URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 August 2019, 12:10

Keviep vrea tot: Ungurii care gestionează groapa de gunoi din Oradea vor să strângă deşeurile din întreg Bihorul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vineri a expirat termenul limită pentru depunerea ofertelor la licitaţia de colectare a deşeurilor din cele şase zone ale Bihorului, iar patru firme care deja operează în judeţ vor să adune în continuare gunoaiele bihorenilor.

Potrivit directorului ADI Ecolect, Bujor Chirilă, s-au înregistrat oferte pentru toate cele şase loturi în care a fost împărţit judeţul, dar doar pentru două dintre ele există o concurenţă reală, adică au licitat câte două firme.

Trei firme, două oferte

Pentru lotul 1B, format din comunele din jurul Oradiei, exceptând municipiul reşedinţă de judeţ, au depus ofertele firmele RER Vest, operator licenţiat de salubritate al Oradiei în ultimii 8 ani, şi asocierea firmelor Reosal cu AVE Bihor.

Reosal este firma de salubritate înfiinţată de primăriile din Zona Metropolitană Oradea şi care în prezent colectează deşeurile în acest perimetru, iar AVE Bihor este o companie care operează în nordul judeţului şi în zona Salonta.

AVE Bihor a fost recent cumpărată de ungurii de la Keviep, care administrează şi depozitul ecologic de deşeuri Eco Bihor. Printre asociaţii AVE Bihor se regăsesc şi persoane fizice: Miklossy Ferenc Laszlo, Miklossy Mate şi Pasztai Zoltan Attila, ultimul fiind administratorul Eco Bihor.

Miklossy Mate şi Miklossy Ferenc Laszlo sunt fiii patronului Keviep, Miklossy Ferenc. După cum se ştie, Miklossy senior şi Ferenc Laszlo împart un dosar penal de corupţie cu fostul preşedinte al CJ Bihor Kiss Alexandru, aflat pe rolul instanţelor, format tocmai pe marginea atribuirii pe şpăgi a concesiunii gropii de gunoi de la marginea Oradiei.

Câştigătorii, peste o lună

ADI Ecolect a mai înregistrat două oferte pentru lotul 2, care cuprinde Aleşdul şi comunele dimprejur, una a firmei AVE Bihor, iar alta a societăţii Salubri Aleşd, înfiinţată de consiliul local al oraşului şi care în prezent colectează deşeurile din localitate.

În rest, pentru loturile 3, 4, 5 şi 6 s-a înregistrat câte o singură ofertă, a aceleiaşi AVE Bihor.

„Acum vom constitui comisia de licitaţie, care va deschide ofertele şi le va analiza. Estimăm că la finalul lunii septembrie vom şti care sunt ofertele câştigătoare”, a declarat Florin Bujor luni pentru BIHOREANUL.

Procedura continuă chiar dacă Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor încă nu a răspuns unei noi contestaţii făcute de RER Vest. Societatea a contestat răspunsul oferit de ADI Ecolect la o contestaţie anterioară, prin care se cereau modificări la documentaţia de licitaţie. „Am oferit un răspuns, acum RER Vest contestă modul de soluţionare a contestaţiei. CNSC nu s-a pronunţat încă, dar noi suntem obligaţi să continuăm procedura”, a precizat Chirilă.

Licitaţii în derulare

ADI Ecolect mai are o licitaţie în derulare, cea pentru administrarea staţiei de tratare mecano-biologică a deşeurilor din Episcopia Bihor. Ofertele se pot depune până pe 22 august inclusiv.

Pe de altă parte, şi Primăria Oradea are în derulare licitaţia pentru colectarea deşeurilor din municipiu, respectiv pentru salubrizarea stradală şi deszăpezirea arterelor oraşului. Ofertele pentru această licitaţie pot fi depuse până pe 16 septembrie.


Cum sunt împărţite localităţile Bihorului în SMID:

Lot 1: Oradea

Lot 1B: Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard şi Toboliu;

Lot 2: Aleşd, Aştileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş,  Ţeţchea, Vadu Crişului;

Lot 3: Salonta, Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânicolau Român;

Lot 4: Beiuş, Nucet, Ştei, Vaşcău, Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş;

Lot 5: Marghita, Abram, Abrămuţ, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chişlaz, Derna, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viişoara;

Lot 6: Săcuieni, Valea lui Mihai, Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea, Tămăşeu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON