URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Septembrie 2016, 18:00

Luceafărul a scăpat de ghinioane şi s-a impus cu 1-0 pe terenul Unirii Tărlungeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au obţinut sâmbătă cea de-a doua victorie din ediţia de campionat 2016-2017 a Ligii a II-a, după ce s-au impus la Ştefăneşti, în judeţul Ilfov, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei braşovene Unirea Tărlungeni.

De menţionat faptul că în actuala ediţie de campionat cei de la Tărlungeni îşi dispută jocurile de pe teren propriu în această localitate ilfoveană, Ştefăneştii de Jos.

Partida, care a contat pentru etapa a VII-a, a fost decisă de golul din penalty, reuşit în repriza a doua, în minutul 49 de Paul Păcurar.

Astfel, se poate spune că Luceafărul a scăpat de ghinioane, după ce în ultimele patru etape a primit gol în minutul 90 sau chiar minutele de prelungire şi a pierdut puncte importante în clasament. De această dată finalul de joc a fost mult mai bine gestionat de elevii antrenorului Erik Lincar, cel care a început jocul cu două noutăţi în primul 11, începând jocul cu Arnăutu şi C. Roşu pe lista de rezerve, ce-i drept, cel de-al doilea a acuzat şi o stare de răceală.

Echilibrată în mare parte, partida de la Ştefăneşti a consemnat însă o mai bună iniţiativă a bihorenilor, care chiar în minutul 12 au trecut pe lângă deschiderea scorului, când, după o lovitură de colţ, I. Ban a fost la un pas de a marca, dar nu a avut acel vârf de gheată pentru a ajunge la minge şi a o împinge în plasă.

Totuşi prima ocazie a jocului a aparţinut gazdelor, în minutul 5, când Alin Pătraşcu a şutat din cădere, puţin peste poarta lui Pap. Apoi, în minutul 39, tot gazdele au avut o oportunitate de a înscrie, dar Lazăr a reluat cu capul puţin peste poarta apărată de Pap.

În replică, în minutul 40, Zs. Lukacs a centrat ideal pentru Cigan, iar acesta a reluat din 10 metri, dar puţin pe lângă bara din dreapta lui Popescu, rămas fără reacţie.

După pauză, în minutul 47, Braga, de la gazde a şutat frumos spre poartă, dar a respins Pap. Două minute mai târziu a venit însă golul, după un un-doi în careul Unirii purtat de bihoreni, arbitrul a dictat penalty pentru un henţ al lui Burnea. Paul Păcurar a executat excelent, cu fentă, în colţul opus săriturii portarului şi a deschis scorul.

În minutul 83, Luceafărul putea să-şi majoreze avantajul, numai că Cr. Cigan a crezut că se află în poziţie de offside şi a ratat majorarea scorului. El se afla poziţionat în 6 metri, iar Lazăr l-a blocat.

Până în final, Unirea Tărlungeni a mai avut o ocazie, în minutul 84, când Tigoianu a şutat din 14 metri peste poartă, din poziţie favorabilă.

Jocul s-a încheiat apoi cu voctoria orădenilor, cu scorul de 1-0, care au acumulat, astfel, trei puncte importante în clasament, care i-a scos din zona "nisipurilor mişcătoare" a ierarhiei.

"A fost un meci echilibrat, totuşi controlat de noi. Am avut un pic de şansă, pentru că am beneficiat de penalty, dar rezultatul e meritat. Jucătorii au stat bine în teren, au avut o evoluţie bună şi de această dată am gestionat bine finalul de joc. Sper că am scăpat acum şi de ghinioane. Sunt trei puncte câştigate în deplasare, ceea ce face să fie cu atât mai importante", a declarat, după joc, directorul sportiv al clubului Luceafărul, Zeno Bundea.


Unirea Tărlungeni – Luceafărul Oradea 0-1 (0-0)

Unirea: I. Popescu - Ciortan, Gab. Lazăr (cpt.), Burnea, M. Alecsandru - Zaina, Braga, Mbabi (min. 79 Potecea), Alin Pătraşcu (min. 46 Tigoianu) - V. Mihai (min. 70 I. Anghel) şi G. Mihai. Antrenor: Laurenţiu Tudor

Luceafărul: Ed. Pap - Balea, Hlinca – cpt. (min. 90+4 Ţegle), Fl. Ilie, Ban – Bedea, Feher – Balla (min. 64 C. Roşu), Păcurar, Zs. Lukacs – Cr. Cigan (min. 87 Arnăutu). Antrenor: Erik Lincar
Au arbitrat: Dan Grigore Botescu (Bucureşti) - Ciprian Iovu şi Iulian Cătălin Brînză (ambii din Botoşani).

Dintre celelalte partide ale etapei din acest sfârşit de săptămână, s-a remarcat victoria la scor de neprezentare a noului lider, Juventus Bucureşti, 3-0 pe teren propriu, cu Academica Clinceni, după un hattrick a lui Chipirliu. Tot cu 3-0 a trecut şi Olimpia Satu Mare de Sepsi Sf. Gheorghe, în timp ce UTA Bătrâna Doamnă a realizat scorul etapei, 6-0, cu ultima clasată, conjudeţeana Şoimii Pâncota. La Rm. Vâlcea s-a impus Foresta Suceava, printr-o dublă a lui L. Dumitriu, pentru ca tot o victorie pe teren străin să obţină şi Metalul Reşiţa, la Buftea, cu ACS Berceni.


Etapa a VII-a a Ligii a II-a la fotbal

Vineri:

Juventus Bucureşti - FC Academica Clinceni 3-0

Sâmbătă:

Olimpia Satu Mare - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3-0

Dunărea Călăraşi - CS Afumaţi 1-0

Unirea Tărlungeni - Luceafărul Oradea 0-1

UTA Bătrâna Doamnă - Şoimii Pâncota 6-0

CS Baloteşti - CS Mioveni 1-1

ACS Berceni - Metalul Reşiţa 1-2

CSM Râmnicu Vâlcea - Foresta Suceava 0-2

Ora 16:00 ASU Politehnica Timişoara - FC Braşov

Duminică:

Ora 12:00 Chindia Târgovişte - Dacia Unirea Brăila

În urma acestor jocuri, Luceafărul Oradea a urcat două locuri în clasament, până pe poziţia a XIV-a, cu 7 puncte.

În următoarea rundă, formaţia bihoreană va evolua pe teren propriu, marţi, 20 septembrie, de la ora 15:30, cu UTA Bătrâna Doamnă, joc care va fi televizat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON