În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancţionarea traficului de droguri, cât şi codului penal.
În concret, legea, denumită popular "Legea 2 Mai", modifică legea cu privire la sancţionarea traficului de droguri prevăzând că, în cazul anumitor infracţiuni, nu se poate dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate infractorului, chiar dacă această pedeapsă ar fi sub 3 ani, limita de la care, potrivit codului penal, judecătorul poate să aleagă regimul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Aşadar, va fi obligatorie condamnarea în regim de detenţie a persoanelor găsite vinovate de trafic de droguri de mare risc, adică a celor care - potrivit textului legii - cultivă, produc, transformă, oferă, pun în vânzare, vând, distribuie, livrează, trimit, transportă, procură, cumpără sau deţin fără drept droguri de mare risc.
De asemenea, vor face obligatoriu închisoare cei care introduc ori scot din ţară sau importă ori exportă droguri de mare risc.
Trebuie făcute, însă, anumite precizări. În primul rând, cei care fac operaţiunile descrise de mai sus cu privire la droguri care nu sunt catalogate de mare risc în lege (spre exemplu, canabisul) nu intră sub incidenţa noii legi şi, ca atare, vor putea în continuare să beneficieze de pedepse cu suspendare.
În al doilea rând, conform principiului fundamental de drept potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile, toţi cei care au comis infracţiuni de trafic de droguri de mare risc anterior datei de 24 martie 2024 (data intrării în vigoare a legii) vor beneficia în continuare de legea veche, aplicabilă la data comiterii infracţiunilor.
Va fi interesant de urmărit dacă legea îşi va produce scopul pentru care a fost adoptată, şi anume acela de a descuraja traficul de droguri, care a ajuns la un nivel alarmant, sau dacă se va confirma încă o dată că soluţia pentru combaterea unui fenomen dăunător nu poate fi creşterea absurdă a pedepselor...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.