Inamicii Statului: Cum au fost reţinuţi şi expulzaţi din ţară doi jurnalişti străini în urma unei vizite în Oradea

În 1989, pe când în Europa Centrală şi de Est bătea vântul schimbării, în România nici măcar nu adia. Din magazine lipseau chiar şi alimentele de bază, iar electricitatea şi benzina se dădeau pe raţie.

Informaţiile care răzbăteau în Vest erau puţine şi vagi, iar cei care voiau să relateze de aici despre regimul Ceauşescu erau imediat luaţi în primire de Securitate, care avea metode migăloase să-i ţină departe de realităţile cotidiene ori să-i împiedice să le probeze. Doi jurnalişti "păţiţi" rememorează după 28 de ani cele 30 de ore petrecute în Republica Socialistă România cu câteva luni înainte de Revoluţie...

Ţigani şi ţărănci

Între documentele declasificate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, BIHOREANUL a găsit o notă informativă fascinantă mai ales pentru generaţiile tinere, care spre norocul lor nu au prins acele vremuri. Raportul "strict secret" al Serviciului III (Contrainformaţii) al Securităţii Bihor, semnat de lt. col. Vasile Vlaic, prezintă detaliat filajul "obiectivelor" William Echikson din SUA şi Susan Greenberg din Anglia realizat în 24-25 iunie 1989.

Cei doi, despre care "băieţii" ştiau că sunt ziarişti, au fost botezaţi "Ene" şi "Geta", fiind urmăriţi şi fotografiaţi în scurta lor şedere în Oradea, raportul fiind însoţit de un album foto. Înainte de a porni spre Cluj, jurnaliştii dormiseră o noapte la Hotelul Dacia, iar a doua zi s-au plimbat prin oraş cu "maşina XX6949". Fără îndoială, ziceau securiştii, străinii aveau "intenţii ostile". Motivul? "Ene" şi "Geta" "au fotografiat vitrinele magazinelor, cozile la diferite magazine, vitrina librăriei şi un grup de ţigani". Apoi au mers la Sinagogă, la cantina evreiască şi la piaţa de alimente, unde "obiectiva Geta (sic!) a executat mai multe fotografii la ţiganii care vindeau bureţi, tabelul cu preţul mercurial şi diferite ţărănci mai rău îmbrăcate".

Echipa i-a filat până la intrarea în judeţul Cluj, notând inclusiv că de la poşta din Borod femeia i-a trimis o vedere unui anume "Beanvon Greenberg" din Londra. Securiştii bihoreni i-au preluat din nou în aceeaşi noapte, când cei doi s-au întors din Cluj şi aveau să iasă din ţară ca "persoane indezirabile" pentru statul socialist.

Jurnalişti de renume

La aproape trei decenii distanţă, BIHOREANUL a vrut să afle direct de la ziariştii "ostili" cum au trăit scurta vizită.  Acum în vârstă de 55 de ani, William Echikson (foto) este şeful forumului digial al Centrului pentru Politici Europene din Bruxelles, unde a condus departamentul de comunicare şi relaţii publice al Google după ce s-a retras din presă la finalul unei cariere impresionante, formată la publicaţii de prestigiu ca The Wall Street Journal, Business Week şi Fortune Magazine.

Un parcurs remarcabil a avut şi Susan Greenberg, care a lucrat pentru Reuters, The Guardian şi Financial News, iar acum este profesor de "creative writing" la Universitatea Roehampton (Londra). Înainte de ’90, dar şi după, cei doi au urmărit evenimentele din Europa Centrală şi de Est, Echikson chiar publicând la Harvard o carte despre evenimentele care au dus la revoluţiile din lagărul socialist, intitulată "Lighting the Night: Revolution in Eastern Europe" şi tradusă în mai multe limbi.

"A blast from the past…"

În iunie 1989, Bill locuia la Paris şi era corespondent pentru The Christian Science Monitor din SUA, călătorind şi relatând din Ungaria, Iugoslavia şi Cehoslovacia. Fusese şi în România, în 1986, dar după ce a scris despre demolările lui Ceauşescu n-a mai primit viză ca ziarist. Întrucât era în documentarea cărţii, simţea că trebuie, totuşi, să-şi actualizeze informaţiile.

Susan Greenberg (foto), deşi lucra ca editor la biroul Reuters din Londra, obişnuia să călătorească pe cont propriu în blocul estic pentru a cunoaşte realităţile din teren. Cum cheltuielile erau mai uşor de împărţit, cei doi s-au asociat pentru a închiria o maşină din Budapesta şi au condus până la Oradea, intrând în ţară "pe burtă", ca turişti.

"What a blast from the past!". "Ce amintire!", exclamă acum Bill, căruia BIHOREANUL i-a transmis, la fel ca şi colegei sale, raportul Securităţii despre vizita din vara lui ’89. "România era cea mai închisă ţară comunistă. Diferenţele faţă de Ungaria erau evidente de cum treceai graniţa". Atât el, cât şi Susan îşi amintesc că pe străzi abia treceau câteva maşini, alimentele erau greu de găsit, iar oamenii păreau trişti şi se fereau să intre în vorbă cu străinii în public. "Părea o ţară îngheţată", zice Bill. Românii pe care reuşeau să-i abordeze, îl completează Susan, se arătau totuşi bucuroşi că soarta lor nu era ignorată...

Kent, noua monedă

În articolul "Dark Days for Romanians" (n.r. – "Zile negre pentru români"), Bill scrisese, după vizită, că noua Cortină de Fier începea de fapt la graniţa cu România. "Multe bariere încep să cadă în blocul estic, în era "glasnost" (n.r. - a deschiderii, în rusă), dar una înaltă a fost ridicată între România şi Ungaria. Scopul, zic furioase autorităţile din Ungaria, este să împiedice mii de etnici maghiari să fugă de persecuţia regimului Ceauşescu", nota jurnalistul.

În Vama Borş, el şi Susan, care urma să foto-documenteze vizita, au fost ţinuţi cu orele, percheziţionaţi şi interogaţi. "Aveţi arme? Dar Biblii?", i-a întrebat un grănicer. Ajunşi în Oradea, au fost izbiţi de... întuneric. "It is dark. Very dark", scria jurnalistul, precizând că din puţine apartamente se zăreau lumini, iar iluminatul stradal nu funcţiona deloc. A doua zi, la Hotelul Dacia nu se găsea cafea, iar pe stradă cerşetorii le cereau cafea şi ţigări Kent. "Dintr-un motiv misterios, aceste ţigări înlocuiseră leul ca monedă naţională", relata americanul.

Goniţi acasă

Dezamăgiţi de mâncarea de la Dacia, cei doi au profitat de vizita la Sinagogă şi s-au dus la cantina evreiască. "Voiam să vedem cum trăieşte comunitatea, dar sincer ne era şi foame", râde Bill acum.

Din Oradea, despre care îşi amintesc că avea o arhitectură frumoasă, cei doi au plecat spre Cluj, unde l-au căutat pe scriitorul Kántor Lajos, urmărit de Securitate pentru "manifestări naţionaliste". Ziariştii l-au sunat din hotel. "Am făcut o prostie. Ştiam că telefoanele sunt ascultate, se şi auzea ecoul", zice Bill. Cert e că cei trei nu s-au întâlnit niciodată. În blocul scriitorului, jurnaliştii au fost aşteptaţi de trei "băieţi cu ochi albaştri", îmbrăcaţi la costume, care i-au dus la sediul Securităţii clujene.

Străinii au fost întâi lăsaţi să aştepte într-o cameră goală şi apoi interogaţi de un tip "prezentabil" care vorbea engleza. La final, li s-a ordonat să părăsească ţara. "Am zis: OK, suntem obosiţi, mergem la hotel şi plecăm dis-de-dimineaţă. Ne-au răspuns: Nu, plecaţi acum!", îşi aminteşte Bill. Mai mult, lui Susan i-au confiscat filmul foto. "Nu aş minimaliza frica de atunci, dar cred că mai mult eram nervoasă că îmi luaseră fotografiile!", zice femeia.

O ţară abuzată

Cei doi jurnalişti afirmă că poliţia secretă din România era cea mai agresivă din toate ţările comuniste pe care le-au vizitat. Securiştii din Cluj şi Bihor i-au urmărit, în acea noapte, până la ieşirea din ţară. "Şi în alte ţări serviciile secrete au încercat să ne împiedice să ne facem articolele. Dar niciodată aşa de agresiv", spune Bill.

Jurnalişti cu experienţă, cei doi ştiau că ar putea fi monitorizaţi chiar dacă intraseră în România ca turişti, dar totuşi nu se aşteptau să fie filaţi zi şi noapte, de mai multe echipe. "Am citit dosarele poliţiei din Praga despre mine. Dar acolo am mers mereu cu viză jurnalistică şi mă aşteptam să fiu urmărit".

Cu toate că n-au fost aici în timpul Revoluţiei române, amândoi au urmărit evenimentele sângeroase din decembrie 1989 şi le-au comparat schimbările paşnice de regim din Polonia şi Ungaria. Când şi-au amintit, însă, ce au văzut aici, violenţa nu li s-a mai părut atât de surprinzătoare. Căci, spune Susan, cu cât mai totalitarist este un regim, cu atât mai brutală şi mai grea va fi căderea lui. Iar un popor abuzat atâta amar de vreme nu putea face revoluţie cu flori...

VIZITE "GHIDATE"
Influenţarea pozitivă

În cazul vizitelor jurnaliştilor străini, Securitatea şi reprezentanţi ai autorităţilor locale "pregătiţi contrainformativ" instrumentau adevărate şarade pentru a le prezenta cele mai noi investiţii comuniste şi pretinsa bunăstare a populaţiei. După cum a scris BIHOREANUL, aşa s-a întâmplat, tot în iunie 1989 şi tot în Oradea, cu redactorul-şef al cotidianului Die Welt din Germania, Walter Rueb, care a luat contact doar cu persoane pregătite să-l "influenţeze" pozitiv, fiind scos la masă de primarul Gheorghe Groza, primind cadouri şi dus să vadă magazine în care se găseau alimente din abundenţă. Desigur, telefoanele şi fiecare mişcare i-au fost urmărite, "ca să nu realizeze alte legături" decât cele plănuite. Adică să nu afle realitatea...