URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
24 Octombrie 2012, 09:40

Între Gigi Becali, Grigore Leşe şi Florica Cherecheş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămână neagră pentru simpatizanţii PNL. După ce s-au făcut cu greu tovarăşi de drum cu PSD-iştii doar ca să înlăture PDL-ul şi pe Băsescu, iar apoi au înghiţit şi mai greu amiciţia pe care Antonescu a legat-o cu nefrecventabili precum e şi "stăpânul Antenelor", liberalii - singurii supravieţuitori ai unei istorii recente aproape mortale, purtători de papioane autentici cu mult înaintea papiţoilor pedelişti care din socialişti s-au făcut "populari" şi "europeni" peste noapte - s-au trezit colegi de partid, tam-nisam, cu Gigi Becali.

După două-trei zile de behăit pe la televiziuni, timp în care membrii de partid, dar mai ales simpatizanţii, sperau totuşi că domnul Crin nu s-a smintit la cap, "latifundiarul din Pipera" a fost primit în PNL - ce ironie! - într-o dimineaţă în care toate jurnalele tv se deschideau cu o ştire despre "clanul Brătienilor" din nu ştiu care judeţ de prin sud, de la care "oamenii legii" au confiscat maşini furate.

Calculele strategilor de partid zic că Becali, cu extremismul său de dreapta tradiţionalist până la ciobănie, ar putea demantela acuzele cum că PNL s-ar fi înclinat, în USL, spre stânga. Ştiu, de asemenea, că patronul Stelei ar putea fi o contrapondere la alt circar, "domnu' Dan", violetul măsliniu care promite alchimie din rahat pentru tot "poporul".

Şi, totuşi, nicio socoteală de real-politik nu poate şterge ruşinea îndurată de liberali în această săptămână. Şi nu atât pentru trecutul lui Becali, cât pentru elucubraţiile sale de acum (atacul la Tăriceanu şi nevestele sale, de pildă, a fost inacceptabil) şi, mai ales, pentru dezastrul pe care îl poate provoca în viitorul apropiat.

Liberalii, zic şi eu, şi l-au băgat pe dracul în casă. Rasist, misogin, bigot, trecut doar prin şcoala vieţii, fără însă să-şi fi însuşit lecţiile bunei-cuviinţe şi toleranţei, Becali este fix opusul unui liberal. Mai rău - nu doar pentru PNL, ci şi pentru întreaga politică românească şi, în consecinţă, pentru societate - este că, schimbător după cum bate vântul, personajul e necizelabil şi, în consecinţă, incontrolabil. Aşa că singurele necunoscute sunt doar momentul când îi va părăsi pe liberali, câte lături va împrăştia şi pe cine vor acoperi.

O rază de speranţă pentru simpatizanţii dreptei e că nu doar Gigi va candida ca membru PNL, ci şi politicieni autentici precum Tăriceanu ori Vosganian, şi universitari onorabili cum sunt Vlad Nistor ori Daniel Barbu, sau artişti admirabili ca Grigore Leşe.

Pentru liberalii bihoreni, care abia au scăpat de traseişti de genul Octavian Bot, cam asta e singura consolare. Dar, deşi scot în faţă figuri cel puţin rezonabile, dacă nu cumva şi lăudabile, vor avea de dat răspunsuri la o întrebare care le atârnă de "imagine" ca un bolovan de piciorul unui condamnat la înec: de ce, domnule Antonescu, de ce? Cu ce-au greşit alde Bolojan, Cherecheş, Boeriu ori Cupşa să le tai, din start, câteva procente bune?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
19 Comentarii
cris, esti o rusine !
abrudaneeeee, e vai si amar de capul tau, clisosule !
Postat 30 Octombrie 2012, 07:30 de wall
@safe
Nici io nu vreau să te jignesc, dar şi tu, sunt convins că semeni cu o progenitură ieşită dintr-o Sonie Drăghici, nevasta lu consumistu de Cornel Popa şi amanta lui Ghilea, asta ca să nu fie clar ce-i cu tine pînă la un test ADN concludent......
Postat 29 Octombrie 2012, 12:28 de votant
@abrudan
Nu e Grigore Leşe. E vorba de un alt Leşe, dar tu nu ştii. Ar trebui să te dea în judecată rapsodu fiindcă i-ai spurcat spectru cu mizeriile tale de miliţian uselist. Eşti varză obezule
Postat 29 Octombrie 2012, 10:07 de @abrudan
Trista realitate!
Nu doresc sa jignesc pe nimeni, dar candidatii sunt dupa chipul si asemanarea votantilor.
Postat 27 Octombrie 2012, 09:06 de SAFE
Gibonii "e" Tarzan !?!
Dar care e diferenţa între Bolojan şi Becali ??? Doar că unul tace ca să pară inteligent, doarme pe sărite şi se încruntă la lume, iar celălalt vorbeşte prea multe, învârte bani ca maneliştii şi îi pupă în fund pe tripleţi (Antonescu+Ponta+Constantin). Asemănarea însă e evidentă ... amândoi provind din aceeaşi specie.
Postat 26 Octombrie 2012, 14:52 de Carp III
amageli
Hai sa nu mai ridicam in slavi pe nimeni. Atata timp cat apropate toti sunt lasati pe functii pentru ca sunt prieteni cu x sau y indiferent de culoare, ma lasati? Din mari pdl-isit au devenit mair pnl-isti. Cine credeti ca este prost? Cine credti ca mai merge la vot? Sa-i votez pe cei pe care pana ieri i-am denigrat (adica pe pnl-isitii vopsiti)? Chiar credeti ca toata lumea musca, toata lumea este retardata? Va inselati amarnic.
Postat 25 Octombrie 2012, 09:26 de nervos
alegeri
Parerea mea umila este ca Becali,chiar daca este necizelat a facut multe lucruri frumoase pt romani,a ajutat multe familii,le-a dat case,bani pentru cei bolnavi(si sume considerabile) a ajutat sinistrati.Toate acestea nu le-a facut nici un alt politician cu "scoala ,cizelati".Becali este un bun conducator,familist,credincios,uman.Ce tot aveti cu el?Sinteti invidiosi ca pe voi nu va ajutat cu bani?
Postat 25 Octombrie 2012, 08:45 de una
alegeri
Pe noi nu ne intereseaza alde Becali sau Diaconescu,iar dna CHERECHES ne va reprezenta cu cinste,va aduce bani pentru Bihor,o vom vota deoarece a demonstrat ca merita votata.Toata cariera ei arata ca este un om bun,cinstit,valoros.
Postat 25 Octombrie 2012, 08:40 de trifa
@adrian cris
Hai sa te scap de insomnii, sa-ti spun unde au gresit gibonul &co ! Raspunsul este chiar in ,,eseul'' tau : au gresit cand l-au ales (unii dintre ,,enumerati'' chiar l-au votat !) si apoi l-au acceptat pe căcărău in fruntea pnl !
Postat 25 Octombrie 2012, 06:51 de pinonel
@Book Mark
Uite "oameni" ca tine fac politica in tara asta . Se vorbeste despre un sbiect si vii ca si Becacali si DD si spui aiureli despre altceva numai musai sa zici si tu ceva! Apropo tu ai facut ceva in viata ta? Inafara de a denigra pe altii? Asa la modul general dupa tine tati (inafara de tine) sunt niste hoti. Cred ca esti un frustrat care nu a ajuns cu mana sub fustele cucoanelor sus numite si acu te dai in valuri !!! Revina la subiect !
Postat 24 Octombrie 2012, 21:46 de scortosul
booktat
Las c-o furat destul si Bolojan, si madam Chereches alaturi de pretena-sa aia de la Romarketing, Sorina Bradea, si altii din gasca lor, nu-i mai cainati, astia sunt mai rai decat Nastase ! Am ajuns sa cred ca alde Bombonel era de zece ori mai bun presedinte decat lioberalii lu peste cu ifose de seniori dar cu apucaturi de pungasi !
Postat 24 Octombrie 2012, 20:27 de Book Mark
he,he,heeeee .. Suna Becacalizarea
Pai asta spun si eu ca doresc sa o vad pe Cherechesoaie la brat cu Becali in campanie !!! Se porivesc ca ..... tusea cu junghiu dar ce nu cac USL-istii pentru ciolan? Becacalizeaza tat parlamentu. Chiar o sa fie interesant de urmarit sedintele in plen cu Becacalii la tribuna !!! Mai daca ajunge si sef la una din camere atunci sa te tii !
Postat 24 Octombrie 2012, 19:25 de scortosul
Grotesc
Spectacolul acesta-i grotesc...Ca si cum Mengele ar fi propus pentru Premiul Nobel pentru pace.
Postat 24 Octombrie 2012, 16:31 de gyorgy tozser
Avertizare gratuita.
Asocierea liberalismului romanesc cu Becali reprezinta o greseala pe care Antonescu o va plati mai scump decat isi poate inchipui. Riscam sa avem un Parlament sub nivelul celui care-si traieste ultimele lui ale unei rusinoase existente.
Postat 24 Octombrie 2012, 14:07 de Apolitic.
Nu Grigore Lese.
Grigore Lese niciodata la Usl.Este un om mult prea responsabil si curat sufleteste incat sa-si murdareasca sufletul in politica romaneasca.Este un alt Lese candidat de deputat de Maramures dar Doru Lese trecut de la Pdl la Usl pentru a primi un nou mandat.Drag Bihoreanul,documenteaza-te mai mult si cand transmiti o simpla stire cum ar fi cea despre Becali.O cunosc pe D*-na Chereches.Poate sa-i fie rusine ca presedintele Pnl a murdarit si compromis imaginea Pnl-ului istoric.
Postat 24 Octombrie 2012, 12:15 de fan
fiecare pasare...
Orice pasare pe limba ei piere.Declinul liberalilor a inceput odata cu introducerea unui oportunist de genul lui cacarau in fruntea partidului.Au schimbat papionul cu fularul.Daca ati fi obiectivi,v-ati da seama ca declinul a continuat cu alaturarea cu PSD-ul.De fapt asta a si fost intentia neocomunistilor,ingroparea partidelor istorice,restul fiind vorbe goale,fanfaronada ieftina.Crin vorbeste mult si lipsit de substanta.La ce sa te astepti de la un repetent chiulangiu,ce n-a facut nimic notabil in viata lui.Spun unii:vorbeste frumos.Da,dar ce-l mai recomanda inafara ca e groparul singurului partid istoric de pe esicherul politic?
Postat 24 Octombrie 2012, 11:52 de grisa
Nu candideaza G. Lese!!!
Grigore Lese nu candideaza. Este vorba de un alt Lese (Doru Lese parca) in Maramures, care este un traseist venit de la PD-L si care candideaza din partea PNL... Din pacate USL s-a folosit in propaganda lor de numele marelui artist...
Postat 24 Octombrie 2012, 11:51 de Cristi
tentative de liberalisme
asta nu mai este liberalism,asa este cocalarie curata,a murit liberalismul odata cu ridicarea in salvi a lu cacaru crin,tot ce se petrece in pnl e dictatura curata,nici macar nu e sa zicem (liberalism?) darmite nationalism,mai mult decade pnl decat sa creasca,pacat de seniorii PNL-ului care erau intradevar dedicati liberalismului national.e un c-c-at de partid acum,imi pare rau ca am votat si am ascultat directiile liberale crezand ca e o directie liberalo-nationala.
Postat 24 Octombrie 2012, 11:27 de eucumine
bravo PNL Bihor
PNL BIHOR cea mai adevarata organizatie politica din Bihor, l-au trimis pe Bot la plimbare. Singura organizatie care a spus NU lui Becali. CaNDIDATI: Colegiul Senatorial 1 Claudiu Ciarnau, Colegiul Senatorial 2 Cristian Bodea Colegiul Senatorial 3 Valeriu Boeriu, Colegiul de Deputati 1 Ovidiu BEZI, Colegiul de Deputati 3 Lucia Varga, Colegiul de Deputati 4 Gheorghe Costin Colegiul de Deputati 8 Ioan Cupsa, Colegiul de Deputati 9 Florica Chereches. Victoria depinde de noi!
Postat 24 Octombrie 2012, 10:15 de teraflu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON