La mulţi ani, Richard Balint! Interviu inedit cu actorul Teatrului Regina Maria

A făcut peste 60 de roluri, în teatru şi film. A interpretat partituri actoriceşti memorabile, răsplătite cu premii. În 1 noiembrie, Richard Balint, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi actori ai Teatrului "Regina Maria", îşi aniversează ziua de naştere. Şi ne-a povestit câte ceva. (Cl.G.)

- Cine te vede prima dată, crede că eşti chirurg sau avocat sau om de afaceri, un tip dur, cu sânge rece. Cum se împacă asta cu sensibilitatea şi ludicul actoricesc? De ce te-ai făcut actor?

- M-am făcut actor pentru că eram praf la ştiinţele exacte. Nici n-am crezut şi nici nu mi-am dorit vreodată să devin actor. Nu ştiam cu ce se mănâncă actoria, teatrul în general, pentru că în oraşul în care am crescut nu se prea rătăceau trupe de teatru. Practic eram un virgin desăvârşit în ale teatrului când am intrat la facultate. La prima întrebare nu ştiu ce să răspund. În general mi se rupe despre ce crede lumea...

- Ai avut multe roluri principale, foarte diverse, de la personaje "încărcate" psihologic la eroi de musical. De unde versatilitatea asta? Eşti confortabil în toate ipostazele?

- Da, pot spune că mă simt bine în toate ipostazele. Două chestii n-aş mai juca în veci: commedia dell'arte şi teatrul absurdului. Iar versatilitatea vine din faptul că mintea mea a rămas undeva în urmă, încă pe interior am 14-16 ani. Încă îmi place să mă joc, orice...

- Ai hobby-uri tehnologice, dar şi horticole. E o compensaţie pentru consumul meseriei sau o nostalgie pentru alte virtuale meserii?

- Singura meserie de care mi-e dor e aia de şofer de camion. Îmi place să şofez. Acum fac naveta la Târgu Mureş: plec la 6 dimineaţa, la 11 am repetiţie, la 19 spectacol şi după spectacol mă pun la volan şi vin acasă. Toate celelalte sunt hobby-uri de care, din păcate, nu prea am timp.

- Ai început recent să lucrezi la Mureş. E un refresh, e o provocare?

- Şi una şi alta. Un actor imobil, un actor care se îngroapă într-un teatru e un actor mort. Eu încă am energie să iau lucrurile de la capăt, pentru că de fapt asta faci când mergi să lucrezi în alt teatru. Aproape toţi te privesc cu rezervă, unii se întreabă ce poţi face tu şi nu pot ei... şi cumva te obligă să ieşi din zona comfortabilă şi te pun la muncă. E fain.

- Ai o vârstă la care poţi face deja un soi de bilanţ. Cum priveşti înapoi? Cu mânie sau cu bucurie?

- Cu linişte. Nu-mi pare rău de niciuna din deciziile pe care le-am luat. Chiar dacă la început păreau să ducă spre dezastru, s-a dovedit mai târziu că au acţionat spre beneficiul meu. Dacă Dumnezeu există, mă iubeşte la modul absolut!