URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Începe "Marele Circ"!

Începe "Marele Circ"! DIN PRIMA. În 2008, Ilie Bolojan câştiga alegerile, în premieră, din primul tur de scrutin, cu 50,54% din voturi. Pentru că între timp legea s-a schimbat, iar o a doua rundă nu va mai exista, nu-şi poate înnoi mandatul decât dacă repetă performanţa cu noua echipă a USL. Pe 10 iunie, câştigătorul ia ori totul, ori nimic...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă toţi îţi vor binele, fii atent să nu ţi-l ia nimeni, zice una din legile lui Murphy. Invalidă, însă, în alegeri, unde oamenii se prezintă la urne fiindcă au încredere, totuşi, în cineva.

Pe voturile acestei categorii de cetăţeni se bat 11 politicieni de la tot atâtea partide care aspiră la şefia Consiliului Judeţean, în timp ce alţi 9 încearcă să devină primar de Oradea. Înaintea începerii campaniei electorale, BIHOREANUL vă prezintă tabloul complet al celor care, pe 10 iunie, vor cere sufragiile pentru cele mai importante funcţii din judeţ.

În pole-position

Primul care şi-a anunţat intrarea în cursă pentru Primăria Oradiei e actualul edil, liberalul Ilie Bolojan, candidat din partea USL şi, deci, sprijinit şi de PSD. Venit "de jos", din poziţia de consilier local la Aleşd, Bolojan s-a consacrat în "politica mare" în 2005, când ca prefect a luat măsuri spectaculoase de eficientizare a celor mai sensibile servicii publice: Evidenţa Populaţiei, Paşapoarte, Înmatriculări etc.

Propulsat secretar general al Guvernului Tăriceanu în 2006, a făcut valuri şi la Bucureşti, evacuând din casele de protocol demnitarii care le ocupau abuziv. Lovitura cea mare a dat-o, însă, în 2008, când a câştigat Primăria din primul tur, cu 50,54% din voturile orădenilor, spulberând tradiţia unei a doua runde, în care românii câştigau invariabil în faţa UDMR. După un mandat pe vreme de criză, Bolojan are un bilanţ consistent, dar şi adversari care nu-i pot ierta, de pildă, că cere bani pentru parcări sau că se pregăteşte să construiască un CET modern, dar pe gaz.

În cursa spre al doilea mandat, Bolojan a avut ultimul cuvânt la alegerea viitorilor consilieri din ambele componente ale USL, primele locuri pe listă revenind lui Claudiu Pop (PSD), vizat ca viceprimar, actualului vice Florica Cherecheş, avocaţilor Mircea Mălan şi Ioan Cupşa (toţi trei PNL), universitarului Claudia Timofte şi chirurgului Aurel Mohan (PSD).

Revederea de 4 ani

03 Mihai Groza_1.jpgÎn mod natural, adversarul prin tradiţie al lui Bolojan trebuia să fie un PDL-ist, iar acesta este Mihai Groza (foto), fost viceprimar între 2004-2007 şi primar în locul lui Petru Filip până în 2008. După ce atunci a pierdut partida, Groza s-a retras în 2009 la şefia Hidroelectrica Bihor. De data aceasta, PDL-istul promite o campanie fără atacurile la persoană de acum 4 ani, dar în care nu-şi va menaja succesorul, ba va şi spune că unele din realizările acestuia au fost, de fapt, proiectele sale, ca de pildă Podul Sovata şi amenajarea bulevardului Dacia.

Groza are o listă de consilieri care, cu excepţia şefului PDL Oradea, Dorin Corcheş, şi a fostului subprefect Adelina Coste, conţine multe nume noi pe poziţiile eligibile: directorul CS Crişul, Ionel Bungău, arhitectul Cristian Puşcaş, şeful de la Cadastru, Marcel Dragoş, dar şi fostul selecţioner Emeric Jenei şi fosta şefă a Spitalului Judeţean, doctoriţa Carmen Pantiş.

Tânăr şi neliniştit

O altă surpriză este fostul ministru al Sănătăţii Cseke Attila, aruncat în luptă deoarece, pe de o parte, se bucură de simpatie după ce a alocat fonduri pentru spitale, iar pe de altă parte întrucât eterna Rozalia Biro are probleme cu DNA, devenind necredibilă chiar şi pentru maghiari. Cseke a intrat impetuos în cursă, atacându-l pe Bolojan că permite întârzierea lucrărilor la Centrul Oncologic, care - după el - ar trebui să fie gata pe 6 iunie, deşi în realitate termenul de finalizare este mijlocul lunii iulie. "Pentru unii politica e mai presus decât sănătatea", acuză Cseke, al cărui slogan e "Oradea sănătoasă", şi care susţine că va face din oraş centrul regional de la începutul secolului trecut.

Deşi pe lista de candidaţi la Consiliu are atât figuri noi (fiul ministrului care i-a urmat în funcţie, Ritli Ladislau jr, şi adjuncta de la Cadastru, Vig Hajnal), cât şi veterani (Delorean Iulius ori Pasztor Sandor), Cseke are şi un mare handicap: dacă nu câştigă Oradea pentru UDMR, funcţia de viceprimar este "rezervată", tot ca până acum, Rozaliei Biro.

Mijlocii şi mici

În timp ce UDMR se chinuie să rupă voturile românilor, cele ale maghiarilor sunt vânate şi de PPMT, prin candidatul la Primărie Zatyko Gyula şi printr-o listă de consilieri pe care se află, ca eligibili, persoane vizibile precum tânărul Csomortanyi Istvan ori artistul plastic Hollo Csejtei Barna.

Tot în cheie "naţională", dar spre voturile românilor, ţinteşte candidatul PRM, universitarul Ioan Francisc Hathazi, secondat la Consiliu de un confrate, Mihai Drecin. Şansele sunt la fel de mici ca ale mai noului UNPR, care l-a lansat spre Primărie pe necunoscutul Marius Sonea, ce l-a înlocuit pe medicul Ovidiu Pleşa implicat în trecut în scandalul pensionărilor pe caz de boală. Sonea va fi secondat, la Consiliu, de un tiz al actualului primar, Ioan Bolojan, ofertat de PPDD să candideze la Primărie pentru a "fura" voturi de la liberal, dar care a refuzat să profite de asemănarea numelui.

Ca urmare, pentru PPDD va candida la Primărie fostul şef al CS Crişul, Gheorghe Frenţ, cu o listă de consilieri din care singurul cunoscut e fostul PDL-ist Vasile Petruţ. La rându-i, PPDD are o "concurenţă" în PP-Legea Cojocaru, desprins din formaţiunea lui Dan Diaconescu, şi din partea căruia candidează la Primărie eternul ex-vameş Dorel Vesa.

Plutonul pretendenţilor la Primărie e închis de gălăgiosul Horea Vuşcan, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare şi plata a 200.000 de euro pentru familiile a trei cetăţeni unguri pe care i-a omorât cu maşina, în 2003. Fost PSD-ist şi fost şef al Mişcării Verzilor Democrat-Agrarieni, recent aliate cu USL, Vuşcan a încercat să prindă un loc pe lista la CL din partea acestei alianţe, dar a fost refuzat pentru că în ultimii doi ani l-a tocat mărunt pe Bolojan. Tânărul teribilist şi-a găsit o nouă formaţiune, Partidul Uniunea Ecologistă din România, şi - şmecher - a făcut pentru Consiliu o listă pe care a pus 24 de şefi de asociaţii de proprietari, de formă, căci pe primele trei locuri sunt el şi prietenii săi.

Bătălia pe judeţ

La şefia CJ, primul care şi-a anunţat candidatura, încă de anul trecut, e Radu Ţîrle, ales în 2008 ca PNL-ist, dar revenit în PDL pentru că fostul premier Emil Boc îi garantase bani pentru modernizarea Aeroportului. Considerat o fire dificilă, dar tenace (conflictul său cu firma Selina e deja subiect de bancuri, însă rezultatul este că noul sediu al Muzeului încă stă neterminat), Ţîrle mizează mai ales pe voturile comunităţilor neoprotestante. 

PDL i-a pus lui Ţîrle candidaţi cunoscuţi pentru funcţiile de consilier judeţean, precum şeful filialei, Ionel Avrigeanu, şeful Direcţiei Silvice, Liviu Laza Matiuţa, şeful Gărzii de Mediu, Călin Mocanu ş.a.

03 Cornel Popa.jpgPrincipalul competitor al lui Ţîrle este, culmea, unul dintre cei care în 2008 l-a ajutat să câştige şefia CJ: liderul liberal Cornel Popa (foto). Deputat între 2000-2008, iar de atunci senator, Popa s-a confruntat ani întregi cu stigmatul "omul fraţilor Micula", deşi de peste şase ani nici nu-şi mai vorbesc, iar liberalul are chiar interdicţie să apară în ziarul patronat de cei doi gemeni.

Pe primele locuri eligibile pe lista USL pentru funcţiile de consilier judeţean se află şeful PSD, Ioan Mang, actualul vice Dumitru Voloşeniuc, liderii grupurilor social-democrat, Ovidiu Copil, şi liberal, Traian Bulzan, tânărul Emilian Pavel (PSD) şi fostul manager al Spitalului TBC, Dacian Foncea (PNL).

