URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 06 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Aprilie 2022, 15:28

Au început lucrările! Filmare pe șantierul șoselei care va lega centura Oradea de Autostrada Transilvania (VIDEO)

Au început lucrările! Filmare pe șantierul șoselei care va lega centura Oradea de Autostrada Transilvania (VIDEO) (captură video)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un pasionat al lucrărilor de infrastructură rutieră a postat pe canalul YouTube o înregistrare video care arată începerea lucrărilor pentru execuția celor aproape 19 kilometri de șosea, din care 13 km cu profil de drum expres și 6 km de drum național, ai șoselei care va lega centura Oradea de Autostrada Transilvania în zona Biharia.

Lucrările au fost proiectate și sunt executate de subsidiara din România a companiei austriece Strabag, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Imaginile înregistrate de Marin Marian au fost preluate și de site-ul economica.net, care precizează că șoseaua de 18,96 kilometri lungime are ca termen de finalizare primăvara anului 2024.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat pe 21 iulie 2021 contractul de proiectare și execuție cu Strabag SRL, pentru 545,91 milioane de lei fără TVA. Durata contractului este de 30 luni, dintre care 6 luni perioada de proiectare și 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 84 de luni. Ordinul de începere a fost emis pe 27 septembrie 2021, când a început faza de proiectare.

Potrivit proiectului, drumul de legătură dintre municipiul Oradea cu Autostrada A3 va începe cu un pasaj peste calea ferată din dreptul sensului giratoriu de pe Calea Sântandrei, va traversa Crişul Repede pe un pod în dreptul localităţii Sântion şi cu pasaje supraterane DN 1 (E 60) şi calea ferată spre Ungaria din dreptul comunei Borş, pentru a se termina în zona Biharia, la 2,5 kilometri de graniţă, într-un nod rutier pe segmentul de autostradă construit în urmă cu doi ani între Borș-Biharia de o asociere condusă de firme din grupul orădean Selina.

Licitația pentru selectarea proiectantului și a constructorului șoselei de legătură dintre Oradea și Autostrada Transilvania a fost finalizată de CNAIR în vara anului 2020, însă rezultatele licitației au fost contestate, astfel că lucrarea a început cu o întârziere de peste un an din acest motiv.

Contactați de BIHOREANUL, reprezentanții biroului de presă al CNAIR nu au putut preciza când au început lucrările de execuție, solicitând o cerere scrisă pentru a comunica ulterior acest detaliu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Strabag probabil cel mai serios
Oradea-Satu Mare a fost făcut de Strabag acum 12-13 ani , drumul e perfect si acum
Postat 12 Aprilie 2022, 11:22 de Sandu2100
O analiză mai...atentă
Cand se fac materiale despre lucrari STRABAG nu mai pomeniți de SELINA...E ca si cum ati incurca marfa cu ambalajul...! Noapte bună!
Postat 12 Aprilie 2022, 01:50 de strada
Succes Strabag!
STRABAG firmă de top in infrastructură cu siguranță va realiza la termen si calitativ lucrarea. Succes!
Postat 12 Aprilie 2022, 01:41 de strada
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7282 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON