URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Septembrie 2017, 12:30

Început slab de sezon pentru baschetbalişti: CSM CSU a pierdut cu 66-82 în Bulgaria (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au început cum nu se poate mai rău sezonul oficial 2017-2018. Elevii antrenorului Cristian Achim au jucat miercuri seară, în deplasare, în Bulgaria, cu Balkan Botevgrad, în prima manşă din turul inaugural al FIBA Europe Cup. Din păcate însă, "roş-albaştrii" bihoreni au pierdut la o diferenţă de 16 puncte, cu scorul de 66-82.

Tehnicianul Cristian Achim a început jocul cu Trotter, Pasalic, Zeno, Gajovic şi B. Ţîbîrnă. Primul sfert a fost controlat de orădeni, care au marcat cu generozitate prin Gajovic, acesta trecându-şi în cont 10 puncte în aceste zece minute. Astfel, în prima pauză s-a intrat în avantajul de trei puncte al CSM-ului, scor 20-17. A fost însă cea mai bună perioadă din joc pentru bihoreni, pentru că ce a urmat nu se mai doreşte a fi repetat de formaţia orădeană.

Sfertul al doilea a fost controlat în întregime de echipa gazdă, care a realizat un parţial de 12-2, trecând la conducere pe tabelă. Din păcate, bihorenii au avut 13 posesii pierdute în prima jumătate a meciului, faţă de doar 4 ale bulgarilor, iar Ţîbîrnă şi Milosevic aveau deja câte două greşeli personale. Pe finalul sfertului II erorile s-au înmulţit, atât în apărare cât şi în ofensivă, în acest fel, Balkan desprinzându-se la 39-31 la jumătatea confruntării.

Pauza mare nu s-a dovedit a fi un sfetnic bun pentru orădeni: bulgarii au început foarte bine jumătatea a doua şi s-au desprins la 12 puncte. Apoi, la doar patru minute de la reluare, Gajovic a fost descalificat, după alte două greşeli tehnice, pentru proteste, iar CSM-ul a rămas cu mai puţin opţiuni la poziţiile mari. Totuşi, bihorenii au mai redus din handicap, pe fondul inexactităţii gazdelor şi după ce Mandache a reuşit două coşuri de trei puncte, CSM CSU Oradea s-a apropiat la o lungime de adversar, scor 54-53 pentru Balkan Botevgrad, la finele sfertului III.

Şi ultima secvenţă a debutat bine însă pentru gazde, cu un parţial de 7-0, după ce Zeno şi Mandache au irosit şansa de a aduce CSM-ul în avantaj, totuşi.

În timp ce echipa bulgară s-a descurcat tot mai bine în ofensivă, orădenii nu au găsit soluţii de a se apăra împotriva aruncării din 45 de grade a lui Kesar, iar Zeno, după ce a încasat o lovitură în genunchi, nu a mai putut continua jocul. Pe contraatac Balkan s-a descurcat foarte bine şi a controlat finalul de joc, astfel încât s-a desprins la 16 puncte, câştigând cu scorul de 82-66, ceea ce înseamnă o opţiune foarte serioasă pentru bulgari de a se califica pe mai departe.

"Nu mă interesează dacă rezultatul înregistrat la finalul acestei partide reflectă cu adevărat realitatea din teren. Tot ce contează este că la jumătatea acestei duble confruntări suntem în urmă cu 16 puncte. O diferenţă foarte greu de recuperat. Sunt extrem de supărat pentru această situaţie. Sper că vom juca mai bine în manşa a II-a", a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei orădene, Cristian Achim.

Principalii marcatori pentru CSM CSU în acest joc au fost Zeno şi Milosevic, cu  câte 15 puncte. I-au urmat Mandache şi Gajovic, cu câte 10 puncte.

"Eu cred că orice este posibil. Va trebui să ne jucăm şansa până la capăt. Vom face tot ce putem pentru a anula deficitul înregistrat în prima manşă. Jocul de baschet rezervă câteodată lucruri neprevăzute. Va trebui să fim concentraţi din prima secundă şi fără îndoială este nevoie să corectăm lucrurile care în prima manşă ne-au adus în această situaţie", a declarat, la final, şi Martin Zeno, care, pe lângă cele 15 puncte marcate, a avut şi 5 recuperări şi 2 pase decisive. Rămâne acum de văzut cât de gravă este accidentarea pe care a suferit-o pe finalul partidei.

Returul dintre CSM CSU Oradea şi Balkan Botevgrad se va disputa, săptămâna viitoare, miercuri, 27 septembrie, de la ora 19:00, la Arena "Antonio Alexe".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON