Doi adolescenţi în vârstă de 14 ani din comuna Ciumeghiu au ajuns în statele gratiilor, după ce au tâlhărit o pensionară pe strada Dobreştilor din Oradea. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oradea a dispus arestarea lor, în ciuda faptului că sunt minori, pe motiv că atacul a fost de o violenţă ieşită din comun.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia Bihor, tâlhăria a fost comisă joia trecută, în jurul orei 11, femeia fiind bătută şi trântită la pământ de cei doi adolescenţi care apoi i-au smuls poşeta şi au fugit.
Din cauza leziunilor suferite, victima a ajuns la spital cu multiple leziuni şi are nevoie de cel puţin 30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Agresorii au fost prinşi în aceeaşi zi de un echipaj al Biroului de Ordine Publică din Poliţia Municipiului Oradea, aceştia reuşind să recupereze parţial şi paguba femeii, care avusese în poşetă un telefon mobil, 60 lei şi acte de identitate.
Cei doi tâlhari, Dănuţ Balogh şi Andrei Ionatan Stuparu, ambii de 14 ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea i-au prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Solicitarea a fost admisă.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.