Formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Cupei României, după ce marţi s-a impus în deplasare, cu scorul de 2-0, pe terenul echipei Naţional Sebiş, liderul Seriei a IV-a din Liga a III-a.
Antrenorul Erik Lincar a început jocul în mare parte cu rezervele, însă cu toate acestea formaţia bihoreană şi-a impus jocul, reuşind să deschidă scorul în minutul 35, prin Balla. Acesta a preluat mingea în marginea stângă a careului, a trecut de portarul Tomşa, ieşit la întâmpinare, şi a înscris în poarta goală.
În pauză s-a intrat cu avantajul Luceafărului, care a condus cu scorul de 1-0. În partea a doua acest avantaj a fost dublat însă, după ce Arnăutu, nou-intrat în joc, a reuşit să înscrie în minutul 85 şi să ducă scorul la 2-0. El a marcat din 5 metri, după o pasă din lateral, primită de la I. Ban.
Până la final, în minutul 88, s-a mai consemnat eliminarea lui Feher, care a primit cartonaşul roşu, după două galbene şi în ultimele minut i-a lăsat pe bihoreni în inferioritate numerică. Cu toate acestea, nu s-a mai întâmplat nimic, iar Luceafărul Oradea a câştigat jocul cu scorul de 2-0, obţinând calificarea pentru faza şaisprezecimilor de finală, fază unde va avea ca adversar o echipă din prima ligă.
Naţional Sebiş – Luceafărul Oradea 0-2(0-1)
Au marcat: Balla (min. 35) şi Arnăutu (min. 85)
Naţional:Tomşa - Rosenblum (Ciocan '88), Stupu, Suciu, Siminic - Cârstoiu, Mihuţa (Clej '87) - Săulescu, Iuga, Susan – Ion. Antrenor: Călin Cojocaru
Luceafărul:Goia – Drăgan, Nogo, Hlinca, I. Ban - Bedea, Feher - Balla (Arnăutu '80), Sorian, Zs. Lukacs (Balea '72) - D. Costea (C-tin. Roşu '65). Antrenor: Erik Lincar
Au arbitrat: Mihai Domşa (Aiud) - Daniel Popa (Aiud) şi Alin Marian Botaş (Timişoara).
În alte partide de marţi din turul IV al Cupei României la fotbal s-au înregistrat rezultatele:
Juventus Bucureşti – Academica Clinceni (IF) 0-2
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM) - UTA Bătrâna Doamnă (AR) 2-1
Avântul Reghin (MS) – Olimpia Satu Mare 0-3
ASU Poli Timişoara – Şoimii Pâncota 6-1
Aerostar Bacău – Foresta Suceava 0-1
SC Popeşti Leordeni (IF) - CS Baloteşti (IF) 0-1
Metalosport Galaţi - SC Bacău 1-0
Dinamo Bucureşti II – Dunărea Călăraşi 2-0
Internaţional Băleşti - CNS Cetate Deva 1-3 (după loviturile de departajare)




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.