URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
18 Decembrie 2018, 14:24

Iohannis contra Dăncilă: Preşedintele se autoinvită la şedinţele de Guvern, premierul încearcă să-l oprească

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut premierului Dăncilă să includă pe ordinea de zi a următoarei ședinte de guvern „subiectul protejării drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați în Marea Britanie”. Solicitarea a fost transmisă prin intermediul unei scrisori adresate șefei Guvernului. 

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis marți, 18 decembrie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, prin care îi solicită includerea pe ordinea de zi a proximei ședințe de Guvern a subiectului protejării drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați în Marea Britanie", anunţă Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat.

Noua solicitare a preşedintelui Klaus Iohannis vine pe fondul interesului manifestat de preşedinte cu privire la agenda şedinţelor de guvern care vor avea loc în perioada următoare şi după ce şi-a anunţat disponibilitatea de a participa la ele. Preşedintele vrea să fie prezent la şedinţele Executivului, fiindcă e de aşteptat ca PSD-ALDE să introducă ordonanţa graţierii şi aministiei, extrem de contestată în rândul opiniei publice, de sistemul judiciar şi de opoziţie.

Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis şefului statului, referitor la comunicarea agendei de lucru a Guvernului, că aceasta este publicată pe site-ul Guvernului, dar şi că. "în cazul în care pe agenda ședinței Guvernului vor fi proiecte de acte normative referitoare la «probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice», în conformitate cu textul constituțional invocat, vă vom semnala acest lucru".

Digi 24 constată că scrisoarea deschisă trimisă acum premierului de către Klaus Iohannis vizează tocmai un subiect de politică externă - ieşirea Marii Britanii din UE. Un subiect de interes naţional, sugerează Iohannis în scrisoare, din moment ce afectează cel puţin 400.000 de cetăţeni români şi are implicaţii în ceea ce priveşte viitorul Uniunii Europene, în care România este membru. Atfel spus, preşedintelui nu îi va putea fi împiedicat accesul la dezbaterile din Guvern.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
@crisdumi
daca tot vrei actiune, eu zic sa il intrebe si pe dragnea cand da inapoi cei 20 mil euro dovediti de olaf ca au fost deturnati din bani europeni si pe care guvernul i-a returnat deja la UE de la mine si de la tine. ce zici?
Postat 19 Decembrie 2018, 10:06 de User anonimizat
!!!
Mă voi strădui...dacă scrii PSD-ESCU e și cu majuscule, e și coerent și e pe subiect!
Postat 19 Decembrie 2018, 06:59 de prostea
La datorie
Inca un comment tăiat...era despre D-na Carmen....english teacher!
Postat 18 Decembrie 2018, 18:57 de prostea
RE: La datorie
Învaţă să scrii coerent, logic, la subiect şi fără majuscule!
Postat 18 Decembrie 2018, 22:22 de Moderator
Să facă bine și să meargă, chiar invitat oficial ...
... iar ministrul de finanțe să-l întrebe, tot la 5 minute, când vine neterminatul de președinte cu banii din chiriile puse pe niște imobile furate prin Sibiu !?!
Postat 18 Decembrie 2018, 17:17 de CrisDumi
Pinonel
Nu vezi că PSD-ESCU subminează tara?
Postat 18 Decembrie 2018, 15:48 de Sandu1206
.........
Johannis, chiar profesor de fizica fiind, ar putea lua exemplu de la Boris Elțîn de cum se rezolva conflictul ,,constitutional" presedinte vs guvern/parlament: cu cateva lovituri trase de tunurile de pe tancuri! De atat a fost nevoie ca Ruțkoi si Hazbulatov, un fel de dragnea si tariceanu, sa se predea. Trasul cu tunul nu e o mare problema, la cat e hardughia aia o nimereste si un orb, problema sunt chiar tunurile! Are Johannis macar un tanc, doua carora sa le comande si care sa execute ordinul?! Nu stiu, intreb! P.S. Jandarmeria se pare ca are tancuri....
Postat 18 Decembrie 2018, 15:04 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON