Jucătoarea bihoreană de tenis Irina Bara a reuşit o frumoasă performanţă pentru cariera ei, calificându-se vineri pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de lsa Roland Garros.
Numărul 142 în clasamentul WTA, sportiva din Ştei a disputat în această săptămână jocurile din tururile preliminare ale French Open, impunându-se de fiecare dată.
Mai întâi, miercuri, Irina a avut-o ca adversară pe croata Tereza Mrdeza, de care a trecut în două seturi, cu 6-2, 6-2. Apoi, în turul al II-lea, joi, Bara a dat peste britanica Harriet Dart (numărul 151 WTA), pe care a reuşit, de asemenea, s-o întreacă, la capătul a două seturi, cu scorul de 7-5, 6-2.
În fine, vineri, în turul III al calificărilor, tenismena din Bihor a avut-o ca adversară pe olandeză Richel Hogenkamp, locul 221 WTA., în faţa căreia a reuşit să repurteze o victorie frumoasă, după două seturi. câştigate cu 6-2, 7-6, după o oră şi 41 de minute de joc.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.