URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
21 Septembrie 2022, 16:22

Lucrările la pasajul din Calea Sântandreiului provoacă ambuteiaje pe Centura Oradea: „Crește iarba sub mașină!” (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Șoseaua de centură a Oradiei nu mai este o alternativă la circulația prin zona centrală blocată de lucrările la pasajele subterane din Piața Gojdu.

O singură bandă pe sens...

Începând de săptămâna aceasta, circulația pe inelul ocolitor se desfășoară cu greutate, având în vedere lucrările la pasajul suprateran peste sensul giratoriu și linia ferată din Calea Sântandreiului.

Restricționarea circulației la o singură bandă pe sens face ca la ore de vârf blocajele din zonă să se întindă până în sensurile giratorii din Calea Aradului și Cazaban.

„Blocajele au început de câteva zile, de când în zona sensului giratoriu se circulă pe o singură bandă. Cum pe aici trec toate TIR-urile, care nu au voie să intre în Oradea, dimineața când merg copiii la școală și după-amiaza, când vin orădenii de la muncă, se circulă bară la bară”, povestește un riveran.

Șoferii orădeni sunt revoltați. „Nu mai poți circula nici prin oraș, nici pe șoseaua de centură. După-amiaza, începând cu ora 15, coada de mașini se întinde din Calea Sântandreiului până în Cazaban, și dincolo de Crișul Repede, pe strada Podului. La fel, ca să ajungi, pe centură, din Calea Aradului în Sântandrei, îți ia 45 de minute sau chiar o oră. Stai în trafic până îți crește iarba sub mașină”, spune directorul Camerei Taximetriștilor, Bihor, Iosif Rad.

Folosiți ruta alternativă!

Reprezentanții administrațiilor locale din Oradea și Sântandrei, localități ai căror locuitori sunt afectați de lucrări, spun că deranjul era inevitabil.

„Lucrările se desfășoară pe șoseaua de centură. Nu au cum să nu deranjeze traficul”, a declarat BIHOREANULUI primarul de Oradea, Florin Birta.

Reprezentanții celor două primării recomandă participanților la trafic care doresc să meargă spre Sântandrei sau să vină dinspre comună spre Oradea, să folosească noul drum amenajat în prelungirea străzii Cazaban.

„Ca să evit sensul giratoriu din Calea Sântandreiului, de câte ori merg sau vin de la Oradea folosesc noul drum din Cazaban. Ieri însă și aici am așteptat foarte mult în trafic”, a precizat primarul de Sântandrei, Ioan Mărcuș.

Aglomerația pare să se permanentizeze. „Azi dimineață, la ora 7:20, coada de mașini pe drumul de Oradea începea de lângă școala din Sântandrei. Cine nu pornește dimineața mai devreme de acasă nu are cum ajunge la timp”, zice Mărcuș.

Două luni de chin...

Lucrările din Calea Sântandreiului deschid șantierul viitorului drum de legătură cu autostrada A3.

„Aici este punctul zero al viitorului drum de legătură cu autostrada. Pasajul, care va semăna cu cel din Calea Aradului doar că va fi mult mai lung, va supratraversa sensul giratoriu și linia ferată în prelungirea actualei șosele de centură”, a declarat miercuri pentru BIHOREANUL, șeful Secției de Drumuri Naționale Oradea, Train Bulzan.

Potrivit inginerului, șantierul va afecta traficul auto cel puțin de-a lungul toamnei.

„Perioada critică va fi în următoarele două luni, până când constructorii vor fora piloții de la fundațiile pasajului. După ce va fi ridicată suprastructura construcției, vom încerca să revenim la cele două benzi pe sens, chiar dacă una dintre ele va fi mai îngustă”, a spus Bulzan.

19 kilometri de drum

Construcția legăturii cu autostrada, ca o centură extinsă a Oradiei, cu două benzi pe sens, a fost atribuită firmei austriece Strabag pentru suma de 545,9 milioane lei fără TVA.

Termenul de execuție a celor aproape 19 kilometri de șosea este de 30 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 24 pentru execuție.

Începută în Calea Sântandreiului, centura extinsă a Oradiei va înainta pe câmp pentru a traversa Crișul Repede printr-un pod în zona localității Sântion.

