URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Septembrie 2018, 16:47

Luceafărul a pierdut cu 0-1 jocul de acasă cu UTA. Antrenorul bihorenilor acuză arbitrajul

Luceafărul a pierdut cu 0-1 jocul de acasă cu UTA. Antrenorul bihorenilor acuză arbitrajul foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au cedat cu scorul de 0-1 meciul pe care l-a disputat sâmbătă, pe teren propriu, la Sânmartin, cu UTA, în cadrul etapei a 6-a a Ligii a II-a.

Un meci disputat

Meciul, care a reunit în tribune aproximativ 300 de spectatori, dintre care circa 30 suporteri ai arădenilor, a fost foarte disputat, ambele echipe dorindu-şi cu ardoare victoria şi, implicit, cele trei puncte puse în joc.

Dacă în prima repriză bihorenii au insistat mai mult, în partea a doua situaţia s-a echilibrat, meciul a devenit deschis, iar ultimele 15 minute s-a jucat chiar cu "garda jos".

Din păcate, orădenii, deşi au avut şi ei ocazii bune, nu au înscris, dar au făcut-o oaspeţii, în minutul 76, prin Cristinel Matei.

Un "galben" discutabil

Vasile Pop a avut prima acţiune periculoasă în minutul 2, când, scăpat în interiorul careului mare, a şutat periculos, pe jos, dar puţin pe lângă bară. Arădenii au replicat cu un şut din lovitură liberă a lui Manea, în minutul 13, pe lângă poartă.

Apoi, în minutul 17, scăpat în careu, Vasile Pop a solicitat un penalty, după un duel cu un adversar. Arbitrul a considerat că a simulat şi i-a acordat cartonaşul galben.

Arădenii au avut apoi o bună oportunitate, în minutul 23, prin Ciprian Rus, care a trimis, din unghi, puţin pe lângă bară. La cealaltă poartă, Lăsconi, nou intrat în teren, a solicitat şi el penalty dar din nou centralul Ovidiu Mazilu, din Satu Mare, a lăsat jocul să continue.

Prima repriză s-a încheiat cu un şut bun al lui Alexandru Dulca, de la 30 de metri, puţin peste transversală.

Atacuri succesive

În partea a doua, jocul s-a deschis mai mult, fazele au început să se succeadă cu repeziciune la ambele porţi. Oaspeţii au solicitat şi ei un penalty, în minutul 48, la o intrare în careu a lui Costin, dar nici acesta nu s-a acordat.

Paul Mitrică, de la Luceafărul, a prins un şut bun, din 14 metri, în minutul 52, dar a reţinut portarul arădean Bodea. Apoi, în minutul 60, Ciprian Rus a reluat frumos din 10 metri, la colţul scurt, dar puţin pe lângă bara porţii orădene.

În minutul imediat următor, Luceafărul a replicat prin Lăsconi, dar şutul acestuia din interiorul careului, a fost respins puţin pe lângă bară. Luceafărul a accelerat.

În minutul 67, Codoban a scăpat la 8 metri de poartă, dar în ultimul moment un fundaş arădean s-a repliat şi a reuşit să respingă din faţa acestuia.

În minutul 70, atacantul arădenilor, Ciprian Rus, a trimis din nou un şut bun, din careu, dar pe lângă bară, iar în minutul următor, după o centrare de pe stânga, Manea a reluat din patru metri, cu capul, peste poarta gazdelor.

După şutul lui Lăsconi, de la 30 de metri, în minutul 72, reţinut de portar, în minutul 76, arădenii au reuşit să înscrie. Atunci, Ciprian Rus a centrat pe jos de pe dreapta, iar Cristinel Matei, talonat din spate, a reluat în plasă din 4 metri.

După primirea golului, deşi au încercat măcar să egaleze, bihorenii nu au mai reuşit să pună în pericol poarta adversă. Şutul lui Codoban, din minutul 86, pe lângă poartă, a fost singurul periculos.

În prelungiri, orădenii au rămas în inferioritate numerică, după ce fundaşul central Andrei Tînc a primit al doilea cartonaş galben.

Acuză arbitrajul

Arădenii s-au impus cu 1-0 şi au totalizat 13 puncte, rămânând pe podium, în timp ce Luceafărul are tot 5 puncte şi a căzut pe locul 15.

"N-am început jocul rău, ci dimpotrivă, l-am început foarte bine, am avut două ocazii mari de a înscrie. Consider că am avut şi două penalty-uri neacordate şi apreciez că arbitrul a influenţat rezultatul. Nu spun totuşi că victoria UTA e nemeritată. Îi felicit pentru acest succes al lor, dar trebuie să trag un semnal de alarmă, pentru că niciodată n-am criticat arbitrajul şi nu am vorbit despre arbitrii, însă trebuie să spun că suntem şi noi părtaşi la ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, iar un arbitraj de o asemenea manieră este strigător la cer", a declarat, după joc, la conferinţa de presă, antrenorul orădean Cristian Lupuţ.

De partea cealaltă, antrenorul arădenilor, Ionuţ Popa, mulţumit de rezultat şi mai puţin de prestaţia elevilor săi, a apreciat că un "rezultat de egalitate era mai echitabil".


Luceafărul Oradea - UTA Arad 0-1(0-0)

A marcat: Cr. Matei (min. 76)
Stadion: Luceafărul (Sânmartin). Spectatori: 300

Luceafărul: Moga – Oros (min. 74 Gunie), Tînc (min. 90+2 eliminat), Opriş, I. Ban - Preoteasa, Prejmerean – Mitrică, Vas. Pop (min. 29 Lăsconi), Al. Dulca (min. 55 Cl. Codoban) - G. Paraschiv. Antrenor: Cristian Lupuţ

UTA: R. Bodea - Cr. Costin, Al. Manea, S. Benga (min. 22 El Hasni), Copaci – Coulibaly (min. 46 L. Oprea), Andr. Enescu – Cubleşan (min. 82 Stahl), Cr. Matei, Vădrariu - Cip. Rus. Antrenor: Ionuţ Popa
Au arbitrat: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) - Florin Mihai Cosma (Piatra Neamţ) şi Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamţ).

În alte partide din etapa a 6-a a Ligii a II-a la fotbal, desfăşurate vineri şi sâmbătă, s-au consemnat rezultatele: Chindia Târgovişte – CS Mioveni 0-2, Academica Clinceni – ACS Poli Timişoara 1-0, Sportul Snagov – Ripensia Timişoara 1-1, CS Baloteşti – Dacia Unirea Brăila 2-2, Metaloglobus Bucureşti – Daco-Getica Bucureşti 2-3, ACS Energeticianul - Petrolul Ploiești 0-3.

În etapa viitoare, Luceafărul va evolua, sâmbătă, 15 septembrie, în deplasare, la Bacău, cu Aerostar. Până atunci însă, marţi, bihorenii au meci în cupă, la Cermei, în judeţul Arad.

UPDATE:

Duminică, Pandurii Târgu Jiu au învins Farul Constanța cu 5-3, iar ASU Poli Timisoara a pierdut în fața FC Arges cu 2-3.

Luni, U Cluj a învins Aerostar Bacău cu 3-2.


Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON