URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 NOIEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ne așteaptă un cincinal în care principalele șantiere din oraș vor fi pasajele rutiere. După spusele primarului Florin Birta și ale șefului Consiliului Județean, Ilie Bolojan, acum s-a deschis axa mersului pe sub pământ, care are ca motivație creșterea siguranței circulației, prin urmare se vor construi o grămadă de asemenea pasaje.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Eroarea judiciară reprezintă, într-o definiție populară generică, eroarea de judecată care conduce la greșita soluționare a unui proces. În această viziune, ideea de eroare judiciară sau eroare de judecată poate fi calificată ca orice aspect care conduce la pronunțarea unei hotărâri care nu reflectă adevărul și, pentru aceste situații, sunt reglementate, atât în penal cât și în civil, căile de atac. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
26 Iunie 2017, 20:45

Luceafărul s-a reunit sub conducerea noului antrenor, Cornel Ţălnar (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea s-au reunit luni după-amiază, la baza sportivă proprie, Stadionul Luceafărul Felix din Sînmartin, în vederea începerii pregătirilor pentru noul sezon competiţional.

Principala noutate o constituie tehnicianul Cornel Ţălnar, care a fost desemnat noul antrenor principal al echipei.

Ţălnar a venit de la FC Braşov şi l-a adus şi pe Florentin Petre, care-i va fi secund şi la Luceafărul. De asemenea, staff-ul tehnic al echipei orădene vor mai face parte Alexandru Kiss, care va fi celălalt secund şi Ioan Papp Deac, care rămâne antrenor cu portarii.

Cristian Lupuţ va fi desemnat director sportiv.

La prima strigare, au răspuns prezent 16 jucători, singura noutate în lot reprezentând-o deocamdată fundaşul central Alin Mutu, de la Foresta Suceava.

Ceilalţi jucători prezenţi la primul antrenament sunt: Alin Goia şi Răzvan Began – portari; Adrian Balea, Flavius Drăgan, Sergiu Bactăr, Ionuţ Ban, Alin Ţegle, Marius Feher, Iulian Cuc, Adrian Bedea, Darius Costea, Claudiu Codoban, Paul Chiş Toie, Constantin Roşu şi Marius Matei – juători de câmp.

S-au despărţit de echipa orădeană în această vară: Ionuţ Hlinca, Sergiu Arnăutu şi Istvan Ball, jucători cărora le-a expirat contractul şi nu a mai fost prelungit, Florin Cordoş şi Sergiu Moga, jucători cu care s-a reziliat contractul.

După cum a declarat şi antrenorul Cornel Ţălnar, conducerea clubului Luceafărul negociază în această perioadă aducerea a 5-6 jucători cu experienţă. Printre numele vehiculate se află atacantul Curtuiuş, de la UTA şi Ştefan Grigorie, de la FC Braşov.

Pe lângă aceştia, conducerea clubului Luceafărul mai doreşte achiziţionarea a câtorva jucători tineri, printre care s-ar putea afla şi portarul Poiană de la Steaua. "Florentin Petre nu a venit încă, a mai rămas un pic în Bucureşti, pentru că discută cu cei de la Steaua, dar şi cu cei de la Dinamo, aducerea unor jucători. Vrem să aducem câţiva jucători care nu vor prinde lotul la marile echipe din capitală, pentru că avem ca obiectiv promovare", a declarat antrenorul Cornel Ţălnar.

Experimentatul tehnician s-a declarat încântat de condiţiile întâlnite la Luceafărul. "Am întâlnit aici cred cel mai bun gazon din ţară, de la toate ligile. Avem condiţii bune, iar meciurile oficiale, am înţeles că le vom disputa pe stadionul din Oradea, unde publicul este mai aproape de echipă. Am înţeles de la domnul Blidaru (n.r. - patronul echipei) că şi autorităţile locale sau judeţene se vor implica să ne susţină, astfel că vom beneficia de toate condiţiile, aşa încât vom aborda promovarea încă din primul meci", a precizat noul antrenor principal al Luceafărului.

În pofida declaraţiei vicepreşedintelui Traian Bodea, conducătorii clubului Luceafărul susţin că s-au înţeles cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi aşteaptă ca aceştia să se alăture proiectului clubului orădean.

În aceste zile, jucătorii formaţiei bihorene de fotbal se pregătesc pe plan local, la Baza Luceafărul şi în Băile Felix, până duminică, 2 iulie, când echipa va intra pentru 12 zile în cantonament în Austria, la Malintz.

După cum a declarat directorul executiv al clubului Cristian Sabău, încă nu a fost stabilit un program al jocurilor amicale. "Acestea vor avea loc după revenirea din cantonament. Deocamdată nu ştim cu exactitate adversarii, dar este foarte posibil să avem o dublă cu echipa maghiară Debrecen", a afirmat Cristian Sabău.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5419 RON
  • 1 EUR = 4.9725 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON