Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au o bţinut sâmbătă prima victorie din deplasare din acest an în campionatul Ligii a II-a. Bihorenii au jucat în judeţul Ilfov, la Snagov, pe terenul celor de la Metalul Reşiţa, pe care i-au întrecut cu scorul de 3-1. La pauză scorul a fost egal, 1-1, iar golurile orădenilor le-au înscris Constantin Roşu, Marius Matei şi Adrian Balea.
Mai întâi au marcat gazdele, care în minutul 21 au deschis scorul, după ce Vasile a pătruns pe stânga, a intrat în careu, a pasat în centru pentru Robert Buduroi, care a preluat, a întors un fundaş şi, cu toată opoziţia portarului Began, a marcat.
Apoi, şapte minute mai târziu, acelaşi Buduroi a intrat în careu pe dreapta, a scăpat singur cu portarul, dar nu a reuşit de această dată să-l învingă din poziţie de unu la unu pe tânărul Began. În minutul 37 însă Luceafărul a restabilit egalarea. După o lovitură liberă bătută din dreapta, mingea a fost respinsă de Alexandru Radu, Constantin Roşu a preluat şi cu o execuţie frumoasă l-a "executat" pe Botaş, aducând egalarea.
În pauză s-a intrat la egalitate, 1-1, iar în partea a doua "roş-albaştrii" s-au dezlănţuit, marcând mai întâi în minutul 64, prin golgheterul Marius Matei, care a reuşit să-l învingă pe Botaş şi să întoarcă scorul în favoarea Luceafărului.
Scorul final a fost însă 3-1 pentru orădeni, după ce în prelungiri, în minutul 90+3, Adrian Balea a punctat şi el la ultima fază a jocului şi orădenii câştigat la două goluri.
Prin acest succes, Luceafărul a mai urcat un loc în clasament. Se află acum pe poziţia a XI-a, cu 43 de puncte şi şi-a mai diminuat pasivul din ierarhia adevărului, ajungând de la -8 la -5.
Metalul Reşiţa - Luceafărul Oradea 1-3 (1-1)
Au marcat: R. Buduroi (min. 21) / C. Roşu (min. 37), M. Matei (min. 64) şi Ad. Balea (min. 90+3)
Metalul: Botaş - Dănănae, Cr. Dima, Cr. Munteanu – cpt. (min. 9 Rz. Petre), Val. Lupu - Dr. Matei, Al. Radu, Borţoneanu, Alin Pătraşcu - Oct. Vasile, Buduroi. Rezerve: Kololo - I. Dragomir, F. Paraschiv, Rz. Petre, Gab. Nedelcu, Al. Ionescu şi Bg. Oancea. Antrenor: Mihai Stoica
Luceafărul: Began - Fl. Drăgan, Bactăr, Hlinca, I. Ban - Chiş-Toie, Feher – C-tin Roşu, Arnăutu, Bedea - M. Matei. Rezerve: Goia – Balea, Balla şi D. Costea. Antrenor: Alexandru Kiss
Au arbitrat: Ovidiu Petru Oprea (Ploieşti) - Florian Alexandru Vişan (Galaţi) şi Daniel Vlase (Slobozia Conachi).
Etapa a 35-a a Ligii a II-a la fotbal:
CSM Râmnicu Vâlcea - Juventus Bucureşti 0-3 (la masa verde)
CS Baloteşti - Unirea Tărlungeni 3-0 (la masa verde)
Vineri:
Chindia Târgovişte - Olimpia Satu Mare 1-0
Sâmbătă:
FC Braşov - FC Academica Clinceni 0-2
Metalul Reşiţa - Luceafărul Oradea 1-3
Dacia Unirea Brăila - CS Afumaţi 1-5
Foresta Suceava - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-4
Duminică:
Ora 19:00 ASU Politehnica Timişoara - UTA Bătrâna Doamnă (0-2) 0-3





Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.