URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
08 Februarie 2016, 09:25

În sfârşit, o victorie fără emoţii: CSM CSU Oradea – Dinamo Bucureşti, 92-81(FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au câştigat, în sfârşit, fără prea multe emoţii un joc din cadrul campionatului Ligii Naţionale.

Evoluând pe teren propriu, la Arena Antonio Alexe, elevii antrenorului Cristian Achim au învins duminică seară formaţia Dinamo București, cu scorul de 92-81, în cadrul ultimului meci al etapei a XX-a din sezonul regulat. Partida a fost controlată în totalitate de bihoreni, care s-au desprins constant pe parcursul primelor trei secvenţe. Astfel, pe sferturi s-a înregistrat: 29-17, 23-18, 18-17 şi 22-29.

Primele minute s-au derulat sub semnul echilibrului, cele două echipe succedându-se de opt ori la conducere, apoi, însă CSM CSU Oradea a reușit un parțial de 12-0, fapt care i-a permis să se desprindă la 29-17.

În sfertul secund, Dinamo a încercat să revină, dar nu a reușit să se apropie amenințător chiar până la finalul partidei. CSM-ul a mai înscris în aceste zece minute alte 23 de puncte, fapt care a făcut să intre în pauza mare cu avantajul de 17 puncte, scor 52-35.

Cum şi după reluarea disputei jocul a fost controlat de gazde, care au avut un procentaj bun şi la aruncările de la distanţă, în ultima pauză s-a intrat cu 70-52.

După un avantaj de 22 puncte, a apărut o anumită relaxare la orădeni, iar Dinamo a avut un sfert decisiv extrem de productiv, cu 29 puncte marcate. Totuşi şi bihorenii au replicat cu 22, iar jocul s-a încheiat cu victoria CSM CSU-ului cu 92-81, fapt care-i consolidează prima poziţie a clasamentului, după ce în 2016 jucătorii pregătiţi de antrenorul Cristian Achim n-au cunoscut încă gustul amar al înfrângerii.

Dem nde remarcat la partidă cu Dinamo şi faptul că CSM CSU a avut 90% la linia de pedeapsă din 20 de aruncări. În plus, Oradea a fost mai bună la toate capitolele statistice, incluzând recuperări, recuperări ofensive și defensive, pase decisive, mingi câștigate și intercepții. Astfel, raportul eficienței a fost elocvent: 112-82.

Cel mai eficace jucător orădean a fost Andrei Mandache, autor a 17 puncte, urmat de William Franklin, cu 15 puncte, şi Sean Barnette, cu 14 puncte. De la Dinamo s-au remarcat, în mod special, Nenad Sulovic, autor a 20 puncte.

Înghesuială la Arenă

Aceasta a fost cea de-a opta victorie consecutivă pentru elevii lui Cristian Achim. Mulţi fani ai CSM nu au reuşit să vadă însă meciul. Când sala s-a umplut, organizatorii nu au mai lăsat spectatorii să îşi cumpere bilete de intrare. 

“Am făcut un joc bun, spre foarte bun. În prima repriză am aruncat cu niște procentaje peste media campionatului, lucru care ne-a permis să ne desprindem și să avem un număr ridicat de puncte marcate. Cea mai mare bucurie pe care o trăiesc se datorează faptului că am avut sala arhiplină, că am avut ‘sold out’. Din păcate au rămas oameni afară și mărturisesc că îmi pare rău pentru ei deoarece ne dorim să îi avem lângă noi pe toți cei care ne susțin”, a spus tehnicianul CSM CSU Oradea.

Acelaşi Achim a recunoscut însă că este bucuros că rezultatele bune ale echipei atrag fanii la Arena Antonio Alexe. „Mă onorează să văd că atragem interesul atâtor oameni. Sunt încântat de acest lucru și așa cum am mai spus-o, pentru mine cel mai mare succes este să văd sala plină la meciurile de pe teren propriu. Faptul că prezentăm un asemenea interes este cel mai important din toată activitatea noastră”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei gazdă, Cristian Achim.

De cealaltă parte, tehnicianul Dinamo, Aco Todoroc a vorbit despre adversarul dificil pe care echipa sa l-a întâlnit. “A fost un meci dificil pentru noi. Acest lucru se explică în primul rând prin prisma faptului că nu am început bine. Am permis adversarului să înscrie mult în primele minute și am terminat sfertul inaugural cu 29 puncte încasate. Ceea ce este prea mult. Oradea a avut o seară excelentă la finalizare. Avea 67% la trei puncte în primele două sferturi și a terminat cu 56%. De altfel, jucători ca Franklin și Barnette nu sunt cunoscuți pentru aruncările de trei puncte, dar iată că ei au înscris de cinci ori de la distanță cu procentaje excelente în această partidă. Nu ne-am așteptat la asta și până la urmă cred că aceste aruncări de trei puncte au făcut diferența”, a precizat, la rândul său, şi Aco Todorov, antrenorul celor de la Dinamo.


CSM CSU Oradea - Dinamo Bucureşti 92-81 (29-17, 23-18, 18-17, 22-29)

Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 1800
Arbitri: Alin Faur, Bogdan Podar şi Marius Epure
Comisar FRB: Doru Vinaşi

Marcatori CSM CSU Oradea: Andrei Mandache 17 puncte, Wiliam Edward Franklin 15, Sean Antwan Barnette 14, Uros Lucic 13, Salih Nuhanovic 11, Miha Zupan 10, Radovan Markovic 6 şi Radu Rareş Paşca 6 puncte.

Marcatori Dinamo Bucureşti: Nenad Sulovic 20 puncte, Karolis Babkauskas 15, Marko Sutalo13, Pavel Marinov 13, Vlad Corpodean 11, Darko Balaban 6 şi Iulian Orbeanu 3 puncte.

În celelalte partide ale etapei a XX-a, BC Mureş a întrecut pe teren propriu, cu scorul de 88-79, echipa SCM U Craiova, Energia Tg. Jiu a învins, de asemenea acasă, cu 85-77, pe BC SCM Timişoara, U-Banca Transilvania Cluj a depăşit cu 87-73 formaţia CS Phoenix Galaţi, CSU Atlassib Sibiu a învins în derby-ul judeţean, cu scorul de 78-65, echipa CS Gaz Metan Mediaş, iar la Piteşti, Steaua CSM Eximbank s-a impus cu 84-77, pe terenul celor de la BCM U din localitate.


Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON