URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Septembrie 2016, 10:29

Înalta Curte a decis: Avocatul Horia Chivari a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat, vineri, în dosarul avocatului orădean Horia Chivari, trimis în judecată de procurorii DNA Oradea, pentru că ar fi cerut şi primit bani în numele unor judecători de la Curtea de Apel Oradea, de la concubina unui interlop sătmărean, Dorel Tukacs, care îi era client.

Prin hotărârea pronunţată, judecătorii au decis să menţină soluţia dată în dosar de Curtea de Apel Cluj în decembrie anul trecut, prin care avocatul orădean a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. Şi, cum Chivari mai fusese condamnat în februarie 2014 la 1 an de închisoare cu suspendare pentru o fapte similară, instanţa a dispus anularea suspendării executării şi contopirea ei cu noua pedeapsă.

Verdictul dat de magistraţii Înaltei Curţi este unul definitiv, iar vineri seară Chivari a şi fost ridicat de poliţişti pentru a fi încarcerat. "Mandatul de executare a fost pus în aplicare de poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. Persoana condamnată a fost condusă la Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Dosarul avocatului orădean a fost trimis în faţa instanţei în 2014. Potrivit rechizitoriului, în perioada iunie - august 2011, acesta ar fi cerut de la concubina lui Tukacs 20.000 euro şi ar fi primit 24.000 euro, susţinând că banii vor fi remişi judecătorilor implicaţi în soluţionarea dosarului în care interlopul era arestat şi condamnat deja în primă instanţă de Judecătoria Satu Mare la 7 ani de închisoare cu executare pentru şantaj (trei fapte) şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În schimbul sumei, Chivari ar fi promis că-i va convinge pe judecători să-l pună în libertate pe Tukacs. După ce avocatul a primit banii, judecătorii Curţii de Apel Oradea l-au achitat pe Tukacs şi i-au dictat o simplă amendă administrativă.

Horia Chivari a mai fost trimis în judecată în primăvara lui 2013, tot pentru trafic de influenţă, pentru că, în iulie 2011, ar fi pretins şi primit 7.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui judecător de la Tribunalul Bihor, judecător care, în schimbul banilor, ar fi urmat să pronunţe o pedeapsă cu suspendare faţă de fiul acestora.

Iniţial, fiul denunţătorilor a şi fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare, însă ulterior, după rejudecarea cauzei, a primit o condamnare cu executare de la aceeaşi instanţă. În respectiva cauză, avocatul a fost condamnat definitiv la 1 an de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani.

În ambele cazuri, procurorii au făcut cercetări dar nu au reuşit să probeze implicarea judecătorilor care au dat sentinţe blânde în afacerea de corupţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON