Poloistul echipei orădene CSM Digi Levente Vancsik a fost convocat la echipa naţională a României pentru meciul cu Muntenegru, din cadrul Ligii Mondiale. Acţiunea echipei naţionale se va desfăşura în perioada 15-17 ianuarie, chiar înaintea turneului de Cupa României.
De menţionat că Vancsik este singurul component al formaţiei orădene selecţionat la prima reprezentativă pentru jocul ce va avea loc la Budva, în data de 16 ianuarie. Reunirea este programată pentru 15 ianuarie, la bazinul Floreasca din capitală.
Lotul naţional pentru această acţiune va fi compus din Marius Ţic, Andrei Prioteasa, Ionuţ Vrânceanu, Tudor Fulea (de la Dinamo Bucueşti), Mihnea Chioveanu, Alexandru Ghiban, Daniel Teohari, Victor Antipa (Steaua Bucureşti), Nicolae Oanţă, Vlad Georgescu şi Şerban Abrudan (Corona Sportul Studenţesc).
Pe de altă parte, turneul de Cupa României din acest an va avea loc la Bucureşti, în organizarea clubului CSA Steaua.
De precizat însă că perioada de desfăşurare şi programul turneului nu au fost definitivate până în prezent, existând două variante, după cum notează site-ul clubului CSM Oradea, în perioada 18-20 ianuarie, respectiv 19-21 ianuarie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.