URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 08 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că, în sfârșit, contraselecția practicată la PNL de primul schior al țării începe să dea roade. Cum cifrele arată că blândul general Ciucă stă în sondaje pe undeva în marja de eroare a acestora, liberalii s-au trezit că nu e prea sănătos să mergi la război cu declarația de capitulare gata semnată. Și acum umblă după persoane cât de cât frecventabile...
Zic şi eu
Adrian Cris
Mai mult de jumătate dintre comunele bihorene se laudă cu săli și terenuri de sport, ba și cu capele prin cimitirele sătești, făcute cu sute de milioane de lei încă din epoca lui Adrian Năstase, apoi din răposatele programe naționale de dezvoltare locală PNDL 1 și PNDL 2, gestionate de Elena Udrea și Liviu Dragnea, iar în ultimii trei ani și din Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Octombrie 2018, 14:59

Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După eșecul rușinos de marți de la Ploiești, fotbaliștii de la Luceafărul Oradea au reușit să se reabiliteze în fața propriilor suporteri, sâmbătă, când au întrecut acasă, la Sânmartin, formația ilfoveană CS Balotești, cu scorul de 4-1. Victoria este cu atât mai importantă cu cât survine în fața unei contracandidate la evitarea ultimelor locuri ale clasamentului ligii secunde.

Dacă prima repriză a fost echilibrată, cu ambele combatante trecându-și în cont câte un gol, în partea a doua bihorenii s-au dezlănțuit, au dominat, și-au creat o serie de ocazii și, ce e mai important, au marcat trei goluri.

Intrat în minutul 40, în locul lui Vasile Pop, decarul Claudiu Codoban a fost omul meciului, a dat două pase de golul și a înscris un gol splendid, în minutul 70, printr-un șut de la 22 de metri.

Cei care au deschis scorul au fost totuși oaspeții, în minutul 35, prin atacantul Alexandru Stoica, acesta învingându-l pe portarul Moga, cu un șut pe jos din colțul careului mic.

La un minut după introducerea lui Codoban pe teren, acesta l-a servit perfect în fața porții pe tânărul George Paraschiv, care din 2 metri a îndeplinit o simplă formalitate, restabilind egalitatea, în minutul 41.

După pauză lucrurile s-au schimbat substanțial, Luceafărul a fost „vioara întâi”, și-a creat o serie de oczii, din care a reușit să înscrie de trei ori. Mai întâi, în minutul 52, după centrarea de pe stânga a lui Codoban, același George Paraschiv l-a învins cu o lovitură de cap, din 6 metri, pe portarul oaspeților, Fulga. Apoi, în minutul 70, însuși Claudiu Codoban a înscris cu un șut frumos de la distanță, în dreapta portarului ilfovean.

Luceafărul s-a dezlănțuit și în minutul 72, Alexandru Dulca a prins și el un șut bun, de la marginea careului, la colțul scurt, în stânga portaului Fulga, iar scorul a devenit 4-1.

Deși au controlat jocul în continuare, bihorenii nu au mai înscris până la final, dar nici n-au primit gol, astfel că partida s-a încheiat cu victoria cu 4-1 a „roș-albaștrilor”, care, în acest mod, și-au mai spălat din rușinea suferită marți seara la Ploiești.

„Am început jocul destul de temători, lucru și normal, din punctul meu de vedere, ținând cont de faptul că veneam după o înfrângere foarte rușinoasă la Ploiești. Am fost conștient că ne așteaptă un joc destul de greu, cu o anumită încărcătură psihică. Aveam nevoie neapărat de această victorie și țin să-i felicit pe jucători că au înțeles acest lucru. Îi felicit și pe jucătorii care au intrat din postura de rezervă, pentru că, trebuie să fiu realist și corect, au schimbat jocul, iar sper ca această victorie să ne dea aripi”, a declarat, la conferința de presă, după joc, antrenorul Luceafărului, Cristian Lupuț.

După acest succes, cel puțin până la meciul de duminică seara al Ripensiei Timișoara, formația bihoreană a urcat două poziții în clasament, ajungând acum pe locul 14, cu 12 puncte.


Luceafărul Oradea - CS Balotești 4-1 (1-1)

Au marcat: G. Paraschiv (min. 41 și 52), Cl. Codoban (min. 70) și Al. Dulca (min. 72) / Al. Stoica (min. 35)
Stadion: Baza Sportivă Luceafărul (Sânmartin). Spectatori: 80

Luceafărul: Moga – Gunie, Oros - cpt., Al. Băican, Moihedja – P. Mitrică, Preoteasa, V. Pop (min. 40 Cl. Codoban), Al. Dulca – A. Ludușan (min. 64 Prejmerean) și Paraschiv (min. 70 C. Țîră). Antrenor: Cristian Lupuţ

CS Baloteşti: Fulga - C-tin. Dedu, M. Ghiţă,  Marciuc – cpt.,  N. Filip (min. 62 C. Mihai) - C. Predescu (min. 74 F. Paraschiv), R. Mihai (min. 70 Clătinici) - M. Neagu, Vas. Mihai, Gojnea - Al. Stoica. Antrenor: Florin Nofitovici

Au arbitrat: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca) - Casian Băla (Arad) şi Călin Cimponeriu (Lugoj).


În alte partide de sâmbătă, din etapa a 12-a a Ligii a II-a la fotbal, FC Argeș și Daco Getica București au remizat cu 1-1, Energeticianul a întrecut clar cu scorul de 3-0 pe ACS Poli Timișoara, Aerostar Bacău și Farul Constanța au remizat cu scorul de 2-2, Academica Clinceni s-a impus cu 1-0 pe terenul celor de la Metaloglous București, iar Pandurii Târgu Jiu - Sportul Snagov s-a încheiat 2-0, respectiv U Cluj - Dacia Unirea Brăila 6-1.

Rezultatele în partidele de duminică: Chindia Târgoviște - UTA 4-2; ASU Poli Timișoara - Ripensia Timișoara 0-1

În etapa viitoare, Luceafărul va evolua pe terenul celor de la CS Mioveni, sâmbătă, 20 octombrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4799 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON