URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Noiembrie 2016, 12:15

Într-un nou joc dificil, Luceafărul Oradea va primi replica formaţiei FC Braşov

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După victoria de la Mioveni, formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea se reîntoarce acasă şi marţi, de la ora 14, va disputa un nou joc dificil în cadrul campionatului Ligii a II-a. De această dată, elevii antrenorilor Cristian Lupuţ şi Ioan Papp Deac îi vor avea ca adversari pe cei de la FC Braşov.

Meciul va avea loc la Stadionul Luceafărul din Sânmartin şi va aduce înaintea echipei gazdă formaţia de pe locul III, gruparea de sub Tâmpa, care şi-a propus să promoveze anul acesta.

Prin prisma acestui fapt, că vor avea un adversar foarte motivat, mai ales că după ce au avut liber în runda anterioară, braşovenii au căzut pe locul III, partida de marţi, care va fi transmisă în direct de Digi Sport, se anunţă foarte disputată, pentru bihoreni fiind un nou test dificil.

Înaintea partidei, antrenorul orădean Cristian Lupuţ se confruntă cu două probleme de efectiv, Balea şi Bedea fiind suspendaţi, aşa că tehnicianul va trebui să improvizeze pe banda dreaptă în defensivă, acolo unde evoluau cei doi jucători.

După etapa din weekend, bihorenii au urcat pe locul IX în clasament, cu 22 de puncte şi au legat două victorii consecutive. Un rezultat pozitiv în jocul de marţi ar putea aduce o poziţie şi mai bună pentru luceferi sau cel puţin le-ar consolida locul din clasament.

Ca de obicei, intrarea spectatorilor la jocurile de acasă ale Luceafărului va fi liberă.

Meciul de la Sânmartin este singurul de marţi din etapa intermediară din această săptămână a Ligii a II-a, celelalte partide urmând a avea loc miercuri. Dintre acestea se remarcă partidele Olimpia Satu Mare – Foresta Suceava şi Dunărea Călăraşi  - CSM Rm. Vâlcea.

Programul etapei a XVIII-a a Ligii a II-a la fotbal:

Marţi:

Ora 14:00 Luceafărul Oradea - FC Braşov

Miercuri:

Ora 12:00 CS Afumaţi - CS Mioveni

Ora 14:00 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Metalul Reşiţa

Ora 14:00 Juventus Bucureşti - Dacia Unirea Brăila

Ora 14:00 Olimpia Satu Mare - Foresta Suceava

Ora 14:00 Dunărea Călăraşi - CSM Râmnicu Vâlcea

Ora 14:00 Unirea Tărlungeni - Chindia Târgovişte

Ora 14:00 ASU Politehnica Timişoara - CS Baloteşti

UTA Bătrâna Doamnă şi FC Academica Clinceni stau.


Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON