URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Noiembrie 2022, 07:57

Made in Oradea: După ani de investiții bazate pe angajați mulți, încep să vină întreprinderi cu tehnologii de vârf

Made in Oradea: După ani de investiții bazate pe angajați mulți, încep să vină întreprinderi cu tehnologii de vârf ÎN(CET) SPRE VIITOR. Pe amplasamentul fostului CET II, simbol al economiei comuniste - centralizate, energofage și poluante - finlandezii de la Nokian Tyres vor construi o fabrică de anvelope cu emisii zero de CO2, printr-o investiție record pentru România post-decembristă: 650 de milioane de euro. „Investitorii lucrează la proiectare și vor să înceapă construirea în primăvară”, spune primarul Florin Birta (trucaj foto, sursa inițială a imaginii din dreapta: Dan Henry Photography)
Made in Oradea: După ani de investiții bazate pe angajați mulți, încep să vină întreprinderi cu tehnologii de vârf FACILITĂȚI. Oradea a reușit să atragă în 2022 investiții record, grație poziției geografice, conectării cu autostrada, terminalului cargo al aeroportului, viitorului terminal intermodal din Episcopia și facilităților oferite firmelor. Spre deosebire de țările din jur, care acordă reduceri de impozite, în România facilitățile sunt de tip cash-back, iar investitorii își pot primi înapoi 40% din suma investită
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ciuda războiului din Ucraina, a crizei energetice și a inflației galopante, pentru Oradea, 2022 a fost un an bun, atrăgând investiții de 825 milioane euro, adică dublu față de reușitele din toți cei 14 ani de la înființarea parcurilor industriale și până acum.

„Orașul nu a avut în niciun an un volum atât de mare de investiții”, spune primarul Florin Birta.

Record după record 

Într-un singur an, investițiile atrase în parcurile industriale din Oradea au fost de 825 milioane euro, triplând valoarea totală a acestora la 1,26 miliarde euro. 

„În luna iunie firma Stihl a anunțat o investiție de 125 milioane euro, cea mai mare de până atunci, după 5 luni Nokian Tyres a anunțat cea mai mare investiție din România, de 650 milioane euro, iar săptămâna trecută a fost semnat contractul cu producătorul de sticlă Press Glass în valoare de 50 milioane euro”, spune primarul Florin Birta (foto).

Valul de noi investitori schimbă structura economiei locale, axate pe asamblare de componente, industrie ușoară și comerț, făcând pasul către producția automatizată.

De la motoare la polistiren 

În prezent, cele 116 firme de pe platformele industriale produc preponderent componente pentru industria auto, ca de pildă carcase de motoare (Faist Mekatronic), suspensii (Sogefi Suspensions), motoare electrice (Nidec), lanțuri de distribuție (Iwis), baterii electrice (Atnom), sisteme de evacuare (Purem) și volane (Valtryp).

Printre produse se mai numără de la ecografe și componente electronice (Plexus), tablouri electrice industriale (Connectronics), echipamente sportive de iarnă și mase plastice (Plastor), până la materiale de construcții (Congips), automatizări industriale (Industrial Robotic) și multe altele.

Cu excepția angajaților firmelor, orădenii știu prea puțin despre produsele „made in Oradea” dintr-un motiv simplu. „Majoritatea companiilor au comenzi din Europa de Vest, în special din Germania, și mai puțin pentru piața locală”, spune directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), Alina Silaghi (foto).

Pariul pe tehnologie

Noii investitori vin să diversifice profilul producției industriale locale. Germanii de la Stihl vor produce în Șoseaua Borșului echipamente electrice de grădină și exterior, finlandezii de la Nokian Tyres, care cu sprijinul ADLO au negociat un amplasament lângă fostul CET II, vor face anvelope pentru SUV-uri și autovehicule mari în prima fabrică cu emisii zero de CO2 din industria de profil, iar polonezii de la Press Glass, lideri de piață în Europa, sticlă plată prelucrată pentru construcții. 

„Căutăm companii care fac produse finite «made in Oradea». Nu mai acceptăm firme care vor 1.000 de angajați doar pentru asamblare. Nu dorim să facem concurență angajatorilor existenți, ci să atragem companii cu tehnologie înaltă”, spune Silaghi. 

Dacă firmele venite între 2008 și 2021 au creat aproape 10.000 de slujbe investind 435 milioane euro, ceea ce înseamnă cam 43.500 euro pe fiecare loc de muncă, ultimele trei - Stihl, Nokian și Press Glass - vor înființa 850 de locuri de muncă prin investiții de 825 milioane euro, adică 970.000 euro pentru fiecare job. Valoarea de peste 22 de ori mai mare înseamnă, de fapt, investiții masive în automatizare, tehnologizare și robotizare.

„Avantajul” războiului 

După ani de pregătire, Oradea începe să strângă rodul investițiilor în infrastructură, a insistenței cu care a promovat dezvoltarea legăturilor cu autostrada ce ne leagă de Vest, precum și a politicii de facilități acordate investitorilor, inclusiv cu sprijin guvernamental. Noul val de investitori a fost amorsat însă de războiul din Ucraina, care a determinat firmele occidentale să își reconsidere poziția față de localizarea în Rusia.

„Vechile investiții urmăreau prețul forței de muncă, pentru că aveau o importantă componentă de manufactură. Pentru noii investitori asta contează mai puțin. Aceștia vin pentru siguranță. Aduc tehnologii de vârf, pe care nu le poți duce într-o zonă pe care nu o controlezi”, spune consultantul în afaceri Octavian Dan.

Pentru orădenii de rând, asta nu e neapărat o veste bună. „Noile investiții înglobează foarte multă automatizare, așa că nu vor mai pune presiune pe salarii”, zice Dan. În schimb, își vor putea găsi mai ușor joburi cei cu calificări tehnice ori superioare...

Industria navetei 

Astăzi, topul angajatorilor de pe platformele industriale ale Oradiei e deschis de Plexus (1.800 angajați), Faist Mekatronic (1.000) și Purem (peste 400). Majoritatea angajaților provin, însă, din afara orașului. „Peste 60% sunt navetiști. Mulți vin de la 40-60 kilometri”, spune liderul filialei Bihor a Blocului Național Sindical, Nicolae Morgovan.

Majoritatea sunt operatori de producție. „Cei mai mulți lucrează pe salariul minim pe economie plus bonuri de masă, decontarea cheltuielilor de transport și bonusuri pentru ore suplimentare”, arată sindicalistul. Cap la cap, asta înseamnă undeva la 3.000 lei pe lună, din care omul duce acasă cam 2.000 lei.

Târgurile de forță de muncă sunt cea mai bună dovadă. „Majoritatea pozițiilor vacante sunt cu calificare redusă sau fără. Doar 7% din posturi sunt pentru persoane cu studii superioare”, spune directorul AJOFM Bihor, Békési Csaba (foto).

Motivele sunt multiple. Pe de o parte, firmele cu tehnologii de vârf nu au cum găsi specialiști în plan local, chiar oferind salarii de 2.000 euro, pentru că vechii meseriași au dispărut, iar tinerii absolvenți nu au experiență. Pe de altă parte, majoritatea preferă să angajeze personal pe care să îl califice la locul de muncă după propriile rigori.

„Dezvoltare în mai multe puncte” 

Pentru că parcurile industriale ale orașului sunt ocupate în proporție de 90%, ADLO caută soluții înainte ca acestea să se umple cu totul. „Pentru a avea amplasamente pe care să le putem oferi în continuare investitorilor, vom construi în Calea Sântandreiului o unitate de cazare pentru Penitenciar în schimbul a 18,6 hectare de teren pentru parcul Eurobusiness IV”, spune primarul Florin Birta.

Concomitent, ADLO dezvoltă platforme industriale în Tileagd (9,2 hectare), Săcueni (5 ha), Beiuș (17,5 ha), Aleșd (8,5 ha), Ștei (13,6 ha), Tămășeu (7 ha) și Marghita (9,6 ha). În total, Bihorul va avea astfel 11 parcuri industriale, peste orice alt județ din țară. „Încercăm să generăm dezvoltare în mai multe puncte, la distanță de 50-70 km de Oradea, pentru ca localnicii care nu pot face naveta să-și găsească un loc de muncă aproape de casă”, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan (foto).

În plus, apariția de noi firme poate determina creșterea salariilor. „Nivelul salarizării din Oradea este cu peste 10% mai mare decât în Aleșd sau Beiuș. Treptat, acesta s-ar putea echilibra”, crede șeful AJOFM.

„Foamea” de locuri de muncă

Primele parcuri industriale din județ sunt disponibile la Tileagd și Săcueni. Cel din Tămășeu este în curs de autorizare, iar pentru cele din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei se pregătesc documentele.

„În momentul de față, zeci, poate sute de localnici fac naveta la Oradea. Sperăm ca firmele din parcul industrial să creeze între 100 și 200 de locuri de muncă”, spune primarul din Tileagd, Adrian Codrean. Potrivit acestuia, primii patru investitori ar putea cere autorizație de construire în primăvara anului viitor, ca să înceapă producția în 2024. „Înființarea de noi locuri de muncă ar putea duce la creșterea salariilor în zonă și a veniturilor Primăriei”, speră edilul. 

Altfel spus, modelul de succes din Oradea s-ar putea exporta în județ, iar „made in Oradea” să devină „fabricat în Bihor”...


FACILITĂȚI. Oradea a reușit să atragă în 2022 investiții record, grație poziției geografice, conectării cu autostrada, terminalului cargo al aeroportului, viitorului terminal intermodal din Episcopia și facilităților oferite firmelor. Spre deosebire de țările din jur, care acordă reduceri de impozite, în România facilitățile sunt de tip cash-back, iar investitorii își pot primi înapoi 40% din suma investită


ORAȘUL DIN ORAȘ
Cu casă și masă

ADLO oferă investitorilor nu doar terenuri la prețuri pornind de la 8 euro/mp în Oradea și 4 euro în județ, ci și facilități pentru angajați. Agenția a reabilitat un imobil din strada Uzinelor cu 20 de locuințe de serviciu, iar în strada Densușianu construiește un prim bloc - din trei plănuite - cu 65 de garsoniere. „Va fi gata în primăvară. Garsonierele vor fi puse la dispoziția firmelor gata mobilate”, spune directoarea ADLO.

În plus, în parcul Eurobusiness I funcționează de anul trecut o grădiniță și o creșă cu 180 de locuri, iar până la finele anului viitor va fi dat în folosință și un complex sportiv cu sală de culturism, terenuri de minifotbal, bazin de înot, sală de conferințe și restaurant.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
KP aka mama Omida
Se vede calitatea vieții la noi în zonă, în 2008 nu era traficul acesta, erau mai puține locuri de muncă, construcțiile merg bine. Poate aplici la Nokian, un job ceva.
Postat 29 Noiembrie 2022, 20:10 de Sandu2100
Fix, pix.
Ați auzit că a crescut calitatea vieții în Oradea? Sau bunăstarea oamenilor în Bihor? Bufonii și măscăricii ăștia de își spun edili ... nu aduc prosperitate, ci doar cheltuieli și probleme tot mai mari. Vezi oamenii pe stradă ... rar câte unul relaxat și zâmbitor, mai toți par preocupați de lipsuri și nevoi.
Postat 29 Noiembrie 2022, 17:28 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON