După un sezon cu suişuri şi coborâşuri, dar în general bun, şi după o finală în care şi-a împărţit victoriile din primele patru jocuri cu adversara, echipa orădeană de baschet masculin CSM CSU se află acum în faţa celui mai important meci, ultimul din ediţia de campionat 2015-2016, dar cel care poate însemna un reper istoric. Elevii antrenorului Cristian Achim vor disputa joi seară, de la ora 19, meciul al cincilea, cel decisiv al finalei Ligii Naţionale, cu BC Mureş.
Partida, care este programată de la ora 19, la Arena Antonio Alexe, poate aduce primul titlu naţional din istoria echipei CSM CSU Oradea.
După ce şi-au împărţit victoriile din primele două jocuri de la Oradea, scoruri 85-79 şi 71-77, dar au înregistrat aceleaşi rezultate şi la Tg. Mureş, unde Oradea a câştigat cu 81-72, iar mai apoi Mureşul şi-a luat revanşa, cu 79-70, acum, seria partidelor a revenit la Oradea, aici unde se va juca cu trofeul şi medaliile de campioni pe masă.
Jocul, care a stârnit un interes major în rândurile iubitorilor de sport din Bihor, drept pentru care biletele s-au epuizat încă de dinainte să fie puse în vânzare, poate constitui o presiune pentru elevii antrenorului Cristian Achim, având în vedere că evoluează acasă, dar în acelaşi timp, dorinţa de a câştiga trofeul şi a scrie istorie în faţa propriilor fani îi poate motiva mult pe orădeni.
Meciul se anunţă foarte disputat, în care se poate întâmpla orice şi forma de moment îşi va spune cuvântul din nou.
O victorie a echipei orădene ar fi o performanţă deosebită pentru clubul orădean, iar baschetbaliştii ar putea să preia ştafeta de la echipa de polo, care anul acesta nu a mai cucerit titlul, după o dominaţie de nouă ani.
Ca de obicei, şi acest ultim joc al finalei Ligii Naţionale de baschet, dintre CSM CSU Oradea şi BC Mureş va fi transmis în direct de Digi Sport.
La fel ca data trecută, cei care nu au mai prins bilete la meci îl pot urmări pe un ecran gigant, în Piaţa Unirii.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.