URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
10 Martie 2020, 17:14

Încă opt cazuri noi de Coronavirus în România. Un bolnav a mințit că nu a venit dintr-o țară afectată de virus

Încă opt cazuri noi de Coronavirus în România. Un bolnav a mințit că nu a venit dintr-o țară afectată de virus (Sursa foto: Romania-insider.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Încă opt cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost confirmate, marţi, în Bucureşti de Grupul de Comunicare Strategică, format la nivelul Guvernului anume pentru situaţia COVID-19 din ţara noastră. Unul dintre bolnavi a minţit spunând că nu a venit dintr-o ţară care se confruntă cu problema coronavirusului.

"Trei sunt în legătură cu cazul Gerota, unul este contact al primului infectat din Bucureşti, trei sunt cetăţeni care au călătorit în Israel, Germania şi Marea Britanie", a anunţat Grupul de comunicare strategică.

Astfel, în România cazurile confimate au ajuns la 25, dintre acestea cinci persoane fiind declarate vindecate. "Persoanele purtătoare ale virusului Coronavirusului sunt internate în spitale de boli infecţioase din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova", au informat autorităţile. 

În aceeaşi zi au mai fost anunţate două suspiciuni de infectare cu virusul, unul în Timişoara şi încă unul în Capitală, un medic rezident de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta". 

Primarul Capitalei Gabriela Firea anunţase la începutul zilei că trei din cele opt persoane confirmate de Grupul de Comunicare Strategică sunt apropiaţi ai pacientului internat la spitalul MAI, Dimitrie Gerota.

Site-ul de ştiri Digi24.ro scrie că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a minţit când a ajuns în România spunând că nu a venit dintr-o ţară afectată de coronavirus, recunoscând ulterior că a venit în 27 februarie din Israel. El a intrat în contact cu zeci de persoane, iar printre infectaţi se află şi nora sa care este însărcinată.  

"La nivelul Poliţiei Române s-au iniţiat cercetări, s-a înregistrat un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comunicare sau răspândire prin orice mijloace de date şi informaţii false, prevăzută şi pedepsită de art. 404 din Codul Penal", a anunţat secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu, marţi, la sediul ministerului. 

Firea a mai precizat că una dintre persoanele infectate lucrează la Primăria Capitalei.

Edilul a spus şi că ancheta epidemiologica a Direcţiei de Sănătate Publică, pentru persoanele cu care au intrat in contact, continuă. "Se impun măsuri sporite de dotare a spitalelor, Ambulanţei, Smurd-ului, DSP cu toată aparatura şi tratamentele necesare, igienă, dezinfecţie, evitarea locurilor aglomerate, închiderea tuturor scolilor si grădinitelor până după Paşte, interzicerea evenimentelor culturale, sportive, de orice natură", a mai zis Firea.

UPDATE:

Printre bolnavii de COVID-19 confirmați marți se numără și un copil de 3 ani, care a luat virusul de la bărbatul de 60 de ani.

De asemenea, în jurul orei 17.40 au mai fost anunțate de televiziunea Digi24, încă două suspiciuni de coronavirus în județul Constanța, fiind vorba despre două femei din Mangalia. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON