URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 02 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
25 Iunie 2014, 15:00

Mircea Jacan, numit manager interimar la Tradiţii în locul "penalului" Adrian Dume

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Consilierii judeţeni de toate culorile politice au decis miercuri, cu unanimitate de voturi, numirea fostului jurnalist Mircea Jacan în funcţia de manager interimar al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Tradiţiilor Populare şi, implicit, suspendarea sa din funcţia publică de consilier gradul I la Serviciul Relaţii cu Publicul al CJ.

Jacan exercita şi până acum atribuţiile de manager, prin delegare, din octombrie 2013, după ce managerul numit anul trecut prin concurs, Adrian Dume, a fost reţinut de DNA şi apoi arestat sub acuza că ar fi aprobat plata unor spectacole care în realitate nu ar fi avut loc.

Conform legii, Mircea Jacan va fi manager interimar "până la revenirea pe post a titularului", în cazul în care acesta ar fi achitat de instanţele judecătoreşti, sau până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului.

Diferenţa între lunile când a condus CJCPCT prin delegare de atribuţii şi perioada când va administra această instituţie ca manager interimar este că în această perioadă Jacan va avea şi dreptul de a fi remunerat pe măsura muncii sale.

De asemenea, conducerea CJ a motivat propunerea numirii lui Jacan şi prin faptul că este necesară "asigurarea unui cadru funcţional instituţiei astfel încât activitatea acesteia să se desfăşoare în bune condiţii şi la timp". Altfel spus, în acest timp Jacan nu va mai fi nevoit să îşi îndeplinească şi atribuţiile de funcţionar al CJ la Serviciul Relaţii cu Publicul, putându-se ocupa exclusiv de activitatea CJCPCT.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
At
Mai oameni buni ce stie acest limbric cu Stagii la casa de cultura noroc cu socru sau (ex cont) a ajuns sa stie sa vorbească si sa aibă ceva ani pe cartea de munca huuuu huuuu nulitatilor ce tara de cocalari
Postat 25 Iunie 2014, 15:43 de Ww
vai s-amar
pe unu mai tantalau si idiot n-o gasit un c.....,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,....... multe altele betiv,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
Postat 25 Iunie 2014, 15:33 de ioana
nea mitica.....
no sa vedem ...si de asta bauna presa? sau ..nu...ca e de-al lor.....
Postat 25 Iunie 2014, 15:30 de tont vasile
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON