mie mi se par, si romanca si turcoaica, care cica ar fi castigat, urate cu spume. Daca le dai jos, "tencuiala", machiajul de, iese ceva de filme horor.Photoshopul, operatiile estetice si machiajul in exces, ce le mai ajuta. Marea plasa o iau, feciorasii care vor sa faca copii cu ele. Ei fiind mai prosturi, uita ca adn-ul nu tine seama de operatiile mai sus amintite!
Postat 06 Decembrie 2016, 14:55 de User anonimizat
???
De ce se sterg comentarii ? Ce am zis/scris rau? Fata apartine unei minoritati din Romania....Ce este rau in asta ?
Postat 06 Decembrie 2016, 14:09 de Citizen
penibil
Denisa pastreaza si tu acentu, dialectu, in cadrul comentariilor ca risti sa te dai de gol astfel.
Postat 06 Decembrie 2016, 12:50 de fetito1231524
?????????????????????
@Adrian poppppa si primastar!!!Rusine mey baieti,vaishamar de ..ieducatia voastra,huiduiti si jigniti ca niste pulifrici!Rusine mey baietasi,o fata,femeie nu se atinge nici macar cu o floare,aveti limbaj suburban...!Prostia ucide ,nu se trateaza,invidia va duce la nebunie ,dar puteti incerca cu ...prostamol...e necesar!!!
Postat 06 Decembrie 2016, 12:23 de grigore
Locul 2 nu e locul 1
Felicitari pentru acest articol, ca e sau nu frumoasa nu prea conteaza atata timp cat e o mincinoasa si o laudaroasa Sa mergi la mai multe televiziuni si sa accepti laudele prietenilor si cunoscutilor stiind foarte bine ca tu ai luat locul e pur si simplu jenant. Huooo
Postat 06 Decembrie 2016, 11:24 de AdrianPoppa
Astazi
Da, Denisa este o fata foarte frumoasa, mai putin inteligenta , si foarte mincinoasa . a crezut ca poate sa minta o tara intreaga , ne-a crezut pe toti tampiti . Sa fii invidioasa pe o copila ca asta? Sa termini facultatea de matematica in oradea ... probabil la fara frecventa. Cu operatii si implanturi se crede superwoman . Daca tot saracii jurnalisti au gresit, ea de ce nu i-a corectat???????????
Postat 06 Decembrie 2016, 11:23 de primastar
?????????????????????
Ca sa vezi..a terminat in Oradea aici la UO,e fata lui Hodisan...asta e problema??? Muoama ce va --te grija....alta treaba n-aveti? Strugurii sunt la piata ,la tirg,la market fratilor,lasati fata-n pace e frumoasa ,e ok...Sunteti neamuri cu Dabija????????????????????????? Si are dreptate,noi cititorii-aici moka-suntem vinovati ca va bagam in seama....
Postat 06 Decembrie 2016, 10:43 de grigore
Invidia!!!!!
Denisa,este o fata foarte frumoasa si acest lucru nu se poate nega,doar de catre cei sau cele, care sunt foarte invidiosi(invidioase).....iar in privinta premiului,ea chiar a castigat si oricum a fost cea mai frumoasa dintre concurente...asa ca hai sa lasam invidia la o parte....si noi am vrea sa fim ca ea,dar pe motiv ca nu suntem nu trebuie sa fim rele...sa fim realiste chiar este foarte frumoasa si inteligenta...!!!!!
Postat 06 Decembrie 2016, 10:31 de passadena
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4936 RON
  • 1 EUR = 4.903 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON