URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă dai cu ochii roată în Piața Unirii, e imposibil să nu observi nenorocirea aia de clădire, colț cu strada Avram Iancu, ce strică imaginea întregului centru. Biata clădire din Piața Unirii nr. 7 a fost lăsată în părăseală pe motiv că pe acolo urmau să treacă buldozerele Primăriei din dorința de a face din strada Avram Iancu un drum cu patru benzi până în Parcul Bălcescu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat în această perioadă, atât pentru confortul persoanelor sănătoase, cât şi pentru unii bolnavi suferinzi de afecţiuni ce se pot agrava la temperaturi ridicate (cum sunt, de exemplu, cardiacii).
29 Ianuarie 2016, 12:52

Incendiu la un bloc ANL din Sânmartin (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un incendiu a izbucnit, vineri la prânz, la acoperişul unui bloc ANL din Sânmartin. Locatarii din zonă au sunat la numărul unic de urgenţă 112 în jurul orei 12.25, văzând că din acoperiş iese fum. Oamenii care locuiesc în bloc au ieşit singuri din imobil, înainte ca pompierii să ajungă.

"Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au evacuat preventiv o femeie de la etajul doi, dar aceasta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale", a declarat căpitan Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

La faţa locului au fost mobilizate patru echipaje de stingere din cadrul Gărzii de Pompieri 1 Mai şi Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o autospecială de lucru la înălţime, şi două echipaje ale SMURD. Misiunea a fost condusă de prim-adjunctul inspectorului şef al ISU Crişana, colonel Sorin Caba.

"Pompierii militari au acţionat atât din interiorul clădirii, cât şi din exterior, reuşind în scurt timp să localizeze şi să lichideze incendiul, împiedicând propagarea acestuia la apartamente şi salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă", a precizat Roşca. Cercetările efectuate de pompieri la faţa locului au indicat faptul că incendiul a fost provocat de un burlan de evacuare a fumului amplasat necorespunzător sau neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit. De-a lungul întregii intervenţii ISU, locuitorii din bloc au stat în jurul imobilului şi i-au urmărit pe salvatori, deşi în niciun apartament şi nici în casa scării nu a fost fum.

Incendiul a fost lichidat în aproximativ jumătate de oră, însă pompierii au acţionat în continuare pentru căutarea unor eventuale focare ascunse. Pentru asta, ei au desfăcut inclusiv parte din acoperiş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6638 RON
  • 1 EUR = 4.9707 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON