Tinerii handbalişti de la LPS Bihorul Oradea s-au clasat pe locul II după cele două turnee preliminarii ale Grupei F, din cadrul Campionatului Naţional de juniori III. Elevii antrenorului Dan Piţigoi s-au calificat pentru "Grupele Principale Valoare", unde vor juca pentru calificarea la Turneul Final cu echipele CS Giroc Chişoda, CSC Moşniţa Nouă şi Şcoala Gimnazială 7 Timişoara.
Programat în perioada 10-14 martie la Baia Mare, cel de-al doilea turneu al Grupei F a adus pentru LPS Bihorul patru meciuri, în cadrul cărora a reuşit să obţină trei victorii cu echipele: LPS Cluj, Liceul Liviu Rebreanu Turda şi LPS Alba Iulia. Orădenii au suferit însă şi o înfrângere, în disputa cu Academia Minaur Baia Mare.
Din lotul echipei orădene au făcut parte sportivii Bondar Tudor, Calman Alin, Şorca Radu, Cadar Patrick, Blaga Lucas, Sălăgean Eric, Purge Sebastian, Bogdan Alexandru, Tăut Armin, Şîrca Damian, Luncan Casian, Durgheu Vlad, Băruţa Răzvan, Pop Cătălin, Chişvasi Albert, Maşcaş Alexandru dar şi antrenorul Dan Piţigoi.
Următorul turneu la care va participa echipa orădeană va avea loc în luna aprilie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.