URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu un an înaintea lui 2024, când toți politicienii vor alerga după ștampile la europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale, unii au și intrat în campanie. Au, n-au „subiecte”, pesediștii bihoreni „pac, la Războiul”! Convoacă întâlniri cu jurnaliștii, scriu și trimit comunicate, își somează la foc automat inamicii din PNL. Cu excepția stridenței, nimic spectaculos.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
30 Iunie 2014, 14:54

Mircea Băsescu, în faţa judecătorilor: Nu am văzut banii, doar punga

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Apar noi informaţii în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influenţă. Fratele preşedintelui României le-a declarat judecătorilor că nu a văzut niciodată banii de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, ci doar punga în care se aflau.

"Privitor la discuţia transcrisă în dosar, în care se menţionează că as fi primit de la Căpăţână suma de 250.000 de euro, menţionez că era vorba despre banii pe care Căpăţână îi adusese în vederea restituirii către familia Anghel. (...) Eu nu am văzut niciodată banii, ci doar punga în care se aflau", a spus fratele şefului statului, potrivit cotidianului Evenimentul zilei.

Mircea Băsescu susţine că familia interlopului a făcut presiuni, în repetate rânduri, pentru a-i cere să intervină pe lângă preşedintele Traian Băsescu, pentru a-l scoate pe Sandu Anghel din închisoare.

Banii - cei 250.000 de euro - ar fi fost aduşi de presupusul complice, Marian Căpăţână, pentru a fi daţi familiei Anghel, în urma unui împumut mai vechi, a mai spus fratele preşedintelui.

În faţa instanţei, Mircea Băsescu a mai declarat că le-ar fi promis sprijin celor din familia Anghel, dar acest sprijin urma să fie acordat prin intermediul unui avocat. Ulterior însă, adaugă fratele preşedintelui, s-a dovedit că respectivul avocat nu era specializat în asemenea procese.

Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influenţă, pentru că ar fi primit bani de la familia lui Sandu Anghel pentru a interveni în sensul obţinerii unei sentinţe favorabile în dosarul acestuia. Marian Căpăţână este acuzat de complicitate la trafic de influenţă.

Pe de altă parte, presa locală din Constanţa publică o scrisoare din 2011 care îi este atribuită lui Mircea Băsescu. Atunci, acesta informa Parchetul General de faptul că este şantajat: "Vă aduc la cunoştinţă următoarele: în ziua de luni, 28 Februarie 2011, în jurul orei 20.30, când am ajuns acasă, mă aşteptau soţia d-lui Anghel Sandu şi fiica sa. Mi-au făcut impresia a două femei foarte îngrijorate de soarta soţului, respectiv tatălui lor. Doreau ca eu să le ajut în cazul soţului/tatălui. Le-am explicat că o eu nu pot să fac nimic şi să aibă încredere că Justiţia îşi va face corect datoria".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
La fix!!!1
Asta ca si frate-sau, ne cred prosti, dar li s-a infundat nemernicilor!!!!
Postat 30 Iunie 2014, 17:52 de Lili
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON