URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
15 Octombrie 2018, 11:41

Început de stagiune a Trupei „Iosif Vulcan” la sala Arcadia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Domnişoara Iulia"

Premiera "Domnişoara Iulia" de Strindberg a marcat începutul stagiunii 2018-2019 a Teatrului "Regina Maria". Producţia Trupei "Iosif Vulcan", găzduită la sala Arcadia, este şi debutul profesionist în România al tânărului regizor orădean Alexandru Weinberger-Bara.

"Domnişoara Iulia" este unul din cele mai faimoase texte de teatru ale lumii. Are în prim-plan un joc erotic plin de senzualitate şi pasiune, între doi tineri de condiţii sociale complet opuse. Iulia este fiică de conte, Jean e valetul tatălui ei. Amândoi sunt traumatizaţi de umbra tiranică a acestui stăpân nevăzut. În noapte de Sânziene, sub cerul verii, Iulia şi Jean încearcă să-şi câştige, prin iubire, libertatea. Dar hamurile îi ţin prea legaţi de locul în care se află...

Piesa lui Strindberg nu e doar o aventură erotică, ci şi o radiografie a transformărilor sociale. O ţesătură din "petice de suflet", cum scrie autorul. Iulia e privită niţel misogin, Jean e prezentat ca un macho fără scrupule – asta ne duce cu gândul la biografia ciudată a lui Strindberg. Dramaturgul a avut trei neveste, a fost mereu dezamăgit în dragoste, a fost pasionat de alchimie, fotografie şi pictură. Sigur, ceva din viaţa lui a intrat şi în povestea de aici.

Alexandru Weinberger-Bara a conturat prin actorii Anda Tămăşanu, Sorin Ionescu şi Lucia Rogoz un trio de caractere puternice, răzvrătite, jucăuşe, dând intrigii mai multe sensuri, dincolo de cel prim, profund erotic.

Următorul spectacol "Domnişoara Iulia" se joacă la sala Arcadia joi, 18 octombrie, de la ora 19.     

"O poveste foarte simplă"

Tot la sala Arcadia se reiau reprezentaţiile piesei "O poveste foarte simplă" de Maria Lado, în regia Elvirei Rîmbu, un spectacol adresat şi copiilor, dar şi adulţilor.

Alegoria fermecătoare şi emoţionantă a Mariei Lado vorbeşte despre iubire şi onestitate, prietenie şi bucuria de a trăi. În distribuţie s-au făcut recent două înlocuiri: Anda Tămăşanu joacă rolul Daşei, iar Gabriela Codrea pe cel al Stăpânei.

"O poveste foarte simplă" se va juca la sala Arcadia miercuri, 17 octombrie, de la ora 19.

***

Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrului de marţi până vineri în intervalul orar 12:00-18:00, în weekend între orele 10:00-13:00, dar şi cu o oră înainte de spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.

Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0372/368.475

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON