URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
04 Decembrie 2023, 18:35

Marcel Boloș a pus în buget banii pentru majorările de pensii. Ce spune ministrul bihorean despre impozite și taxe

Marcel Boloș a pus în buget banii pentru majorările de pensii. Ce spune ministrul bihorean despre impozite și taxe foto: Facebook / Marcel Boloș
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Finanţelor, bihoreanul Marcel Boloş, susține că în bugetul de stat pe 2024 sunt cuprinse şi cheltuielile cu majorarea pensiilor, a salariilor profesorilor, dar și investiţiile, mai ales cele prin programul Anghel Saligny. Potrivit acestuia, vor fi zero creşteri de taxe şi impozite.

Declarațiile au fost făcute după ce ministrul ar fi discutat luni cifrele într-o ședință a grupului parlamentar al PNL.

„Prima componentă de buget este cea cu referire la cheltuielile cu pensiile, atât pe componenta de ajustare a acestora cu inflaţia de la 1 ianuarie, cât şi recalcularea de la data de 1 septembrie pentru cuprinderea acestor sume în buget, lucru pe care l-am menţionat în cadrul şedinţei pentru a avea siguranţa sursei de finanţare pentru aceste tipuri de cheltuieli. Deci, banii pentru ceea ce înseamnă atât ajustarea, cât şi recalcularea pensiilor au fost cuprinşi în proiectul de buget pentru anul 2024. Apoi, al doilea lucru este cel cu privire la drepturile profesorilor şi la ceea ce înseamnă cheltuielile suplimentare ale bugetului de stat, urmând ca să se convină asupra mecanismului de ajustare şi de indexare sau majorare a salariilor profesorilor în zilele următoare şi să avem, din acest punct de vedere, o decizie finală. Aici discutăm de impactul bugetar suplimentar pe care l-au generat şi îl generează revendicările profesorilor pentru majorările salariale", a afirmat Marcel Boloş, potrivit HotNews.ro.

Boloş a mai spus că în bugetul pe 2024 vor fi cuprinse şi investiţiile, mai ales pentru programul Anghel Saligny și a reiterat că PNL este un apărător al pilonului 2 de pensii.

Tototdată, ministrul a susținut că anul 2024 „va fi anul cu zero creşteri de impozite şi taxe”.

În privinţa surselor de finanţare, Boloș a precizat că va intra în vigoare Legea 296 cu măsurile fiscal-bugetare şi la nivelul Ministerului de Finanţe se derulează, în prezent, un amplu proces de implementare a măsurilor de digitalizare, respectiv modulele de fraudă.

Potrivit lui Boloş, vor fi implementate proiectele de digitalizare pentru factura electronică, începând cu data de 1 ianuarie 2024, pentru casele de marcat fiscale, căreia îi va fi implementat modulul de fraudă, după cum mai arată HotNews.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
inteleg din titlu ca a facut OP din cont personal. multumim bolos
dupa aia inteleg ca in 2024 vom avea zero cresteri de taxe si impozite. total fals taxele si impozitele cresc incepand cu 01.01.2024 ca masurile au fost adoptate in 2023 e alta treaba dar cand ai un singur neuron si ala obosit spui tampenii speram ca la biserica va comunica mai bine ca la minister vedem ce aberatii spune de fiecare data.
Postat 05 Decembrie 2023, 19:15 de Traian
Despre ce majorare e vorba? Bateți câmpii rău-rău.
BNR și INS au anunțat oficial în iunie 2023 că rata inflației pe 2022 a fost de 16,4%. Acest 13,8% care se va aplica, este sub nivelul anului de referință. Așadar, nu-i vorba de nicio creștere, ci de o actualizare sub pragul inflației reale. Restul sunt povești, iar noua lege va arăta, la aplicare, că pensiile nu cresc ... ci scad în cifre reale.
Postat 05 Decembrie 2023, 08:08 de KP
Măscăriciul ăsta a pus banii de pensii în bugetul de anul viitor?
Dar cum a făcut asta? A golit pușculița personală și i-a adus de acasă? Sau doar a făcut ce știe el mai bine ... să ia din pix, de la capitolul TVA unde gaura e totuna că-i mare sau foarte mare, tranferând scriptic niște acei bani la Fondul CAS. Măcar nu ne mai aduceți aminte că există această imitație de ministru, că numai rău faceți imaginii PNL și așa extrem de șifonată, de când cei precum Johannis, Orban, Câțu, Ciucă, Bogdan, Funeriu, Gorghiu, Turcan, Birta, etc, etc ... au pierdut complet contactul cu realitatea.
Postat 05 Decembrie 2023, 08:01 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON