URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Februarie 2022, 17:23

Joe Biden trimite 1.000 de soldaţi americani în România (VIDEO)

Joe Biden trimite 1.000 de soldaţi americani în România (VIDEO) (sursa imaginii: AP Photo/Andrew Harnik)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Joe Biden a aprobat, miercuri, trimiterea de trupe americane în Europa de Est, inclusiv în România. Anunţul oficial a fost făcut, miercuri, de John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Trimiterea acestor trupe reprezintă un semn de sprijin din partea NATO pentru aliaţii săi, care se simt ameninţaţi de mişcările militare ale Rusiei la graniţele Ucrainei. 

Reprezentantul Pentagonului a anunţat că 2.000 de soldaţi americani vor pleca din Statele Unite ale Americii spre Polonia şi Germania, în timp ce aproximativ 1.000 de soldaţi vor fi relocaţi de la baza din Germania în România. 

„Statele Unite vor trimite trupe în Polonia, Germania și România. Aceste trupe nu sunt permanente, ci vor asigura o apărare robustă aliaților. 1.000 de soldați din Germania vor fi trimiși în România în zilele următoare. Este un escadron care se va putea muta rapid în diverse locuri. Aceștia vor descuraja eventuale agresiuni în statele aliate”, a precizat John Kirby, citat de Digi24.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a subliniat că aceste trupe nu vor lupta în Ucraina, ci sunt menite să contribuie la apărarea aliaţilor, în speţă a României.

John Kirby a spus că cei 1.000 de soldaţi se vor alătura celor circa 900 aflaţi deja pe teritoriul României, iar mutarea se face "la invitaţia expresă a Guvernului României".

Mai mult, Kirby a spus că Pentagonul salută anunţul preşedintelui francez Emmanuel Macron care ar putea, la rându-i, să trimită trupe în România, sub coordonarea NATO.

Preşedintele american Joe Biden declarase în urmă cu câteva zile că va trimite în scurt timp soldaţi spre Europa de Est. După eşecul mai multor negocieri cu Rusia, americanii au pus 8.500 de soldaţi în alertă ridicată în cazul în care vor trebui să intervină într-un conflict. De asemenea, notează CNN pe portalul online, NATO are "zeci de mii" de alţi soldaţi deja aflaţi în Europa.

Pe de altă parte, scrie Reuters, Moscova a mobilizat mai bine de 100.000 de soldaţi în apropierea graniţelor cu Ucraina. Oficialii ruşi au negat că ar vrea să invadeze Ucraina, dar au ameninţat că posibile măsuri militare dacă o serie de cereri pe care le au la adresa NATO nu sunt îndeplinite.

Între cerinţele specifice ale Rusiei se numără şi aceea ca trupele NATO să părăsească România şi Bulgaria, lucru care nu se va întâmpla, au dat asigurări reprezentanţii NATO.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că angajamentul luat de SUA şi Franţa de a trimite trupe în România reprezintă o "expresie a solidarităţii şi angajamentului acestor parteneri strategici ai României pentru securitatea noastră".

"Am fost, în toată această perioadă, şi suntem în contact strâns la nivel diplomatic, operaţional şi tehnic pentru stabilirea detaliilor şi datelor exacte ale desfăşurării unităţilor militare americane şi franceze în România şi, fără îndoială, vor urma curând anunţuri concrete în acest sens", a spus Iohannis, conform Digi24.ro. 

UPDATE: 

Premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis miercuri seară că rolul celor 1.000 de militari, care se vor alătura celor 900 aflaţi deja în România, este acela de a descuraja "orice agresiune" asupra ţării noastre.

"În urma ordinului preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, în perioada imediat următoare vor sosi în România 1000 de militari ai Regimentului al 2-lea Cavalerie la US Army, staţionaţi în Germania. Repoziţionarea în România a Escadronului Stryker se alătură contingentului de 900 de militari americani aflaţi deja pe teritoriul României, al căror rol este strict să descurajeze orice agresiune şi să întărească capacităţile defensive ale Armatei Române", a precizat premierul României. 

Citeşte mai departe: "Umăr la umăr". Nicolae Ciucă spune că rolul celor 1.000 de miliari americani din escadronul Stryker care vin în România este să "descurajeze oricare agresiune"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Cum era daca nu eram in NATO?
Imi imaginez ce fain era daca nu eram in NATO. Probabil aveam trupe rusesti precum Moldova, care daca avea granita cu Rusia acum era un oblast in federatie. Doar trebuie sa ne uitam ce fac in Belarus in Kazahstan, ce au facut cu Georgia cu Cecenia. Pentru rusi nu exista alta natie deca cea rusa. Care convietuire care libertate, democratie? Poate vrei una peste ceafa! :)
Postat 03 Februarie 2022, 01:04 de and020
Foarte bine
La Putin ia crescut testosteronul, si face el legile in zona cum si Stalin le-a facut, doar ca Lenin nu a avut noroc. Sa ne amintim ca nici Ceausescu nu a vrut Rusi in Romania
Postat 02 Februarie 2022, 20:37 de Sandu2100
Rusii aveau 127.000
Rusii aveau 127.000 militari + cateva garnituri bune de tren cu tancuri, blindate, lansatoare de rachete etc la granița cu Ucraina. Deja au si spitale de campanie etc. Din astia 1000 daca jumate au Covid si-i baga in izolare pe toti 10 zile ce ne facem? Poate i-au trimis si fara certificat verde, atunci sa vezi, nu pot pune mâna pe pușcă daca n-o dă cu spirt, ca să respectăm regulile să fie bine să nu fie rău. Și dacă trimitea 100.000 eram pe minus rău față de ruși cu peste 2 milioane. Nu mai zic că dacă trimite Putin 2 rachete rade Oradea până la Beiuș și Aleșd cu Bolojan cu tot și Clujul cu vile și cu Boc cu tot și-l face Câmpia Feleacului. Să fim serioși, conflictele armate care sunt acuma sunt conflicte purtate cu forțe limitate, reduse pentru că dacă ar fi un război colosal, și nici o țară nu vrea asta (pentru că toate au capacități să distrugă întreg pământul) ar ajunge toată omenirea în epoca de piatră și ne-am aprinde toți focul ciocnind 2 pietre și am vâna animale cu bețe din lemn. Fiecare țară își arată mușchii, cât i-a crescut la sală, se mai semnează 10-15 contracte de armament de fiecare parte, se mai plimbă avioanele de vreo 2 ori să le taie OMV-ul factură etc. etc. Dacă izbucnește un război suntem pe nicăieri și oricum nu vom putea interveni. Vom face doar joc de glezne și doar vor curge știrile pe Digi. Atât!
Postat 02 Februarie 2022, 20:19 de User anonimizat
1000?!
Ei da, acum putem sta liniștiți, tremură Putin…
Postat 02 Februarie 2022, 19:52 de User anonimizat
foarte bine, multumim Domnului ca suntem membri NATO
si ne amintim cat de dezorientati pot fi cei de la AUR sa strige ca vor iesirea Romaniei din NATO! Sa se mute ei la cu munca si turismul in Rusia si Siberia, sa nu se gandeasca sa viziteze Roma sau occidentul.
Postat 02 Februarie 2022, 19:42 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON