URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
19 Septembrie 2023, 16:15

Masterclass de zumba cu un antrenor din Filipine, organizat în scop caritabil la Oradea. Donaţiile merg la SOS Autism Bihor

Masterclass de zumba cu un antrenor din Filipine, organizat în scop caritabil la Oradea. Donaţiile merg la SOS Autism Bihor (Sursa foto: Facebook - Maxx Ionuț)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Asociaţia S.O.S. Autism Bihor împreună cu trei antrenori de Zumba, între care unul din Filipine, organizează o oră de zumba în scop caritabil, sâmbătă, de la ora 17, la Arena Antonio Alexe din Oradea.

Masterclass-ul denumit "Manifest pentru autism" are drept scop strângerea de donaţii pentru terapiile costisitoare ale copiilor cu autism din judeţul Bihor, sprijiniţi de Asociaţia S.O.S. Autism.

„Această clasă caritabilă are rolul de a sensibiliza publicul larg la dificultăţile întâmpinate de persoanele care suferă de tulburări din spectrul autist şi familiile acestora. Ne dorim ca oamenii să înţeleagă ce este autismul, dar şi să-i accepte pe cei care suferă de această condiţie şi să le dea o şansă să se integreze în comunitate", se arată în comunicatul S.O.S. Autism. 

Ora de zumba va fi ținută de antrenorii Maxx Ionuţ şi Eduard Varga din Oradea, alături de Mark Kramer Pastrana, instructor de zumba din Filipine.

Donaţia minimă de intrare la evenimentul caritabil este 125 de lei pe persoană.

Cei care doresc să susţină organizaţia o pot face și donând orice sumă în contul asociaţiei: RO55RNCB 0032073280020001 sau pe Revolut la numărul de telefon: +40744559154.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON