Litiaza renală

Majoritatea calculuilor renali (aşa-zisele "pietre" ale rinichilor) sunt formate din săruri de calciu, magneziu, acid uric şi cistină. Calculii cu oxalat de calciu şi fosfat de calciu reprezintă împreună 75-85% din total.

Litiaza calcică este mai frecventă la bărbaţi, în jurul vârstei de 30 de ani; de obicei, la cei cu un singur calcul vor exista în timp şi alţii, rata medie a apariţiei unei noi formaţiuni fiind de 2-3 ani; litiaza calcică este frecvent familială. Litiaza urică este de asemenea mai frecventă la bărbaţi, mai mult de jumătate din pacienţi având gută (creşterea acidului uric în sânge), iar caracterul este tot familial (indiferent de prezenţa sau absenţa gutei). Litiaza cu săruri de magneziu (struvit) este relativ frecventă şi periculoasă (calculii pot atinge dimensiuni mari), afectând în special femeile şi are cauză infecţiile urinare. Litiaza cistinică este rară.

Calculii renali pot fi asimptomatici, evidenţiindu-se ocazional pe radiografii efectuate în alte scopuri, dar de cele mai multe ori ei se mobilizează şi produc durere, sângerare şi, uneori, obstrucţie. Durerea este severă, începe iniţial la nivelul abdomenului, lateral de ombilic, iradiind de obicei în spate şi în jos spre organele genitale, intensitatea fiind maximă la 20-60 de minute de la debut. Alte simptome sunt dificultatea în urinare şi urinarea frecventă.

ATENŢIE!

Calculii de struvit, cistină şi acid uric cresc de multe ori excesiv şi nu pot migra, putând bloca tractul urinar. Calculii calcici migrează de obicei şi produc colici, dar pot uneori rămâne pe loc, determinând calcificări multiple (nefrocalcinoză). Deşi infecţiile urinare nu sunt o consecinţă directă a litiazei renale, acestea pot apărea după o intervenţie chirurgicală efectuată pentru eliminarea calculilor, litiaza putând agrava infecţia urinară şi invers. Calculii urinari se formează de obicei din cauza dereglării unei balanţe delicate prin care rinichii trebuie să conserve apa, dar şi să elimine substanţele care sunt slab solubile, aceste necesităţi opuse trebuind echilibrate în timpul adaptării la dietă, climat şi activitate.

REŢINEŢI!

Tratamentul litiazei renale se face în funcţie de natura calculilor, mărimea acestora şi gradul de mobilizare. Este necesară o bună hidratare, administrarea de medicamente la indicaţia medicului, iar în cazurile cu calculi mari şi imobili se indică intervenţia chirurgicală (în prezent aceasta este tot mai mult înlocuită cu o metodă de "spargere" a calculilor cu ultrasunete şi eliminarea lor ulterioară prin urină, metodă numită litotriţie). Majoritatea pacienţilor cu litiază prezintă tulburări metabolice tratabile care determină apariţia bolii, de aceea este necesar consultul medical şi urmarea indicaţiilor medicale, tratamentul fiind de lungă durată.