Pasztor pentru Kiss

La fel cum a găsit la Primărie pe cineva care să "tragă" pentru a-i asigura funcţia de viceprimar Rozaliei Biro, şi la judeţ Alexandru Kiss a trimis în cursă o "clonă": Pasztor Sandor, şeful Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri. Cotat drept un tip elegant, Pasztor poate şi el să rupă din voturile românilor, în faţa cărora etalează ca realizare amenajarea malurilor Crişului. Deocamdată, însă, nu s-a remarcat pe linie politică prin nimic, la depunerea candidaturilor abia apucând să explice că sloganul său este "Clădim Bihorul pentru fiecare", fără a da amănunte cum va face asta. Lista de consilieri judeţeni a UDMR îi are, pe primele locuri, pe nelipsitul Alexandru Kiss şi "locotenentul" acestuia, Szabo Odon, plus veterani precum Kiss Sandor-Elek şi nou-veniţi ca Forro Laszlo, Turucz Maria şi Grim Andras.

Şi la judeţ, principalul concurent maghiar e PPMT, ieşit la bătaie pentru şefia CJ cu universitarul Szilagyi Ferenc, iar pentru funcţiile de consilier cu acelaşi Csomortanyi Istvan ori cu fosta viceprimăriţă UDMR din Valea lui Mihai, Rhedey Emilia.

Pentru palmares

Panoul candidaţilor la preşedinţia CJ e completat de PRM-istul Vasile Gârba (fost consilier între 2004-2008), trimis în luptă cu o listă de consilieri nu tocmai slabă (pe care figurează şi avocatul Ioan Romoşan), dar fără mari şanse. Tot pentru palmares joacă UNPR-istul Gheorghe Pintea (candidat în 2008 din partea PNG), Raul Derecichei (PUER), plus necunoscuţii Gheorghe Ardelean (Partidul Socialist), Ioan Hulea (PPDD), şi Florin Bârsan (Partidul Verde).

Ca o pată de culoare, pentru o poziţie de consilier judeţean au mai depus liste incomplete PNŢCD (cu doar 4 candidaţi pentru 35 de locuri), Comunitatea Evreilor (un candidat), Alianţa Civic-Democrată a Romilor (14 candidaţi) şi PP-Legea Cojocaru (12 candidaţi). Nu de alta, dar pentru mulţi, o candidatură e bună de trecut pe o carte de vizită, fie ea şi eşuată...


FAPTE DIVERSE
Oficial: PNŢCD a murit

În premieră, PNŢCD nu numai că nu a reuşit să-şi depună candidaţi la Primăria Oradea şi şefia CJ Bihor, dar s-a şi făcut de râs într-un mod cât se poate de penibil, ajungând la Biroul Electoral Municipal pentru a depune o listă pentru Consiliul Local Oradea la două zile după expirarea termenului prevăzut de lege. Tot în premieră, un candidat a murit de infarct înainte de alegeri (PDL-istul Ioan Avasilcei, 52 ani, candidat la Consiliul Local Balc).

La Vadu Crişului, locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie, Lup Teodor, a fost înlocuit deoarece fiul său, Lup Doru, candidează din partea PDL, iar în comuna Tinca au fost invalidate două candidaturi pentru Consiliu (una de pe lista PDL, alta de pe cea a PC) întrucât candidaţii nu au 23 de ani, vârsta minimă legală pentru a fi ales! La Popeşti, listele PNL şi PC pentru Consiliu au trebuit înlocuite, deoarece aveau 27 de candidaţi în loc de 17, cât e permis proporţional cu numărul locuitorilor. Semn că, în unele locuri, şefii de partide nu au citit Legea electorală, iar în altele, mai rău, au încercat s-o fenteze...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
65 Comentarii
oarecare
pt domnul de mai jos care e sictirit de actualii politicieni , ingrasati pana peste , i-as sugera sa voteze cu cei tineri , din partide mai putin cunoscute .
Postat 09 Mai 2012, 23:14 de sugestie
adrian cris
citind articolul , mi-am dat seama cat de informat e domnul cris (abrudan), el scrie in articol ca numa ala si ala sunt cunoscuti la sefia cj si ca de ceilalti nu a auzit .hmmmmmmmmmmmm. o fi rau intentionat ? sa-i acird eu cel putin circ. atenuante . adica nu-i stie pe perimisti ? pe uneperisti ? pueristi ? verzi ? hmmmmmmmmmm oare cine i-a comunicat ce si cum in bej ? pe garba cica nu , pe pintea cica nu , pe barsan cica nu , pe romosan nu . poate te impiedici de romosan pe la tribunal sau de barsan pe la primarie sau otl , sau de nevasta lui de la protectia copilului . nu mai fi asa rau crisule . toti suntem oameni , sper .
Postat 09 Mai 2012, 23:10 de trilulilu
si tu...
@vot: eu as zice ca si tu ai destul de mult timp sa citesti comentariile si chiar sa scrii! succes in continuare!
Postat 09 Mai 2012, 19:42 de TDS
pt tds
Deci TDS esti un frustrat dat afara de bolojan si bolos,2 profesionisti au dat afara un incompetent si acum avand atat timp liber scrii comentarii pe forum,toate bune,eu sincer asta am inteles ! sper sa iti gasesti cat mai repede un job ,o zi buna
Postat 09 Mai 2012, 13:41 de vot
.
SINGURUL OM ok din PDL, CARE A FACUT CU ADEVARAT pentru ORADEA este BLAGA. Singurul din PDL care s-a interesat de Oradea. Restul si tarle si ghilea si groza toti niste profitori si niste incapabili!
Postat 09 Mai 2012, 11:27 de UN FOST PDL - ist
VAI VAI!
@ MAR : BAI DESTEPATO..primaria nu are nici o obligatie sa iti creeze tie locuri de munca. Ea poate ajuta si a ajutat. De aia pe vremea conducerii PDL nu s-a miscat nimic in oras! Pt ca nu era nimic transparent si totul se facea pe spaga si pe interese meschine! Statul prin politica sa de investitii si dezvoltare trebuie sa o faca. ADICA PDL ul tau trebuia, dar si-a trimis toate investitiile catre Cluj si Arad (Ceea ce e normal intr-un fel, ca cine imparte isi face parte nu?). Jumatate din giratii au fost platite din bani donati de companii daca vrei sa stii. Asa ca nu mai da tu lectii. UDMR se baga in seama pentru ca ii permitem noi defapt, electoratul romanesc cum scrie mai jos. Dar stii ce? Tu voteaza cu PDL peste tot. Nicaieri in RO nu se mai voteaza PDL, dar s-a gasit ORADEA sa faca ea pe smechera? NICI MACAR conducerea PDL nu i-a putu reprosa nimic lui Bolojan decat ca nu a facut parcarile supraetajate pe care le-a promis! Dupa ce acum 4 luni il criticau pt ele...acum brusc "trebuiau facute". Voteaza tu cu PDL..distruge oradea. O sa se pi*se Bucurestiul pe noi si ZERO BANI incoace!
Postat 09 Mai 2012, 11:19 de Edi
Din nou
Vad ca PDL istii astia sunt ca de obicei vesnic nemultumiti. Ca in 8 ani de PDL tare nulte s-au facut. Zi mersi ca ai o pita pe vremurile astea! PDL A DAT LINIA MAGHIARA LA UMF Targu Mures (si USL le-a luat), PDL a fost si este in colaitie cu UDMR. Asa ca ai grija ce argumente ai. UDMR e ca de obicei o constanta pentru ca romanii sunt comozi si nu merg la vot cand trebuie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 09 Mai 2012, 11:03 de Sebi
alegeri
Imi pare nespus de rau sa spun ca la fel de dezamagita sunt si de aceasta "echipa formidabila"ca si de ceilalti.Din pacate ,ajunsi acolo fiindca au fost trasi/recomandati/adusi de unii si de altii au uitat in mare parte de noi, pana acum au facut din plin jocul UDMR si acum asteapta votul nostru , al celor ce suntem doar carne de tun,mase de manevra.Sunt tare dezamagita si cred, ca mine mai sunt si altii.O giratie, un parc nu ajuta cum am fi avut nevoie, de salarii decente, de locuri de munca....nu?
Postat 09 Mai 2012, 10:59 de mar
Vai de tine
@ VOTANT ORADEA: Tu nu ai altceva de facut decat sa te contrezi singur aici? Te rog lasa-ne cu procesele tale de constiinta si personalitatea ta duala! Ce probleme ai? Am inteleles cu totii ca nu iti palce de Bolojan. Este parerea ta (probabil una de PDL ist, dar in fine). Te rog nu ne mai plictisii!
Postat 09 Mai 2012, 10:54 de Adriana
pentru oradean cu emigrarea
Se vede treaba ca ai fost premiantul clasei la Bolovan in Ajutatoarea din Tileagd! Esti papagalul perfect,asa ca poti vota cu Bolovan! sper sa dai iar un comentariu in care sa te numesti VOTANT ORADEA,doar stii sa Repeti bine numele meu! Hai curaj,RETARDATULE! nu-ti dezamagi profesorul!
Postat 09 Mai 2012, 10:33 de votant oradea
Pentru uselişti
Fraţilor, pe ei pe mama lor. Să-i facem pe pedelei că umblă cu şmenozeli ieftine. Jolţa cel vopsit portocaliu după ce fratele întru Domnu, Ţârle, alesese aceiaşi cale, îşi lansează vineri candidatura. Evenimenutul de la sala mare a primăriei din Beiuş este anunţat de o invitaţie albastru cu alb pe care nu e pomenit nici măcar odată PD-L-ul. Să urlăm cât ne ţin brăcinarele: JOLŢA ÎNSEAMNĂ PORTOCALIU - PD-L, ŢÂRLE E PORTOCALIU - PD-L, GROZA E PORTOCALIU - PD-L,..... Vreau să se tăvălească în chinuri pedeliştii.
Postat 09 Mai 2012, 10:10 de românul complex
HAI BOLOJAN
Hai Bolojan! E tot ce conteaza la alegerile astea!
Postat 09 Mai 2012, 08:26 de Adi
pentru oradean cu emigrarea
e fix problema mea. Ce imi place sa vb singur paicea si sa injur aiurea. Am doua personalitati..una e pro politica si pro oradea iar alta e antipolitica si pro Canada... .
Postat 09 Mai 2012, 08:02 de oradean 1
pentru oradean cu emigrarea
asa vreau"IO"! du-te dracu si voteaza la Tileagd cu bolovanu la ajutatoare! tu ai zis bai retardatule ca vrei sa mergi sa cureti strazi in Canada! Esti un gunoier de fapt!
Postat 09 Mai 2012, 07:39 de oradean 1
pentru oradean cu emigrarea
Si daca vreau sa raman in Oradea o fac pt ca asa vreu io!
Postat 08 Mai 2012, 23:23 de oradean 1
pentru oradean cu emigrarea
Eu votez cu cine vreau. Daca votez cu USL e treaba mea!
Postat 08 Mai 2012, 23:16 de oradean 1
pentru oradean cu emigrarea
DU-te dracu in Canada sau unde vrei si vezi cu ochii,**** ordinara,dai la mesje dupa mine si te semnezi la fel,tot oradean! Te-a pus Bolovan sa zici ca si Pdl e mizerie! Chiar nu toti sunt mizerii ca tine,du-te dracu si lasa Oradea in pace,nu te baga tu la vot ca nu-i de tine! eventual incearca la Tileagd sau pleaca sa maturi strazile in Canada,gunoiule care te dai cu aceeasi identitate!
Postat 08 Mai 2012, 23:07 de oradean 1
primaria
Spuneti domnilor cind a fost orasul asa de curat?Deoarece acum se face curatenie si noaptea ,a dat locuri de munca la sute de oameni la RER care lucreaza zi si noapte va aduna voua gunoiul.Bolojan este singurul incoruptibil dintre toti Fereasca-ma dzeu de unguri.Tatal meu a suferit de la unguri eu nu doresc.O fi Cseke baiat bun dar tot ungur este,iar eu zic ca ungurilor le-a fost retrocedat prea multe ,ar trebui schimbat seful de la cadastru si sa vedeti atunci cite falsuri si cum au procedat ungurii cite cladiri ne-au furat
Postat 08 Mai 2012, 22:37 de unul din iosia
primaria
Noi din Iosia zicem ca Bolojan este cel mai bun primar care l-a avut Oradea si speram sa mai fie ales,noi il vom alege chiar daca Vuscan ne-a intaritat impotriva lui.Si ce daca a avut un ABC,voi cu ce va ocupati cu droguri(cei care postati impotriva lui)Este un om cinstit,cu mult bun simt,harnic,destept,cu o inima de aur si un bun edil pacat ca nu toti din jurul lui (Popa Cornel, Cupsa ..) sint la fel de buni.A facut prea multe pentru oras intr-un mandat fara ajutorul guvernului care dirija banii spre Cluj iar noi nu am primit nimic.De aceea este foarte bun Bolojan ca a facut parcari,poduri, sosele,strazi reabilitate,centru oncologic, sub mandatul lui au fost finalizate retrocedarile(600 ha) parcul Eurobusiness II pe sos de centura,centura pe pod Densusianu,55oo locuri de parcare intre blocuri,reabilitare 32 blocuri,canalizare si apa pe 113 straziamenajate parcuri,s-a extins si modernizat gradina zoo,s-a amenajat malurile Crisului,au fost montate 4000 cosuri de gunoi,a fost reabilitat Teatrul,Cetatea,Casa de cultura,turnul primariei,a preluatr spitalele,scolile gradinitele ,reabilitat scoli, din fonduri europene,din impozite, din amenzi,nu a furat din buzunarul nimanui.Doamne ajuta
Postat 08 Mai 2012, 22:25 de unul din iosia
pentru tds 2
Si sa stii inca o treaba. PDL este exact ce a fost dintotdeana..o mizerie. Toate sunt la fel. Numa fraierii mai raman in RRomania si numai ei merg la vot!
Postat 08 Mai 2012, 20:35 de oradean
pentru tds
De ce ti-e asa sila stimabileTDS? Si Bollovanul tau e din aceeasi categorie cu Bot,HEellvig,Bolos,mai nou Petrica Filip,toti aveti aceleasi idealuri"jos Basescu" si sus baiatul ala cu nume de floare"CRIN" Voi sunteti alternativa la PDL,mai nou sa nu-l uitam si pe praspatul ministru liberal de externe! Poate aflam maine ca se confirma zvonurile ca a fost informator la Secu! Sunteti "liberali adevarati"doar! ti-am spus si repet,conditia lui bolovan nu poate trece de Ajutatoarea din Tileagd!
Postat 08 Mai 2012, 20:13 de oradean
voturi
@vot: ca sa ma poti vota trebuie sa-mi depun candidatura, ceea ce nu este cazul! TDS nu e nici cseke, nici matei, nici altcineva! daca chiar vrei sa afli, intreaba-le pe cele doua lepre(din pacate in acest moment USL-iste!)si vei afla: ele stiu exact cine scrie comentariile!
Postat 08 Mai 2012, 18:12 de TDS
comentarii
@oradean: stii ce simt? O SILA IMENSA! Am sa te rog sa citesti comentariile pe care le-am postat la articolul dedicat chiar lui Bolos(desi cred ca ai facut-o deja!)
Postat 08 Mai 2012, 18:08 de TDS
vot tds
votez primar TDS vad ca le stie pe toate,comenteaza toate articolele,unde ti-ai depus cv-ul ? pt postul de comentator pe forum. poate tds e chiar cseke sau mircea matei cine stie.....sau mai rau tokes..ce ma distrez
Postat 08 Mai 2012, 17:59 de vot
pentru tds
toti stim critica dar nimeni nu face nimic. Exista o sigura solutie..emigrarea. Canada poate?
Postat 08 Mai 2012, 15:57 de oradean
pentru tds
Ce parere are TDS de faptul ca Bolos este secretar de stat la un Ministru penelist?parca era LEPRA dupa parerea ta??ai si dat definitia leprei in alta postare! Uita-te in oglinda si vezi poate ca esti chiar tu,lepra?Sau nu mai are cadre usl tau??"marele TDS", aparatorul lui Bolovan!
Postat 08 Mai 2012, 15:55 de oradean
pentru tds 2
Oricum, daca e sa iti dau dreptate, intr-un fel o fac. Ca nici PDL ul nu e o batista alba ce miroase a crini...nunu e una maro care miroase urat! Asa ca nu pot oferii o alternativa corecta, pt ca din pacate nu am. Nici nu voi merge la vot. Dar asta nu inseamna ca nu pot critica. Poate si eu sunt o rusine in felul meu. Dar nu imi pasa. Lasa, votul meu in minus = un vot in plus pt udmr. Asta este
Postat 08 Mai 2012, 15:50 de oradean
pentru tds
TDS,marele comentator politic si a toate stiutor,marele ganditor al blogurilor,omul"perfect" n-ai decat sa-l alegi pe Bolovanul tau,el tot un profesoras de Scoala Ajutatoare din Tileagd va ramane! Cat despre Filip,Bolos et comp va pupati toti in Usl vostru si maine va scuipati! Nu conteaza la voi,sau tu "marele TDS"esti aripa penelista a Usl,cea cu Bot,oamenii integri si "imaculati" ESTI RUSINE TDSule!
Postat 08 Mai 2012, 15:46 de oradean
bolojan inca un mandat!
Haide Bolojan pentru ca meriti!
Postat 08 Mai 2012, 15:17 de men
Bolojan!
Exact..si raul cel mai mic pentru Oradea este Bolojan. Inca un vot de la mine!
Postat 08 Mai 2012, 14:46 de Ada
@ TOT DE MINE
Bravo 'tot de mine', bravo. Au murit oameni in '89 ca tu sa te poti bucura si de acest drept si tu, pe langa faptul ca te bagi in seama cu nimicuri, alegi sa refuzi un drept pe care ar trebui sa te bucuri ca il ai. Macar din respect pt. romanii care au murit atunci fa si tu un efort. Da stim, nici o alternativa nu e perfecta, si de cele mai multe ori trebuie sa alegem un rau mai mic, dar straduieste te si tu. Indivizii ca tine sunt o parte importanta a cauzei pentru care formatiunile minoritatilor isi fac de cap. ITI MULTUMIM!
Postat 08 Mai 2012, 14:45 de @ TOT DE MINE
hm
Faptul ca l-am corectat gramatical nu inseamna ca sunt pdl-ist. De fapt, corectiudinea in vorbire/scriere nici nu e tipica pdl-ului.(succesuri etc.) De altfel tot circul politic nu ma intereseaza. N-am mai fost la circ de cand aveam vreo 5 ani, asa ca nu mai voi duce nici acum. Absolut toti politicienii din Romania, indiferent de partid etnie sau sex, sunt niste indivizi mediocri, manati de propriile interese, asa ca e pacat sa-mi pierd timpul.
Postat 08 Mai 2012, 14:34 de tot de mine
nasol 2
pt cei care nu s-au prins..eram sarcastic in comentariile cu groza. Ca sa nu fie iar discutii.
Postat 08 Mai 2012, 14:05 de oradea
nasol
Astia is singurii candidati pt Oradea. Pai singurul care merita votat e Groza. Numa asta nu a furat nimic inca. Si nici nu va fura. Pt ca nimeni de la Bucuresti nu o sa trimita bani si nu o sa sustina orasul. Va fi singurul judet din tara care va avea primar PDL. Pana si clujul va avea primar de alta culoare politica! Dar lasa, oradeanii prosti, care nu vad imaginea in ansamblu o o sa voteze cu sentimentele, nu cu capu, ca asa e el...taran!
Postat 08 Mai 2012, 13:58 de oradea
om
voi va certati pe probleme de gramatica aici cand tara arde? aia-s analfabeti care candideaza, ceui mai multi, unii sint insa mai scoliti. ia uitat-iva la bolojan ce a facut din oras, se vede exact cum a spus, ca n-a prea avut carti in casa cand era copil. asa ca mai bine mergeti al vot si votati impotriva lui decat sa va certati aici pe probleme de ortografie
Postat 08 Mai 2012, 13:57 de un
mea
astia is marii candidati pentru oradea? pai singurul om dintre toti e mihai groza. restul nu stiu dacat sa faca circ, exact cum ati numit articolul
Postat 08 Mai 2012, 13:54 de oradea
Mai incearca si tu
@tot de mine: Tu ai scris \'deci plural masculin. asa ca: aceiaşi\'. Dupa punct (adica punctul ala de dupa \'masculin\'), vei scrie cu A mare..adica Asa ca. Pentru ca dupa pct. se incepe cu litera mare. Mai incearca si tu..poate poti. HAHAHA. Rade ciob de oala sparta. Ne vedem duminica in congregatie Cosmine. Salut!
Postat 08 Mai 2012, 13:52 de Samuel
DEX
ca sa nu zica pedelistii si basistii stiu eu ce, lepra=Om lipsit de conștiință, de caracter, fără scrupule.
Postat 08 Mai 2012, 13:49 de TDS
ooops
vai, vai, ce se poate intampla cand te grabesti! mai trebuia sa mai gresesc o litera si ieseau alte alea! deci in loc de "pedelast" se va citi tot "pedelist"
Postat 08 Mai 2012, 13:45 de TDS
despre lepre
@oradean: groza este total lipsit de personalitate! in scurta perioada cat a fost primar interimar nu si-a asumat nimic! asa ca iti raspund eu: BOLOJAN nu este solutia salvatoare(ca pana la urma sa fim seriosi, oradea nu e in situatia de a fi salvata!)ci este solutia de bun simt, VERIFICATA DEJA TIMP DE 4 ANI! Groza face parte din acelasi grup de pedelei cu Filip si Bolos! Mai e nevoie sa continui? PS Pentru mine Filip ramane tot pedelist iar bolos tot pedelast!
Postat 08 Mai 2012, 13:43 de TDS
hm
samuel... singular masculin: acelaşi singular feminin: aceeaşi plural masculin: aceiaşi plural feminin: aceleaşi un individ doi indivizi, deci plural masculin. asa ca: aceiaşi indivizi. Intelegi? Stiu ca e greu, dar incearca. Poate poti.
Postat 08 Mai 2012, 13:43 de tot de mine
Haide Bolojan!
Mai postacilor denigratori ai lui Bolojan, stati frumos la locurile voastre si nu va mai consumati energia inutil pe aici. Bolojan va castiga din primul tur-singurul tur! Oamenii au mai mult bun-simt decat va imaginati voi si au sa-l voteze, ca nu sunt orbi.
Postat 08 Mai 2012, 13:32 de oradeanca sadea
pentru oradea
Chiar e prostie dupa mintea ta sa votezi un oradean?se vede treaba ca ai nivelul intelectual ca si Bolovan,pt Ajutatoarea din Tileagd!Ce oradean am mai avut?? Pe Filip din Slobozia??!! eu cred ca Groza ar fi un primar bun la Oradea,dar sigur ca tu vei spune ca Unul ca Bolovan este solutia"salvatoare"! Halal de Oradea ta!!!!
Postat 08 Mai 2012, 13:21 de oradean
fara pop
daca nu era in poza POP mai merge,pe distinsul domn afemeiat lasatil sa frece menta la apa canal si sa se plimbe cu masina institutiei aiurea prin oras pe banii oradenilor
Postat 08 Mai 2012, 13:20 de aa
Iar iar...
VAD CA IAR S-a umplut pe aici de ACEEASI INDIVIZI care cred ca tarle le-a facut aeroportul si drumurile, care cred ca el a starpit mafia si s-a luptat pentru dreptatea tuturor (numai a sa nu saracu\\'). HAHAHA. A FACUT EXACT LA FEL CA PREDECESORII LUI! Adica nu a facut nimic! Poate numa gargara!!!! :)))))))))
Postat 08 Mai 2012, 13:14 de Samuel
@oradean
@ oradean: votati un oradean? Ce prostie e asta? Am mai avut oradeni la conducere si s-au descurcat mai prost.
Postat 08 Mai 2012, 13:09 de @oradea
@Andrei
@ ANDREI: sa pleci tu cu pdlistii tai: tarle si...oricum nu a mai ramas nimeni... . HAI PA!
Postat 08 Mai 2012, 13:08 de @Andrei
bolojan,un alesdan
Oradeni,votati un oradean!Lasati-l pe Bolovan la Alesdul lui,eventual sa predea iar la Scoala Ajutatoare din Tileagd!Asta-i nivelul lui,de ajutatoarea din Tileagd!
Postat 08 Mai 2012, 13:07 de oradean
Bolojan da! Dar la CJ?
Bolojan la primarie, ASTA E CLAR! Dar la CJ?????? Tarle nu ma incanta de loc, un roman de etnie maghiara nici atat. Ramane doar Popa si mai cine. Parca nici pe Popa nu l-asi vota. Este el cel mai mic rau posibil pt judet? Stiu ca e bine ca sa fie toti din aceeasi culoare, ca, chiar daca se fura, macar cand se si poate face ceva se face, nu tot certuri si porcarii cum facea tarle. Dar la CJ trebuie ales cu mare grija sa stiti!
Postat 08 Mai 2012, 13:04 de ORADEA
Cine- i oare ??
dar in locul lui Bolos ...... oare cine viseaza la scaunul lui??
Postat 08 Mai 2012, 13:03 de Popa
drum bun
Sa plece si Bolojan si Mang si Popa, sa se duca sa nu-i mai vada nimeni!
Postat 08 Mai 2012, 13:01 de andrei
Un singur tur
Excelent articol, lipseste insa esentialul: alegerile sunt intr-un singur tur! Asadar pe 10 iunie il votam pe Bolojan, iar ungurii sa mearga sa-l voteze pe Cseke in turul doi.
Postat 08 Mai 2012, 12:58 de Un singur tur
Succes dlui Bolojan!
Domnul primar Bolojan merita din plin sa fie reales. Adica atatea a facut omul asta pentru oras ca nici nu pot enumera aici. Are prea multe realizari si n-am timp sa le insir oricum se vede cu ochiul liber. Bravo domnule primar! Succes in alegeri!
Postat 08 Mai 2012, 12:44 de oradeanca sadea
haide Bolojan!
Da, sus Bolo!!!!!!!!!!!!!! jos cseke si compania!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 08 Mai 2012, 12:31 de mind
succes!
Succes, domnule Bolojan! La inca un mandat!!
Postat 08 Mai 2012, 12:30 de sarca
surse
tds, asa spun sursele alea bine informate
Postat 08 Mai 2012, 12:29 de mia
deja?
@mia: wow, chiar e deja? stiu ca lipseste de o saptamana din oradea dar nu stiam ca a si fost instalat!
Postat 08 Mai 2012, 12:23 de TDS
corect
tds, pai bolos este deja la mdrt. credeam ca te referi la altcineva. scuze!
Postat 08 Mai 2012, 12:16 de mia
suna periculos
@mia: sa vedem, sa vedem, ce-o sa iasa! si daca se confirma? ce-o sa zici atunci?
Postat 08 Mai 2012, 11:46 de TDS
Hm
Marele circ? Clovni sunt, elefanti sunt, maimute dresate sunt. Numere de iluzionism avem. Chiar ca e circ. Mai ramane sa aflam daca acrobatii performeaza cu sau fara plasa de siguranta. Poate vedem pe cineva cazand :)
Postat 08 Mai 2012, 11:45 de mine
zvonacii la atac!
Bre tds, esti extrem de "informat". Du-te si raspandeste zvonuri din astea prin alte zari, ca aici nimeni nu musca la prostiile tale. Crisana te asteapta cu bratele deschise!
Postat 08 Mai 2012, 11:43 de mia
pe surse
surse bine informate care doresc să-și păstreze anonimatul spun că don pedro își ia "pupilul" la București! în traducere libera părintele(fost gestionar în Mărișel)ne părăsește(probabil va deveni secretar de stat la MDRT!). locul său la PMO ar urma să fie luat de un "prieten"de-al său! prin "prieten"să înțeleagă fiecare ce o vrea!
Postat 08 Mai 2012, 11:13 de TDS
jos cseke!
Ungurii astia au un tupeu frate! Jos cu ei definitiv! Haideti la vot, dragi romani ca altfel ne cotropesc ungurii ca odinioara. Sa vezi atunci arogante ba chiar incalcari ale drepturilor noastre. La vot impotriva lui cseke, moartea spitalelor!
Postat 08 Mai 2012, 10:48 de sever
Castiga USL
Bolojan cu echipa lui castiga categoric! Hai USL!!!
Postat 08 Mai 2012, 10:32 de marcel
Haide Bolo!
Domnule Bolojan, va doresc din suflet succes din primul si singurul tur! Eu sunt foarte multumita de tot ce ati facut pentru noi, oradenii platitori de taxe, si in special de podul Sovata, de malurile Crisului, de curatenia si parcarile dintre blocuri!!! Sa nu uitam nici cainii vagabonzi! Locul lor e acum la adapost, bravo!!!!!
Postat 08 Mai 2012, 10:32 de magda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON