Interviu cu profesorul Gabriel Moisa, despre Marea Unire: „Politicienii rămân în istorie prin ce fac, nu prin ce spun”

"Legea firii a biruit asupra brutalităţii, civilizaţia a reuşit să-şi pună genunchele pe pieptul hidrei feudale-militariste. De-acum cărarea noastră e hotărâtă şi nu mai e putere pe lume care să ne poată abate dela ea. Vom merge pe drumul nostru, vom pune umăr la umăr şi vom aşeza fiecare câte o cărămidă la grandioasa clădire a României Mari, pentru care lucru nepoţii şi strănepoţii ne vor binecuvânta şi în morminte".

Aşa scria ziarul "Unirea" din 3 decembrie 1918 despre Marea Unire proclamată la Alba Iulia. La 100 de ani de la acel moment, reputatul istoric orădean Gabriel Moisa, prodecan al Facultăţii de Istorie, explică într-un inverviu acordat BIHOREANULUI contextul istoric în care s-a realizat unirea românilor cu ţara, care au fost minţile din spatele curajoasei mişcări, ce contribuţie au avut bihorenii, dar şi ce suferinţe i-au aşteptat la întoarcerea acasă...

Românii voiau "ruptură totală"

- S-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire. Cum a fost ea posibilă?

- A fost un întreg an 1918 fierbinte. La începutul lui martie, România a fost înfrântă şi a semnat un armistiţiu cu Puterile Centrale. Ideea că peste câteva luni va fi o Românie Mare era departe. Totuşi, pe 8 ianuarie, Woodrow Wilson (n.r. - al 28-lea preşedinte american) lansează 14 puncte despre cum ar trebui să arate lumea după Primul Război Mondial. Al 10-lea priveşte dreptul la autodeterminarea popoarelor, inclusiv a românilor din Imperiul Austro-Ungar. În 2 septembrie, la Washington, reprezentanţii românilor, cehilor, slovacilor, iugoslavilor se întâlnesc şi declară că agreează punctul 10 şi doresc să-l aplice. Trebuie spus că ceea ce s-a întâmplat în 1918 nu a fost un război româno-ungar, lucru insuficient explicat. Mişcări de acest gen s-au petrecut în tot Imperiul Austro-Ungar, în Imperiul Ţarist, în Imperiul Otoman.

- De ce s-a trecut de la ideea de autonomie a Transilvaniei la cea de "ruptură totală" de Ungaria, cum îi spunea Iuliu Maniu unui ministru maghiar?

- La începutul secolului XX, prinţul moştenitor Franz Ferdinand, un tânăr cu minte deschisă, înţelegea că urma o schimbare. Adunase în jurul său o elită din tot imperiul, inclusiv din Transilvania. Doi dintre apropiaţii prinţului erau Alexandru Vaida-Voevod şi Aurel C. Popovici, ideologi ai mişcării naţionale activiste. Popovici, care a scris chiar şi o carte, "Statele Unite ale Austriei Mari", vedea în 1905-1906 o organizare similară Statelor Unite ale Americii, cu state autonome. Ideea era agreată de Franz Ferdinand, însă orice speranţă a fost năruită odată cu asasinarea acestuia şi declanşarea Primului Război Mondial. Budapesta nu accepta că românii transilvăneni au dreptul la o structură autonomă. După 31 octombrie 1918, Ungaria s-a declarat republică, cu Transilvania la ea, în timp ce accepta că sârbii, slovacii, croaţii pot să fie structuri separate. De aici unanimitatea elitei româneşti din Transilvania în privinţa unirii cu România. Nimeni nu a putut fi corupt.

- Un episod mai puţin cunoscut este cel în care Maniu a organizat o armată românească în Viena. A contribuit aceasta la Marea Unire?

- În toamna lui 1918, Imperiul austro-ungar era în disoluţie totală, nimeni nu mai asculta de nimeni, soldaţii dezertau, era o lume în descompunere. Ofiţer în armata austro-ungară, Iuliu Maniu a adunat în jurul său câteva regimente de români, unii spun că ar fi fost 50-60.000, care, retrăgându-se de pe fronturi, ajungeau cu trenul la Viena. Unii cercetători spun că unităţile româneşti au asigurat liniştea în Viena în perioada aceea. Ulterior, soldaţii au venit în Transilvania şi au condus Gărzile Naţionale Române care s-au implicat în organizarea Marii Adunări Naţionale.

Huiduieli în Parlament

- Pe 12 octombrie s-a semnat la Oradea Declaraţia de independenţă a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. De ce la noi?

- La Arad, locul în care se întâlneau liderii românilor, autorităţile erau cu ochii pe ei, aşa că s-au refugiat la Oradea. Într-o dimineaţă de sâmbătă au mers pe rând în casa lui Aurel Lazăr, cu grijă să nu fie văzuţi, pentru că vizavi era administraţia judeţului, şi n-au stat în camera dinspre stradă, ci în cea dinspre curte. Textul a fost elaborat la mai multe mâini şi au existat discuţii, nu în sensul că nu se dorea independenţa de Ungaria, ci despre cât de contondentă să fie scriitura. Alexandru Vaida-Voevod voia să fie mai radical, iar Vasile Goldiş, profesor de filozofie, mai conciliant.

- Declaraţia a fost citită mai târziu în Parlamentul din Budapesta de Vaida-Voevod. A fost gestul lui un act de curaj?

- Trebuia să se ştie ce vor românii din Transilvania. Alexandru Vaida-Voevod, unul dintre cei cinci parlamentari români din Parlamentul Ungariei, şi-a asumat această obligaţie. Pe 18 octombrie 1918 a cerut să fie lăsat la microfon. De cum a început să dea citire Declaraţiei au început huiduieli, bătăi din picioare, o hărmălaie. Chiar dacă nu se auzea în toată sala, obligaţia lui era să citească până la capăt. A plecat apoi imediat din Parlament pentru că, altfel, integritatea fizică i-ar fi fost pusă sub semnul întrebării. În paralel, a fost transmisă declaraţia şi la Washington. Elitele transilvănene ştiau că trebuie informaţi şi americanii, marii câştigători, alături de Franţa, ai Primului Război Mondial, care au transmis că vor sprijini dreptul românilor la autodeterminare.

"Mort în marele război, la spargerea lumii..."

- Au existat şi sceptici între liderii politici români din Transilvania în privinţa Unirii cu Vechiul Regat? Se spune că exista o teamă faţă de o centralizare autoritară...

- Nicio voce autorizată a românilor din Transilvania nu a dorit altceva decât unirea cu România. Discuţia a fost cum să se facă, în ce ritm. E complicat să uneşti o provincie istorică cu ţara. De aceea au apărut Marele Sfat Naţional, Parlamentul, şi Guvernul Transilvaniei de la Sibiu, Consiliul Dirigent, structuri care au administrat Transilvania timp de doi ani. Până în 1921 încă au existat diferenţe de monedă. În paralel, au circulat în Transilvania coroanele şi leii. Cumpărai cu coroane şi primeai rest lei.

- Cum vedeau ţăranii români din Bihor ideea de unire? Cum au fost mobilizaţi?

- S-a vehiculat, dar nu de către istorici, că ţăranii români habar n-aveau de ceea ce s-a întâmplat în 1918 şi că au decis elitele pentru ei. În 1916, pe frontul din Italia moare un ţăran din Rieni. Soţia aşază în cimitir o cruce pe care scrie: "Mort în Marele Război, la spargerea lumii". Ţăranca aceea ştia, deci, că lumea nu va mai fi cum a fost. Mai târziu, în 1918, ţăranii ştiau foarte bine ce se va întâmpla. Cea mai importantă sursă de informare au fost preoţii, dar şi Gărzile Naţionale Române. Dinspre vicariatul Ortodox şi Episcopia Greco-Catolică, Roman Ciorogariu şi Demetrie Radu trimiteau în teritoriu circulare care se citeau duminica în biserică.

Descurajaţi de unguri

- Au existat în Bihor acţiuni de descurajare înaintea momentului 1 Decembrie? Dar violenţe?

- Se lansau dezminţiri prin sate că nu se va face Unirea. La sfârşitul lui noiembrie, autorităţile maghiare au anulat târgul din Beiuş pentru că veneau oamenii din sate să plănuiască plecarea la Alba Iulia. Au pus militari la toate intrările, oprind carele. S-a lăsat cu violenţe, cu arestaţi şi cu doi morţi. Multor funcţionari români li s-a spus că vor fi daţi afară dacă vor asculta de Consiliul Naţional Român. Presiuni mai mari au fost după 27 noiembrie, după ce s-au ales delegaţii. Pe Valea Barcăului mai mulţi delegaţi au fost bătuţi de gărzile naţionale maghiare.

- Cum a relatat presa vremii acţiunile dinaintea Marii Uniri? Ce scriau ziarele maghiare? Dar cele româneşti?

- Nu sunt relatări ample. Presa maghiară mai degrabă evita subiectul, fiindcă românii ştiau toţi ungureşte şi, astfel, ar fi diseminat informaţia, ceea ce nu era în interesul lor. Presă românească nu aveam atunci. Singurul ziar românesc era Tribuna Bihorului, care a apărut după Marea Unire şi s-a închis prin martie 1919, fiind "gâtuit", cum spunea Roman Ciorogariu, de bolşevici.

"Au dorit să facă ceva pentru ţara asta"

- Câţi bihoreni au participat la Marea Adunare de la Alba Iulia?

- Câţi au fost cu adevărat nu putem şti. Au fost 60 de delegaţi aleşi şi 45 de delegaţi de drept, plus mulţi alţii care au mers din proprie iniţiativă. S-au dus pe jos, cu căruţele şi cu trenul. În memoriile lui, Roman Ciorogariu povesteşte tensiunea momentului. Se trăgea asupra trenurilor. Nu au fost clipe uşoare pentru cei care au mers la Alba Iulia, dar şi-au asumat lucrul acesta pentru că au dorit să facă ceva pentru ţară.

- Cum a arătat 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia? Ziarele scriau că oamenii ar trebui să-şi ducă cu ei "pâne şi alimente", căci "banchete ori mese comune nu vor fi"…

- Nu puteau fi banchete pentru toţi cei peste 100.000 de români care au fost la Alba Iulia, dar ţăranii şi-au pus merinde. Sunt câteva fotografii care surprind atmosfera de bucurie cu oameni care se îmbrăţişează, cu dansuri. Poate părea puţin desuetă bucuria aceasta, dar trebuie să înţelegem că, pentru ei, faptul că în sfârşit puteau vorbi româneşte fără probleme şi că cineva "de-al nostru" vine la conducere era un lucru extraordinar. Cele 1.228 persoane care au semnat pentru Unire au intrat cu greu în sala de la Alba Iulia. Anunţul s-a făcut apoi în patru locuri. Şi în noaptea de dinainte s-a discutat despre cum ar trebui să sune declaraţia de Unire. În Consiliul Naţional Român Central erau şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi şase ai Partidului Social Democrat, desprinşi din fostul Partid Socialist din Ungaria. Nimeni n-a pus sub semnul întrebării dorinţa de unitate. Iată că uneori în istorie ai noştri au ştiut, dincolo de ideologii politice, să aleagă ce e important pentru ţară, nu pentru ei sau partidul lor.

"Căutau lideri, îi băteau, îi omorau..."

- Cum au trăit bihorenii ziua de 1 Decembrie? S-au păstrat relatări de-ale lor?

- Cele mai multe relatări despre evenimentele de la 1 Decembrie datează din perioada interbelică, arătând entuziasmul bihorenilor. După al Doilea Război Mondial, subiectul a dispărut pentru că trăiam într-un internaţionalism proletar şi nu aveam voie să ne supărăm unii pe alţii. Din relatările interbelice mai răzbate nevoia de unitate sufletească a poporului român. Nu exista încă acordul fin între românii din Transilvania, Regat, Basarabia şi Bucovina, şi trebuia investit în educaţia şi cultura românească.

- Până la eliberarea Oradiei în aprilie 1919 a mai durat câteva luni. Ce a urmat aici după Marea Unire?

- Cei care au fost la Alba Iulia au crezut că lucrurile se vor întâmpla imediat, dar România trebuia să respecte nişte reguli internaţionale şi nu putea porni cu armata la drum imediat. Împotriva bihorenilor care au fost la Alba Iulia s-a pornit represiunea şi mulţi şi-au pierdut viaţa, de la Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş la protopopul Gheorghe Munteanu şi învăţătorul Vasile Filip. Unităţi de secui şi apoi de bolşevici mergeau prin sate, căutau lideri, îi băteau, îi omorau.

- Cum vedeţi acum acţiunile liderilor politici români din urmă cu 100 de ani?

- Au fost oameni realişti, au exploatat la maximum momentul, au ştiut ce au de făcut şi au luat deciziile cele mai bune pentru românii din Transilvania.

România, într-unul dintre cele mai bune momente

- Lideri ai minorităţii maghiare au spus de-a lungul timpului că România nu respectă promisiunile care li s-au făcut în 1918 prin Rezoluţiunea ce vorbea despre "deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare"...

- Niciodată în istorie o minoritate nu a fost mulţumită cu statutul său. Constituţia României de la 1923 este una dintre cele mai liberale din Europa şi a acordat drepturi tuturor. Ceea ce s-a întâmplat în cel de-al Doilea Război Mondial, în perioada regimului autoritar al lui Carol al II-lea şi în regimul comunist, sunt alte realităţi. Despre acel punct din Rezoluţiune pot spune că astăzi se respectă până la virgulă ceea ce s-a propus atunci: există învăţământ în limba minorităţilor până la nivel doctoral, există academicieni din rândul minorităţilor, nu doar maghiari, ci şi armeni, germani, turci. Au drept de autoadministrare. O primărie cu o comunitate majoritar maghiară are primar, se vorbeşte în limba maghiară la Primărie. Drepturile bisericeşti sunt recunoscute şi ele până la amănunt. Sigur că minoritatea trebuie să înveţe şi limba statului în care se află. E o chestiune de respect.

- Cum se văd azi dorinţele celor care au înfăptuit Unirea? Este România ce doreau ei să fie?

- Ceea ce au dorit ei pentru România în 1918 este doar parţial realizat, căci Basarabia şi Bucovina de Nord s-au pierdut. Pe de altă parte, România se află acum într-unul dintre cele mai bune momente ale sale, din perspectivă geostrategică şi geopolitică. Niciodată nu a fost într-un scut de securitate atât de bun cum e NATO, niciodată nu a fost într-o construcţie care să ne asigure un confort din toate punctele de vedere, cum e Uniunea Europeană. Sigur, pot fi nemulţumiri punctuale legate de ceea ce se întâmplă în lumea politică, însă aceastea pot fi analizate doar în durată lungă. Politicienii rămân în istorie prin ce fac, nu prin ce spun. Grosso modo, cred că cei din 1918 ar fi mulţumiţi de felul în care s-a aşezat România...