Lamarck şi liberalii

Evoluţioniştii au constatat, pe baza experienţelor empirice, că organul neexersat se atrofiază. Dacă, prin absurd, un individ şi-ar ţine o mână nemişcată timp de câţiva ani, ar constata că aceasta i-a rămas mai scurtă, mai slabă şi mai flască decât cealaltă, căreia nu i-a blocat funcţiunile naturale.

Mi-am amintit teoria lui Lamarck săptămâna trecută, după ce Lucia Varga, deputat liberal de Bihor, a dat semne că se gândeşte bine ce să răspundă la întrebarea unor ziarişti privind persoanele pe care le susţine la şefiile organizaţiilor de partid municipală şi judeţeană. Asta în condiţiile în care la Oradea singurul candidat se profilează a fi, miercurea aceasta, Ilie Bolojan, iar la judeţ, în luna mai, acelaşi Cornel Popa.

Dacă referitor la alegerile de la judeţ s-a mulţumit să spună că aşteaptă să vadă cine-şi va depune candidatura în afară de actualul preşedinte, în legătură cu cele din Oradea doamna Varga a fost mai puţin eliptică. "Îi mai acord o dată încrederea domnului Bolojan", a spus ea, adăugând imediat şi o conjuncţie adversativă: "Dar consider că ar trebui să aibă un Birou Politic care să-i reprezinte cu adevărat pe membrii şi simpatizanţii PNL".

Deşi n-a pronunţat niciun nume, ziariştii au interpretat precizarea ca fiind o aluzie la secundul lui Bolojan, fostul PDL-ist Gheorghe Carp, despre care mulţi veterani liberali spun că a ajuns între ei la masa gata pusă, când victoria electorală din 2008 era certă şi mai trebuia doar desfăcută şampania şi feliat tortul.

Indiferent dacă între Varga şi Carp există sau nu un conflict (eu, unul, cred că nu), gestul doamnei deputat de a nuanţa susţinerea acordată lui Ilie Bolojan cred că merită felicitat, chiar pentru faptul în sine că nu şi-a proclamat un sprijin necondiţionat.

Sigur, în logica politică de azi, când supunerea faţă de lider e lege, Varga putea turui că o să-l sprijine pe primar pentru că e cel mai bun, cel mai eficient, cel mai corect ş.a.m.d. S-a ferit, însă, de asemenea prostie. Ba chiar i-a transmis lui Super-Bolo un mesaj public, cum că nu poate face totul de unul singur şi că partidul e un cor, nu scena unui singur solist.

Vă veţi întreba ce are Lamarck a face cu asta? Nu-i aşa greu de înţeles. Până acum, PNL era confundat, în Oradea şi poate în tot Bihorul, cu Ilie Bolojan, iar despre acesta nu ţin minte să fi fost contrazis de colegi nici măcar când a luat decizii controversate, de pe urma cărora toţi vor plăti deconturi electorale. Or, firava atenţionare a Luciei Varga poate resuscita, cu puţin curaj, funcţia critică pe care liberalii, mai mult decât alţii, trebuie s-o aibă chiar şi despre ei înşişi.

De altfel, sunt sigur că nici măcar Bolojan nu se simte foarte fericit că va candida în partid de unul singur. Au mai fost şi alţi primari care au câştigat o vreme din lipsă de adversari dar, odată puşi într-o confruntare reală, au pierdut răsunător...