Campionatul Ligii a III-a la fotbal programează în acest sfârşit de săptămână o nouă etapă, cu meciuri interesante pentru cele trei echipe bihorene din Seria a 10-a.
CAO 1910 Oradea, după ce a obţinut o victorie prețioasă în runda precedentă, în disputa cu Minaur Baia Mare, a făcut deplasarea acum la Bistriţa, unde sâmbătă de la ora 15, va întâlni un alt nume de tradiţie din fotbalul românesc, echipa locală, numită mai nou ACS Unu Fotbal Club Gloria.
Meciul reprezintă un derby al etapei, întrucât de întâlnesc echipele de pe locurile 3 (CAO) şi 5 (Gloria), ambele aspirante la primele două poziţii ale clasamentului, care conferă participarea la barajul de promovare.
Se anunţă un joc mai mult decât interesant, întrucât în runda anterioară bistriţenii au pierdut în Maramureş, pe terenul celor de la Şomcuta Mare, cu scorul de 2-5, şi vor fi dornici de reabilitare. Pe de altă parte, dacă jucătorii de la CAO se vor impune în acest meci, îşi vor adjudeca trei puncte importante în lupta pentru primele două locuri.
"Avem o deplasare lungă, cu o echipa experimentată. Suntem încrezători în potenţialul nostru, dorim să facem un joc bun şi să confirmăm, demonstrând că victoria cu Baia Mare nu a fost întâmplătoare. Avem de luat o revanşă, a rezultatului din tur", a spus, vineri, Florin Fărcaş, antenorul principal al echipei CAO.
Jocul Gloria Bistriţa – CAO Oradea va fi arbitrat de clujeanul Dan Florin Dreve.
CSC Sânmartin, ocupanta poziţiei a 7-a în Seria a 10-a, va juca acasă de această dată. Formaţia este singura dintre cele trei grupări bihorene care va evolua pe teren propriu în etapa din acest weekend.
Sâmbătă, de la ora 15, la stadionul comunal din Sânmartin, CSC-ul antrenat de Cosmin Bodea va primi replica echipei CSM Satu Mare, o formaţie care în turul campionatului a avut mult de suferit din cauza infectărilor cu Covid-19, dar care în acest an a început bine, cu o victorie cu 2-0, acasă, cu cei de la Şimleu. Astfel, deşi sătmărenii ocupă penultima poziţie a ierarhiei, nu se anunţă un joc accesibil pentru trupa bihoreană prezidată de Alexa Krenek.
Va conduce jocul de la Sânmartin, tot un arbitru clujean, Narcis Bodocan.
În fine, Luceafărul Oradea, o echipă cu o medie de vârstă foarte mică, a făcut deplasarea în acest weekend la Zalău, pentru duelul cu liderul SCM din localitate. Se anunţă o luptă grea pentru echipa bihoreană pentru că se vor întâlni cu prima clasată, Luceafărul fiind ultima echipă din ierarhie. În prima etapă din 2021, SCM Zalău a pierdut jocul de la Dej, cu Someşul, iar Luceafărul a remizat cu CSC Sânmartin, astfel că şansele par să crească pentru luceferi, care îl au pe bancă din nou pe Cristian Lupuţ, alături de Ciprian Dianu şi Ioan Papp Deac.
Partida SCM Zalău – Luceafărul Oradea va fi arbitrată la centru de clujeanul Mircea Salomir.
Programul complet al etapei a 12-a din Seria a 10-a a Ligii a III-a la fotbal (sâmbătă, ora 15):
CSC Sânmartin - CSM Satu Mare
CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei - CS Progresul Şomcuta Mare
ACS Unu Fotbal Club Gloria - ACS CAO 1910 Oradea
CS Minaur Baia Mare - ACS FC Someşul Dej
SCM Zalău - CS Luceafărul Oradea
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.