URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Octombrie 2015, 13:53

Înalta Curte a decis: Toate probele administrate de DNA în dosarul prim-procurorului Vasile Popa sunt legale, procesul poate începe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procesul fostului procuror șef al Parchetului Bihor, Vasile Popa, poate începe. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, marți, contestația procurorilor DNA Oradea împotriva încheierii judecătorului de Cameră Preliminară al Curții de Apel Oradea care, în luna mai, a exclus mai multe probe administrate de anchetatori pentru dovedirea acuzaţiilor aduse lui Vasile Popa.

Este vorba despre depoziţiile a doi procurori orădeni, Cristian Ardelean şi Teofil Ilisie, care l-au acuzat pe fostul şef al Parchetului Bihor de ingerinţe în dosarele pe care le instrumentau, fapte pentru care Popa a fost inculpat de distrugere, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

De asemenea, instanţa orădeană a considerat nelegale şi depozițiile a două prostituate, despre care DNA pretinde că ar fi fost „livrate” drept mită de denunţătorul magistratului, constructorul Dorinel Edu, dar şi o declaraţie dată de un afacerist din domeniul forestier, Alin David, şi el inculpat în dosar pentru că ar fi încercat să-şi cumpere protecţia prin intermediul lui Popa de unele anchete penale. Una dintre maşinile lui Vasile Popa, un Volvo X60, în valoare de 30.000 euro, fusese înmatriculată pe numele firmei lui David, care o plătise integral, magistratul achitându-i acestuia, doi ani mai târziu, după ce a folosit-o gratuit, doar jumătate din preţ.

Soluţia dată la Oradea a fost contestată, însă de procurori, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, marţi, a desfiinţat-o „cu privire la excluderea declaraţiilor, dispoziţie pe care o înlătură”. Decizia este definitivă şi încheie procedura preliminară a procesului declanşat pe numele procurorului şef, care va intra, astfel, în dezbateri.

Vasile Popa a fost suspendat din funcţie şi se află sub control judiciar, fiind trimis în  judecată de procurorii DNA din structura centrală pentru şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri, favorizarea infractorului şi instigare la prelevarea de organe care au pus în pericol o anchetă penală.

Concret, prim-procurorul e acuzat că ar fi încasat de la evazionistul Dorinel Edu peste 50.000 euro, în bani dar şi servicii, pentru a-l ajuta în schimb cu soluţii favorabile în anchetele penale pornite împotriva sa.

De asemenea, procurorii DNA susţin că una dintre maşinile lui Popa, înmatriculată pe numele firmei deţinute de omul de afaceri Alin David, ar fi fost primită de procuror, la o treime din valoarea reală, pentru a-l ajuta pe acesta la obţinerea unor soluţii favorabile în trei dosare penale în care era suspectat de implicare în defrişări ilegale.

Pe marginea acestei afaceri, Vasile Popa a fost inculpat pentru trafic de influenţă, iar prietenul său, Alin David, a fost trimis şi el în judecată pentru cumpărare de influenţă.

Alături de cei doi a fost trimis în judecată şi şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor, Gabriel Mihalache, suspectat că a autorizat ilegal o prelevare de organe "într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecinţa compromiterii autopsiei medico-legale". Acuzaţia a fost formulată pe marginea unei prelevări făcută în primăvara lui 2014 de la agentul de pază Ozsvath Oszkar Levente, ajuns în comă la spital după ce fusese bătut la Tăuteu de opt scandalagii, ulterior trimişi în judecată pentru omor.

Potrivit procurorilor DNA, în acest caz prelevarea de organe nu era permisă, lui Popa imputându-i-se faptul că l-ar fi determinat pe Mihalache să încalce legea şi să o aprobe, ceea ce ar fi compromis ancheta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON