URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 31 MAI 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când văd cum mulţi dintre compatrioţii noştri pun botul la toate prostiile despre conspiraţii, am bănuiala că anumite televiziuni urmăresc cu orice preţ tâmpirea privitorilor. Nici nu trebuie să se străduiască prea tare pentru a-i băga pe bieţii oameni în ceaţă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Protagonistul rândurilor ce urmează este, formal, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, în fapt al preşedintelui Pásztor Sándor, şi se numeşte Simon Adrian. Înainte de 2016 a fost şef al clubului Pro Democraţia Oradea, calitate din care, ani în şir, n-a găsit nicio neregulă în campaniile electorale ale UDMR Bihor, dar şi "ideolog" al aşa-zisei Coaliţii pentru Rogerius.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă am fi făcut orele de română prin internet, cel mai probabil că profesoara nu și-ar mai fi amintit de un elev obscur din a VI-a C. Aș fi rămas doar o adunătură de pixeli, un cadru minuscul în colțul din dreapta jos al ecranului, o fărâmă digitală pe care o uiți imediat ce închizi calculatorul sau tableta.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Nu trebuie să poarte mască persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc). Dincolo de faptul că nu se prevede ce înseamnă umiditate crescută sau temperatură ridicată, agentul trebuie să constate contravenția cu termometrul și barometrul? Mai mult, cum îl constată Agentul 007 pe „etc.”?!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Majoritatea calculilor renali (aşa-zisele "pietre" ale rinichilor) sunt formate din săruri de calciu, magneziu, acid uric şi cistină. Calculii cu oxalat de calciu şi fosfat de calciu reprezintă împreună 75-85% din total. Litiaza calcică este mai frecventă la bărbaţi, în jurul vârstei de 30 de ani; de obicei, la cei cu un singur calcul vor exista în timp şi alţii, rata medie a apariţiei unei noi formaţiuni fiind de 2-3 ani; litiaza calcică este frecvent familială.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
26 Ianuarie 2017, 07:30

Interviu cu Marcel Boloş: "Curajul de a schimba ceva costă: îţi faci duşmani"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Absolvent de Teologie, cu doctorate obţinute la Cluj şi Timişoara în Finanţe Publice şi în Management, conferenţiar al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Marcel Boloş a parcurs o lungă carieră în Primăria Oradea, începând în 1992 ca simplu funcţionar, pentru ca între 2005-2008 să conducă Administraţia Patrimoniului Imobiliar, iar între 2008-2012 Direcţia de Management al Proiectelor cu Finanţare Internaţională, care a atras fonduri UE de 187 milioane euro.

În 2012 a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, condus de un alt orădean prin adopţie, Eduard Hellvig, în 2013 a câştigat şefia Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, funcţie din care s-a suspendat pentru a conduce Programul Operaţional Sectorial din Ministerul Transporturilor, iar în noiembrie 2015 Dacian Cioloş l-a numit secretar de stat în acest Minister, fiind destituit pe 13 ianuarie a.c. de noul premier Sorin Grindeanu.

Despre felul în care a pendulat între funcţii, despre rezultatele obţinute, deosebirile între guvernele politice şi cel tehnocrat, despre beneficiile pentru Bihor şi planurile de revenire la Primărie sau la ADRNV, Marcel Boloş vorbeşte în interviul acordat BIHOREANULUI, precizând că în oricare din cele două variante va continua să contribuie la proiectele de dezvoltare a Oradiei.

- După demiterea din actualul Guvern aţi spus că e normal ca orice ministru să vină cu echipa sa. De ce nu puteaţi rămâne, ca acum câţiva ani, când din Guvernul Ponta aţi ajuns în Guvernul Cioloş, şi în cabinetul Grindeanu?

- E firesc ca orice ministru să vină cu staff-ul său, pentru că are propria viziune, propria echipă, propriul stil de a conduce. Pe de altă parte, trebuie să menţionez că în administraţia centrală curajul de a schimba ceva are un cost foarte mare: îţi faci duşmani. În timp, poţi deveni o persoană incomodă, care trebuie să facă un pas deoparte. Asta am crezut şi eu, că a venit momentul să fac acest pas pentru a lăsa loc noii echipe. De altfel, decizia de schimbare a unui secretar de stat îi revine premierului, indiferent de voinţa celui în cauză.

- Ce credeţi că a făcut să fiţi sprijinit de PNL Bihor pentru a fi promovat în Guvernul USL? Sunteţi membru de partid sau vă consideraţi un tehnocrat?

- Eduard Hellvig e omul căruia mă simt dator să-i mulţumesc că a avut încredere în mine. El m-a sprijinit să ajung secretar de stat în 2012 la Ministerul Dezvoltării. Apoi a urmat perioada de director general şi secretar de stat la Ministerul Transporturilor. PNL Bihor a înţeles nevoile pe care le are comunitatea noastră şi a fost alături de mine în momente extrem de dificile. Nu sunt, însă, membru de partid. Sunt, cum se spune acum, un tehnocrat care a înţeles că acolo unde e numit trebuie să-şi facă treaba cu demnitate şi în interesul public.

Master Planul de Transport, model de succes

- Ce direcţii aţi urmărit în Ministerul Transporturilor şi care sunt rezultatele asupra infrastructurii din Bihor?

- Am abordat strategic problemele de infrastructură ale României, fundamentând proiectele în concordanţă cu politicile europene. În 2013, în guvernarea Ponta, am iniţiat negocierile cu Comisia Europeană pentru autostrada Sebeş - Turda, acum în implementare, apoi pentru Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureş, apoi am negociat aproape un an reluarea finanţării aeroporturilor, unde a fost inclus şi cel din Oradea. M-am zbătut pentru electrificarea liniei de cale ferată Cluj - Episcopia Bihor, am iniţiat centrul intermodal de transport al Oradiei ca rezultat al dezvoltării Parcului Industrial şi mediului de business. Aş putea continua cu multe alte proiecte, nu numai la nivel de Oradea, dar şi la nivelul regiunii Nord-Vest, însă mă opresc aici pentru a nu fi interpretat greşit.

- Poate actualul Guvern să schimbe Master Planul General de Transport al României, care include proiecte bune pentru Oradea?

- Master Planul a fost elaborat după o metodologie stabilită cu Comisia Europeană pe baza unor criterii obligatorii de respectat, de exemplu sustenabilitatea economică şi apartenenţa la reţeaua de drumuri TEN-T, şi a fost negociat cu directoratele generale Regio, de Transporturi, Mediu şi Financiar. Au fost negocieri îndelungate ca documentul să fie finalizat. Marele merit că România are Master Plan îi revine d-lui Ioan Rus (n.r. - fost ministru al Transporturilor), iar documentul a fost dat ca exemplu de succes pentru Portugalia şi Grecia. Orice modificare, fie că e vorba de schimbarea proiectelor, fie de metodologia de prioritizare, trebuie discutată cu Comisia Europeană. Nu pot anticipa în ce măsură pot afecta municipiul eventuale modificări, dar teoretic sunt posibile.

- Mai faceţi parte din Consiliul de Administraţie al Tarom?

- Nu mai sunt membru în CA la Tarom de aproape un an, iar acolo am fost mai puţin de două luni. Am văzut că nu pot face nimic pentru binele companiei din această calitate şi am renunţat. Tarom are o problemă de model de business şi de strategie de supravieţuire pe piaţă. Compania parcă nu are capacitate de adaptare la regulile dure ale pieţei.

În beneficiul populaţiei

- Când eraţi la Ministerul Dezvoltării aţi propus schimbarea modului de finanţare a programului pentru reabilitarea blocurilor aşa încât contribuţia bugetului de stat să fie înlocuită cu fonduri UE, iar cea a populaţiei redusă. Cum aţi reuşit?

- Pe vremea d-lui Hellvig am negociat cu Comisia Europeană schema de finanţare a reabilitării termice a blocurilor, iar suma alocată a fost de 230 milioane euro. Schema era blocată de aproape un an de zile şi ne-a luat cam 3 luni până am convins Comisia că e necesară pentru România. Sunt mândru de asta, deoarece se reduc costurile la utilităţi, creşte confortul termic al populaţiei, iar aceasta rămâne cu mai mulţi bani pentru trai.

- Ştim că aţi pledat şi pentru instituirea altor două programe, în vederea reabilitării termice a spitalelor şi a şcolilor. De ce nu s-au mai făcut?

- Când am plecat din Ministerul Dezvoltării, în 2012, am lăsat pregătită Ordonanţă de Urgenţă pentru reabilitarea termică a clădirilor instituţiilor publice. Atunci era sfârşitul perioadei de programare 2007-2013, iar Comisia era destul de reticentă având în vedere că abia deblocasem schema pentru reabilitarea termică a blocurilor. Surpriza plăcută este că în prezent reabilitarea termică a şcolilor şi spitalelor a devenit un obiectiv distinct în cadrul Programului Operaţional 2014-2020. Nu ştiu dacă este o legătură directă cu munca noastră, dar este un program util pentru serviciile de sănătate şi de educaţie.

Guvernul Cioloş: transparenţă, integritate, onestitate

- Care sunt deosebirile între Guvernul Ponta şi Guvernul Cioloş, între guvernarea politică şi cea tehnocrată?

- Nu comentez deosebirile dintre cele două guverne, dar pot spune că Guvernul Cioloş nu a abandonat o serie de valori ale societăţii. Transparenţa decizională, integritatea, onestitatea, viziunea strategică sunt doar câteva. Poate se pune întrebarea unde a greşit Guvernul Cioloş? Dacă ar trebui să dau un răspuns ca simplu cetăţean, aş spune că nu a fost destul de atent cu politicile aşa-zise "populiste", necesare mai ales în condiţiile sărăciei în care trăieşte populaţia.

- Ce relaţii aţi avut cu politicienii? Ce vă cereau aceştia? Sunt toţi la fel?

- Nu toţi politicienii sunt la fel. Nu pot vorbi de relaţii speciale cu politicienii. Întotdeauna e important să tratezi problemele principial, nu după interese. E drept că mai trebuie să faci şi compromisuri, dar am încercat să tratez cu prioritate interesul public, în limita decenţei şi a bunului-simţ. Am încercat să rămân raţional. Problemele de interes privat nu au fost o prioritate pentru mine.

- V-a plăcut să locuiţi şi să lucraţi în Capitală?

- Da. E un nivel al muncii ce presupune creativitate, viziune strategică, capacitate de sinteză etc. Nu mi-au plăcut, însă, oamenii. Sau poate nu m-am putut eu adapta la ei.

"Am încercat să-mi securizez postul"

- ANI v-a acuzat în 2014 de triplă incompatibilitate, pentru că în perioada mai 2012 – decembrie 2013 aţi deţinut concomitent funcţia de director al DMPFI cu cea de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării şi între ianuarie 2013 - ianuarie 2014 cu cea de director general  adjunct în Ministerul Transporturilor, iar în perioada octombrie - decembrie 2013 aţi fi fost atât director la Transporturi, cât şi la Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT).

- Cum aţi ajuns în situaţia aceasta?

- Trebuie să ştiţi că într-o demnitate publică nu ai stabilitate, peste noapte poţi fi dat afară. Ca orice om, am încercat să-mi securizez locul de muncă de la Primărie şi apoi pe cel de la Minister prin suspendarea funcţiilor deţinute anterior. Oricine ar fi făcut la fel. De aici au început problemele. ANI spune că trebuia să demisionez, ceea ce e o nebunie pentru oricine ar fi fost în situaţia mea. În ce priveşte IRCETT, nici măcar nu am fost vreodată director general, a fost o greşeală la Registrul Comerţului. Am trecut prin patru ani de suferinţe şi procese. Nu e uşor să fii privit cu probleme de integritate. Sau discutăm despre maurul care şi-a făcut datoria şi pe care trebuie să-l omorâm?

- De ce România are un grad redus de accesare a fondurilor UE? E de vină birocraţia europeană, cea românească, sau indiferenţa autorităţilor deoarece cheltuirea fondurilor UE este mai atent supravegheată, iar fraudele se descoperă mai uşor?

- Banii europeni nu se absorb simplu. Nu am avut experienţă la nivel naţional, mai ales în perioada 2007-2013, nu am pus accent pe procedurile de achiziţie publică, nu am fost atenţi la calitatea documentaţiilor tehnico-economice. La nivel de POR a trebuit să dăm celebra instrucţiune 92/2012 pentru ca autorităţile locale să-şi poată revizui proiectele tehnice. La acestea s-a adăugat slaba capacitate administrativă a beneficiarilor de a implementa proiecte şi blocajele din implementarea acestora.

Proiectele mari ale Oradiei necesită consens

- Ce perspectivă aveaţi de la Bucureşti asupra Oradiei?

- Oradea e un oraş cu potenţial, care trebuie să rezolve rapid problema identităţii economice. Nu putem nega că locurile de muncă şi nivelul de trai al populaţiei nu sunt o prioritate pentru oricine ar conduce oraşul. Esenţial e ca proiectele mari, inclusiv cele precum extinderea oraşului prin integrarea comunelor limitrofe, să aibă consens din partea tuturor partidelor. Sunt proiecte care necesită susţinere, abandonarea orgoliilor şi luptei pentru putere.

- Care ar trebui să fie direcţiile de dezvoltare pentru Oradea?

- Din punctul meu de vedere, Oradea trebuie să continue pe trei direcţii prioritare. Prima vizează dezvoltarea mediului şi infrastructurii de afaceri, crearea de noi locuri de muncă şi atragerea de investitori. A doua direcţie e dezvoltarea infrastructurii de utilităţi publice, mai ales de termoficare şi alimentare cu apă-canalizare, pentru că Oradea nu va mai avea în grabă o altă oportunitate să îşi reînoiască infrastructura de utilităţi, acum se scrie istoria din această perspectivă. A treia direcţie vizează susţinerea serviciilor de educaţie şi sănătate. Universitatea trebuie să devină un motor pentru economia locală. Să ne uităm la Cluj: fără universităţi şi spitale ar fi un oraş pustiu.

Relaţia cu Bolojan, foarte bună

- Cum apreciaţi capacitatea Oradiei, comparativ cu alte oraşe din ţară, de a atrage fonduri UE? Ce credeţi că se va întâmpla în actualul exerciţiu financiar european?

- Oradea a dovedit că este un foarte bun "profitor de fonduri europene". Are o echipă foarte bună, care trebuie susţinută şi întărită, eu sunt mândru că am făcut parte din ea. Multe oraşe şi-ar dori să aibă astfel de echipe, care să aducă banii pe masă. Actualul exerciţiu financiar? Va fi aproape finalul oportunităţii de dezvoltare a Oradiei, pentru că UE migrează spre alte instrumente financiare. S-ar putea să fie ultimul nostru tren. Haideţi să profităm de el!

- Ce intenţionaţi să faceţi în continuare? Veţi reveni la Primărie sau la ADR Nord-Vest, de la a cărei conducere v-aţi autosuspendat?

- Mă atrage cel mai mult poziţia de director general al ADRNV, dar nu neg nici posibilitatea de a reveni în Primăria orădeană, nu ştiu în ce calitate. La ADRNV, prioritatea nr. 1 este de a urni evaluarea proiectelor şi încheierea contractelor de finanţare. Mi-ar părea foarte rău să pierdem bani europeni la nivel de regiune, e ca şi cum i-am pierde din propriile buzunare.

- Cum a rămas relaţia cu primarul Ilie Bolojan?

- Foarte bună.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
@tsd
Aici ne-a adus guvernarea psd si/sau pnl, plus ungurii: "Curajul de a spune adevarul costă: îţi faci duşmani"! Interesant e si faptul ca cei 22%, idiotii care l-au votat pe birtinez, posteaza de zici ca sunt 78%. Daca l-ai intreba pe moderator ti-ar spune ca marea majoritate din aceste postari sunt facute de pe calculatoarele primariei/subsidiarelor. Oare de ce nu ma mira?!
Postat 27 Ianuarie 2017, 08:09 de pinonel
Tradator sau manipulat?
TDS, ce natie esti? Daca as sti ca esti roman te-as numi tradator de natie! poate ca nu esti roman, daca da, e si mai grav.
Postat 26 Ianuarie 2017, 18:13 de bumbu
!!!!!
@Tinas: Din câte știu e și cu blesteme...Nu că ar conta dar totuși, un om chipurile religios ! Despre..............știu și eu destule dar nu mă mai bag nici eu !
Postat 26 Ianuarie 2017, 09:35 de TDS
iccj
Nr. dosar 209/35/2014. La termenul din 17.01.2017 s-a admis în principiu recursul fixându-se termen pentru fond 15.03.2017
Postat 26 Ianuarie 2017, 09:15 de TDS
Hahahah
Mi-a dat lacrima...asta-i o coada de topor...toata viata lui s-a ocupat cu sapatul....smecheriile si............. dar in discutia aia nu ma bag..
Postat 26 Ianuarie 2017, 09:11 de Tinas
PRESA CEA REA
@suporter_oradean : Toate " portretele " reproduc ( cu ghilimele, ca într-o teză veritabilă de doctorat ) texte apărute în presă ! PS1: poate îi aduce ANI sfârșitul ! Deciziile ANI nu se pot contesta că tocmai ce-au fost lăudați în MCV. PS2 ș Poate se fixează naibii termen la ÎCCJ că zace Dosarul Boloș cam de mult pe-acolo !
Postat 26 Ianuarie 2017, 08:46 de TDS
CU DEGETU-N SUS !
Cine te-a făcut om mare / La-nceput Filip că era tareeee / Bolojan te-a preluat / Iar Edy te-a dezvoltat /Cine te-a făcut om mareee/ Cine te-a făcut om mareee/ PDL-ul partid tare / USL te-a preluat / Iar Cioloș te-a avansat ( Sălaj și Julien și Edy ! ) / Cine te-a făcut om mareee....
Postat 26 Ianuarie 2017, 08:40 de TDS
@tsd Degeaba ai argumente!
In guvernarea dragneanu hotii si escrocii fac (la propriu!) legea. Parca si tu esti de-al lui dragneanu, asa ca CIOCU' MIC!
Postat 26 Ianuarie 2017, 08:39 de pinonel
portret 4 delirul **
Tds ..... cumparati o lama de barberit si spalate pe fata....delirul continua.....
Postat 26 Ianuarie 2017, 08:32 de suporter_oradean
PORTRET 6
“ Şi asta nu e tot. Marcel Boloş îşi exprima sictirul faţă de conducerea Ministerului Transporturilor de la acea vreme, adică faţă de colegii săi de partid, în frunte cu fostul ministru Ramona Mănescu. "Cu toate că sunt lovit de scârba ultimelor decizii luate de conducerea MT m-am gândit să mai fac un ultim efort pentru această declaraţie în caz că vom conveni cu toţii să apelăm la aprovizionarea cu bunuri materiale pentru salvarea decomiterii..." se confesează el către subalternii săi. "Era vorba de o decizia a conducerii ministerului privind numirea unei directoare adjuncte (nr. Liliana Georgeta Barna) pentru care eu nu am fost consultat. Cred că era normal să mă consulte şi pe mine", a precizat directorul general Marcel Boloş. Directorul general Marcel Boloş se mai credea şi Dumnezeul ministerului, considerând că este un geniu al atragerii de fonduri europene pentru transporturi. "E jenant că dumnealui (nr. Manuel Donescu-secretar de stat în acea perioadă la Ministerul Transporturilor) în calitate de coordonator al POST să nu ştie situaţia principalilor indicatori ai programului". Practic, liberalul Marcel Boloş îl face incompetent pe secretarul de stat Manuel Donescu, omul de încredere a lui Nici Săpunaru şi Daniel Chiţoiu, impus pe acest post tot de către PNL ca şi Boloş.” ( presa online ).
Postat 26 Ianuarie 2017, 08:32 de TDS
PORTRET 5
“Pe data de 27 octombrie 2013, directorul general al AM POS Trasnsport, Marcel Boloş, a trimis un email către şase dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi din instituţie, cărora le propune o metodă diabolică pentru înlăturarea a unei directoare din subordinea sa. "Cătălin (nr. Costache Cătălin, director adjunct la AM POS Transporturi), acum când ai o nouă şefă (pe care sper să o terminăm psihic) te rog să nu uiţi de problemele actelor adiţionale şi de dosarul pentru domnul SS Donescu". Şefa pe care Marcel Boloş vrea să o termine psihic împreună cu Cătălina Costache este Liliana Georgeta Barna, directoarea adjunctă a Direcţiei Generale de Management a Fondurilor Europene (DGMFE) din Ministerul Transporturilor. Cum o putea teroriza psihic pe noua sefă a lui prietenului său Cătălin Costache? "Nu vreau să vă spun nimic despre aşa ceva care s-a petrecut anul trecut", a declarat la acea vreme Marcel Boloş potrivit ziuanews.” ( presa online )
Postat 26 Ianuarie 2017, 08:31 de TDS
PORTRET 4
“ Un popă și un sportiv au „îngropat” autostrăzile Potrivit Grupului, în spatele situaţiei dezastruoase de la CNADNR stau, între altele, nepotismul şi amatorismul. „Oameni care nu au nicio legătură cu pregătirea în domeniu sunt puşi să conducă în special proiectele de autostrăzi. Avem preoţi (n.r. – cu referire la Marcel Boloş, sectetar de stat în Ministerul Transporturilor), avem profesori de sport (n.r. – cu referire la Marian Mina, director al Regionalei de Drumuri Bucureşti din cadrul CNADNR şi la Valentin Trifan, director general adjunct al CNADNR S.A). (...) Persoanele pe care le-am identificat delapidând sistemul – mai pe înţelesul tuturor băgând bani în buzunar – au fost protejate de conducere. Vă dau un exemplu: un salariat are soră şefă la Departamentul Juridic în MT, alt salariat are soţie procuror şi aşa mai departe. Persoana care a insistat pe lângă domnul Neaga ca aceste delapidări să fie muşamalizate este respectivul profesor de sport, şef al DRDP Bucureşti, membru marcant al unui partid politic. Din banii delapidaţi – taxa de pod şi alte încasări – ajungeau sume, piramidal, până la partid”, a declarat Ion Slubschi, de la sindicatul drumarilor. Potrivit surselor noastre, Marian Mina ar fi „profesorul de sport”, care este şi vicepreşedintele PSD Giurgiu.” ( presa online )
Postat 26 Ianuarie 2017, 08:30 de TDS
PORTRET 3
“In luna mai 2008, pe ultima suta de metri s-a inscris in PD-L, urmand sa candideze pe listele acestui partid pentru Consiliul Local al Municipiului Oradea. In cazul in care candidatul la funcţia de primar din partea PDL ar fi caştigat funcţia, i s-a promis un post administrativ, acela de “city manager”. Pe ultimii 25 metri, realizand ca in nici un caz PDL-ul nu va obţine Primaria Oradea, s-a retras. Dupa validarea membrilor Consiliului Local şi a Primarului(iunie 2008)a fost menţinut in Primarie in funcţia de director executiv al Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţionala, ocupandu-se de atragerea “f_ondurilor europene.”( presa online )
Postat 26 Ianuarie 2017, 08:30 de TDS
PORTRET 2
“ Marcel Ioan Bolos, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, are relatii vechi cu societatea Impact. De pe vremea cand acesta era director in primaria Oradea. Bolos a avut doua admiteri la facultate ratate in perioada 1986-1990: stiinte economice si geografie. El ar fi motivat ca a dorit de fapt sa urmeze teologia si ca ar fi fost respins din cauza faptului ca parintii sai erau membri de partid, insa acesta nu a furnizat niciodata dovezi in acest sens. El a efectuat stagiul militar in Motatei, Dolj, iar apoi a fost gestionar la cooperativa din Marisel, judetul Cluj. Ascensiunea sa a inceput in anul 1992 cand a absolvit Inginerie si Stiinte Economie, ambele la Universitatea Oradea, unitate de invatamant cunoscuta pentru modul usor in care se obtineau diplome in acea perioada. ”. ( presa online )
Postat 26 Ianuarie 2017, 08:29 de TDS
PORTRET 1
“ În luna mai a anului 2014, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că l-a găsit pe Marcel Boloş în triplă incompatibilitate pentru că a exercitat simultan mai multe funcţii în sectorul public. Potrivit ANI, Marcel Boloş s-ar fi situat sub incidenţa Legii nr. 161/2003 pentru următoarele: În mai – iunie 2012, Boloş a fost director în Primăria Oradea, la Finanţări Internaţionale şi, în acelaşi timp, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Apoi, între 1 ianuarie 2013 – 1 ianuarie 2014, Marcel Boloş a fost director al aceleaşi direcţii din Primăria Oradea precum şi director general adjunct în Ministerul Transporturilor. De asemenea, în octombrie – decembrie 2013, orădeanul Boloş cumulase funcţiile de director general adjunct în Ministerul Transporturilor şi de director general al Institutului Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic SA, din sectorul public.” ( presa online )
Postat 26 Ianuarie 2017, 08:27 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3983 RON
  • 1 EUR = 4.8421 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON