Mioritici din nou

Nu-ţi trebuie competenţa economistului ca să constaţi că treburile merg prost. Asta o spun până şi statisticile oficiale, care ar trebui să oblige guvernanţii la un sever examen de conştiinţă. Potrivit ultimelor date, publicate săptămâna trecută, în loc să fie dătătoare de speranţă, cifrele ne dau fiori: scad în continuare aşa-numiţii "indicatori buni", precum natalitatea şi rata consumului, crescând în schimb "indicatorii răi": preţurile, mortalitatea, şomajul.

Mai trist e că şi prognozele sunt alarmante. Chiar Guvernul şi principalul creditor, FMI, au admis, tot săptămâna trecută, că semnele sunt rele, micşorând estimarea de revenire economică de la 1,3% la 0,8 procente. Sigur că nouă, profanilor, asta nu ne zice mare lucru, dar din nou nu trebuie să fii expert ca să realizezi elementarul: rectificarea înseamnă mai puţine cheltuieli, deci şomaj în plus, o nouă povară pe bugetul social şi o nouă reducere a consumului, ca într-un cerc vicios în care răul se hrăneşte pe sine însuşi.

În acest context s-a mai întâmplat un amănunt, tot săptămâna trecută: Colegiul Medicilor a confirmat că numărul doctorilor care părăsesc ţara a ajuns la o zecime din totalul lor, numai în primul trimestru al anului părăsindu-şi locurile de muncă plătite în batjocură 6.500 de medici care au ales ofertele din străinătate. Guvernul ar trebui să declare stare de urgenţă în sistem şi să trateze problema ca pe o prioritate naţională, avertizează specialiştii.

Dar cine să-i audă? Guvernanţii nu se sinchisesc fiindcă niciunul nu riscă privarea de îngrijirea medicală cea mai calificată. Nu l-am văzut pe Tăriceanu operat la Paris şi pe Băsescu la Viena? Ba, pentru un premier ca Boc s-ar putea ca exodul medicilor să fie o veste minunată, de vreme ce ar avea de plătit cu 6.500 mai puţine salarii!

Unde e baiul? Răul se menţine şi prin indiferenţa aproape sinucigaşă a cetăţenilor faţă de tot ce li se întâmplă. Dacă în lumea civilizată oamenii fac cele mai ample proteste tocmai când li se atinge dreptul la sănătate, ca şi cel la educaţie, noi ioc! Nu realizăm că democraţia se verifică nu doar din patru în patru ani, prin simplul act al votării, ci în lupta de zi cu zi pentru apărarea drepturilor civice. Nu doar la muncă şi la salarii decente, ci şi la educaţie şi la viaţă.

În ţara al cărei preşedinte decretează că şcoala scoate tâmpiţi, am ajuns să percepem asemenea drepturi ca pe nişte abstracţii, ca pe un lux. Credem deja că şcoala şi sănătatea sunt doar pentru cei bogaţi şi revendicăm, minimalist şi rar, numai dreptul la muncă. De aceea nici nu mai reacţionăm când le pierdem.

Am redevenit mioritici, cum eram până nu demult. Nu suntem nesimţiţi, cum sugerează guvernanţii, ci nesimţitori. Ne merge rău, dar că o să ne fie şi mai rău ne-o garantează propria indiferenţă.