Drumul, cu două benzi pe sens, va supratraversa șoseaua și calea ferată care duc spre Ungaria în zona comunei Borș și se va lega în nodul rutier de la viitoarea autostradă la 2,5 kilometri de graniță.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
Oradeanbihor
Îți ceri scuze țăranilor din munca câmpului ::::))))) bai nebunule pai tu ii faci toată ziua țărani, și ii faci pe toți țărani, tu te dai mare Orășan . Vai de capul tău.
Postat 22 Septembrie 2022, 13:00 de Sandu2100
@ sandu
Degeaba ai ajuns la oras, tot un taran prost ai ramas.. nu esti demn de satul din care tragi (imi cer scuze taranilor adevarati care traiesc din munca campului)
Postat 22 Septembrie 2022, 11:50 de oradeanbihor
Strabag ii o firma serioasa, dar aici nu e nicio logica
Ador sa vizualizez totdeauna videoclipurile facute despre santierele Strabag, ca ei chiar lucreaza cu ritm sustinut, in mare parte e deja gata traseul, mai lipsesc pasajele si podurile si abia au inceput acuma 6 luni... cand firma de casa langa Piata Cetatii abia a facut jumatatea pasajului in mai mult de 1 an... Dar nu inteleg, de ce n-au facut prima data bretelele laterale care vor duce la sensul giratoriu final sub pasaj si in mijloc ar avea firma suficient loc unde sa faca lucrariile si n-ar trebui sa ingusteze centura la o banda pe sens. Langa Tiger Amira au inceput sa asfalteze, dar de ce nu a fost primul pas sa muta acolo cele 2 benzi? Acuma 2 saptamani a zis primarul sa mearga toata lumea cine stie pe centura sa ocolim Centrul Civic, iar acuma sa ocolim centura, dar unde? "Drumul expres" e full, Decebal, Onestilor si pana acuma a fost, Mestesugariilor iarasi...
Postat 22 Septembrie 2022, 07:21 de cititor_
Oradeanbihor
Ți se pare de exprimare, nu ești obișnuit cu orașul, în rest e bine, vezi și tu lumini , beculete, drumuri, pasaje , poduri , lume bună, cafenele etc.
Postat 21 Septembrie 2022, 22:57 de Sandu2100
@ sandu
De dragul conversatiei, daca tot te simti orasean (nu esti), atentie la exprimare. Vorbesti ca de la coada vacii (gramatica, bat-o vina).
Postat 21 Septembrie 2022, 22:18 de oradeanbihor
Oradeanbihor
Nu ma înțeleg, cu țăranii ca tine. Dacă erai Orășan știai ce jalnic arata Oradea in urma cu 14 ani. Dar tu fiind vinitura nici nu a contat pt tine . Ai venit cu flotant și acum ai impresii de Orășan . Du-te amu la furat mă.
Postat 21 Septembrie 2022, 20:58 de Sandu2100
@ sandu
Țărane, să ne intelegm: locuiesc in Oradea, m-am nascut in Oradea. Idioti si vinituri ca tine, sa faceti bine sa va pastrati parerile pentru cand va faceti selfie cu dealul Ciuperca sau la aquapark.
Postat 21 Septembrie 2022, 20:28 de oradeanbihor
Oradeanbihor
Amu te superi ca nu mai poți ajunge la Giris in 15 minute :::::))))) încearcă sa te muti la Palota ești mai aproape. Poate îți baga Bolojan tren pe acolo, asa cum TDS spunea ca vrea sa bage tramvai pe Universității ::::))) dreptate o avut TDS doamne iartă-l dar nuna 0.08% ca amu trece tramvaiul peste pe Universității :::::)))) dar depinde cum le înțelegi. La tine in sat e bine și așa, vorba Românului " le stie pe toate " ::::)))))
Postat 21 Septembrie 2022, 19:43 de Sandu2100
niste tampiti
In loc sa finalizeze bretelele de ocolire au blocat trecerea prin intersectie, handicapati mintal si managerul de proiect si constructorul, incompetenti!
Postat 21 Septembrie 2022, 19:40 de scortosul
@ sandu
doar tu si consatenii tai va faceti selfie cand ajungeti la oras
Postat 21 Septembrie 2022, 18:53 de oradeanbihor
:::::))))))
Comentează ăștia amu, dar peste 2 ani o să-și facă selfie cu noul drum, mândrii de ei.
Postat 21 Septembrie 2022, 18:35 de Sandu2100
Lipitorul de afise
Daca intre doua afise lipite, birtasu ar mai fi participat la un nenorocit de curs de project management, fie el si online sau la fara frecventa, si-ar fi dat seama de haosul pe care urma sa il provoace, inainte sa suprapuna toate aceste lucrari. Cred ca in afara de scoala de partid, taranu nu prea are multe scoli.
Postat 21 Septembrie 2022, 18:13 de oradeanbihor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON