URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Decembrie 2017, 12:40

Judoka Vlad Luncan, desemnat, din nou, cel mai bun sportiv al anului la LPS Bihorul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sala de sport a Liceului cu Pragoram Sportiv Bihorul Oradea a găzduit, joi seară, gala LPS Bihorul 2017, evenimentul prin care conducerea Clubului Sportiv Şcolar LPS Bihorul Oradea a ţinut să-şi premieze laureaţii pe acest an calendaristic.

Ajunsă la ediţia a zecea, gala de premiere a început cu un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai, iar apoi, cum s-a întâmplat de fiecare dată la această gală, a fost intonat imnul naţional, de această dată în cor de către toţi participanţii, după ce înstalaţia de sonorizare a suferit defecţiuni.

După ce au fost premiaţi colaboratorii, reprezentanţii instituţiilor care au o anumită legătură, cât de mică cu sportul, precum şi directorii de cluburi sportive din Oradea, au fost premiaţi şi sportivii de la LPS, care au avut rezultate bune în acest an, dar nu s-au situat în TOP 10. Astfel, au fost premiaţi sportivi de la secţiile de gimnastică, atletism, baschet, lupte greco-romane, judo, volei, scrimă şi fotbal.

În ce priveşte Top 10, dintre cei mai buni zece sportivi de la LPS Bihorul din acest an, şase provin de la secţia de judo, mai mult, primii cinci în această ierarhie sunt judoka.

Cel mai bun sportiv al lui 2017 de la LPS Bihorul a fost declarat Vlad Luncan (foto), judoka pregătit de profesorul Aurelian Fleisz, care în acest an a cucerit bronzul la Campionatele Europene de juniori I (U21), de la Maribor, a cucerit aurul la Cupa Europeană de juniori I (U21), de la Paks (Ungaria), a mai ocupat un loc II la Cupa Europeană de juniori I de la Berlin şi o poziţie a III-a la Cupa Europeană de la Lignano (Italia).

Pe locurile II şi III în clasamentul LPS Bihorul s-au clasat doi judoka pregătiţi de profesorul Emil Morar, Alex George Creţ, respectiv Robert Boldiş. Poziţia a IV-a i-a revenit sportivei Bianca Suciu, pregătită de Olimpia Ianc, iar pe poziţia a V-a s-a clasat judoka Alexandru Popa, sportiv pregătit de antrenorul Emil Morar.

Pe locul VI a fost situat atletul Luca Abrudan, pregătit de profesorul Virgil Preda, pe locul VII, voleibalistul Cristian Maier, antrenat de Zoltan Kovacs, pe locul VIII s-a situat un alt judoka, David Fodor (antr. Emil Morar), pe locul IX, gimnasta Roxana Barna (antr. Alexandra Ille), iar locul al X-lea ia revenit baschetbalistului Vlad Marinău (antr. Călin Pop).

Un moment aparte al galei a fost cel oferit de gimnastele pregătite de Alexandra Ille, care au mai susţinut un moment artistic, costumate în negru, având în vedere zilele de doliu naţional.

Gala s-a încheiat apoi cu momentele de socializare de la cantina liceului, unde invitaţii au putut gusta mâncăruri de sezon, organizatorii pregătind preparate de porc.

"Am un colectiv de colegi serioşi, care au contribuit la aceste rezultate. Pe mine mă bucură mult rezultatele pe care le avem şi e firesc să avem rezultate, pentru că prin asta trăim. 2017 putea să fie şi mai bun, este aşa cum e, sper că pentru 2018 vor fi premise mai bune", a declarat directorul LPS Bihorul, Dan Matei.

"Mă simt onorat să fiu din nou sportivul anului la LPS Bihorul şi această clasare mă obligă să trag tare şi pentru anul viitor, pentru că doresc să-mi păstrez poziţia. A fost un an rezultate foarte bune. Mă bucur că mi-am îndeplinit obiectivul principal, o medalie la competiţiile de obiectiv, mi-aş fi dorit să obţin mai mult şi la Campionatul Mondial, dar acum rămâne pentru anul viitor, când îmi doresc să obţin o medalie şi acolo", a declarat Vlad Luncan, sportivul desemnat a doua oară consecutiv cel mai bun din an de la LPS Bihorul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bravo
Felicitari! Suntem mandri de voi!
Postat 15 Decembrie 2017, 15:57 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON