URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
24 Aprilie 2020, 14:25

Mişmaşuri îngropate: CNSC a dat din nou dreptate firmei Polaris, în ciuda ciudăţeniilor din dosar

Mişmaşuri îngropate: CNSC a dat din nou dreptate firmei Polaris, în ciuda ciudăţeniilor din dosar (sursa foto: ctnews.ro / Polaris M Holding)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, gunoiul se poate băga sub preş. Săptămâna trecută, CNSC a dat dreptate firmei Polaris M Holding, compania condamnată în primă instanţă pentru că l-a şpăguit pe fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, şi care acum a reclamat că Primăria Oradea a descalificat-o ilegal de la licitaţia pentru salubrizarea oraşului.

Aşa cum Bihorel a scris, municipalitatea a respins oferta pe motiv că Polaris are o sumedenie de facturi emise către Primăria Mangalia, dar neachitate, aşa că nu e clar dacă serviciile au fost de calitate, dar şi pentru că nu îndeplineşte criteriul privind experienţa unor lucrări în valoare de minimum 180 milioane lei.

Nu se cunosc încă motivele pentru care CNSC a decis să admită contestaţia firmei din Constanţa, dar Primăria are de gând să conteste în instanţă hotărârea. Poate fac judecătorii curăţenie...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
.....
Incep cu sfarsitul: ,,Nu se cunosc încă motivele pentru care CNSC a decis să admită contestaţia firmei din Constanţa [...]" Revin la inceput, la titlu ,,Mişmaşuri îngropate: CNSC a dat din nou dreptate firmei Polaris[...]" Asta se numeste presa echidistanta scrisa de profesionisti!
Postat 26 Aprilie 2020, 05:27 de pinonel
Poiu
Eu cred că după locale, o sa stea cu coada între picioare.
Postat 25 Aprilie 2020, 11:24 de Sandu2100
Sandu
Sa vezi cum ii va piere piuitul la vederea citatiei pentru calomnie. Si ce mare pasaroi o sa fie in instanta :)))
Postat 25 Aprilie 2020, 10:39 de poiu
CrisDumi
In sfârșit ai reacționat. Dar nu ne interesează .
Postat 25 Aprilie 2020, 01:15 de Sandu2100
Iar a dat cu bâta-n baltă "diliul" șef !?!
S-a încăpățânat Bolojan să scoată Oradea din sistemul județean integrat de salubrizare ... i-a ieșit la fix !?! Acuma, dacă vine Polaris, o să fie nevoit RER să ceară municipiului despăgubiri pentru încăpățânarea habarnistului șef, în condițiile în care Oradea este acționar cu aproape 20% !?! Cât de prost poți să fi, ca proprietar și "domn cu sula-n straiță", să nu poți face salubrizare "la tine-n curte", ci doar să dai cu mătura în curțile altora ... pentru că ai refuzat să fi parte în SMID al județului Bihor ?!?
Postat 24 Aprilie 2020, 18:36 de CrisDumi
Bomerang
Serios?! Aceeasi poveste se petrecea in urma cu ceva timp iar protagoniștii erau RER si Urbana. Urbana nu a sarit in sus atâta desi fusese si ea defavorizată. Deh.... Vine rândul fiecaruia...
Postat 24 Aprilie 2020, 16:29 de scorilo
CNSC = udmr deci psd!~
CNSC este sub tutela udmr asa ca o decizie impotriva PMO si in asociere cu psd nu mira pe nimeni! Acolo este o mafie care este instaurata de ani buni si este "stapanita" bine de udmr! Prin aceasta institutie s-au facut multe manareli de baciu kiss cand era la putere. firmele unguresti din Hu., bihor si Selina aflate sub tutela lui kiss si a urmasilor lui stiu bine lucrul asta.
Postat 24 Aprilie 2020, 15:21 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON